Nicușor Dan: Biserica ne ghidează spre reconciliere și renaștere într-o perioadă de nevoie socială

×
Publicitate

Nicuşor Dan afirmă, în mesajul său cu prilejul înscăunării noului Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, că, într-un moment de mare nevoie de reconciliere, Biserica ne poate arăta calea spre renaştere şi reconstrucţie.

”Reunind moştenirea latină şi bizantină, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a adus cu sine un suflu curajos, de sinteză spirituală şi culturală, în care valorile credinţei creştine au susţinut spiritul civic şi conştiinţa europenităţii noastre. Este o sarcină dificilă, mai ales în contextul lumii contemporane, marcată de ruptura faţă de tradiţia şi de rădăcinile noastre spirituale, de criza valorilor şi a reperelor”, a mai spus preşedintele.

”Transmit gânduri bune şi calde salutări întregii comunităţi a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în această zi încărcată de emoţie în care este celebrată, la Blaj, înscăunarea noului Arhiepiscop Major. Preafericirii Sale Claudiu-Lucian Pop îi este, astăzi, încredinţat destinul Bisericii Greco-Catolice din România şi, totodată, moştenirea morală pe care această Biserică a lăsat-o în istoria şi conştiinţa poporului român. Se va continua astfel, prin implicarea noului Arhiepiscop Major, onoranta tradiţie a preoţilor şi a ierarhilor Bisericii care au condus, cu jertfă şi înţelepciune, comunitatea greco-catolică din ţara noastră, contribuind la dezvoltarea întregii noastre naţiuni, nu doar în timp de pace, ci şi în perioade de grele încercări”, afirmă preşedintele în mesajul cu prilejul înscăunării Preafericirii Sale Claudiu-Lucian Pop, noul Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Mesajul a fost prezentat de către Diana Punga, consilier de stat pentru relaţia cu societatea civilă - Departamentul Administraţie, Politici Publice şi Societate Civilă, în cadrul ceremoniei organizate la Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj.

Conform preşedintelui, de la episcopii martiri Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu, până la generaţia care a reînviat Biserica Greco-Catolică după 1989, Preafericirea Sa Claudiu-Lucian Pop este chemat să ducă mai departe un testament al credinţei şi al iubirii, o Biserică deschisă dialogului, fidelă Evangheliei şi slujirii semenilor.

”Reunind moştenirea latină şi bizantină, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a adus cu sine un suflu curajos, de sinteză spirituală şi culturală, în care valorile credinţei creştine au susţinut spiritul civic şi conştiinţa europenităţii noastre. Este o sarcină dificilă, mai ales în contextul lumii contemporane, marcată de ruptura faţă de tradiţia şi de rădăcinile noastre spirituale, de criza valorilor şi a reperelor. De aceea, această misiune trebuie să continue cu noile generaţii de credincioşi şi cetăţeni, care să ducă mai departe valorile cultivate de Biserică în familie şi societate: libertatea, adevărul, demnitatea, curajul credinţei, integritatea morală, solidaritatea şi caritatea”, a afirmat preşedintele.

Ce a spus președintele României despre recunoașterea Bisericii Greco-Catolice

El a mai spus că fiecare prilej de recunoaştere a Bisericii greco-catolice reprezintă o reîntregire a memoriei noastre naţionale, amintind că în şcolile Blajului s-au născut educatori, teologi, oameni de cultură şi elite politice care şi-au dedicat toate eforturile afirmării noastre ca naţiune unită, matură şi demnă, fidelă vocaţiei democratice şi valorilor umaniste.

”Deşi asupra acestei Biserici s-au abătut suferinţe greu de imaginat, ea a rezistat datorită credinţei şi jertfei, continuând să lumineze în întunericul persecuţiilor, al interdicţiilor şi al deposedărilor. Preoţii au slujit în clandestinitate, ca bunicul Preafericirii Sale Claudiu-Lucian Pop, credincioşii greco-catolici au continuat să-şi practice credinţa şi să-şi onoreze tradiţia spirituală, aducând în societate un model al rezistenţei paşnice, în numele iubirii pentru semeni. După tragicele evenimente din 1989 şi redobândirea libertăţii, Biserica greco-catolică s-a afirmat ca partener de dialog valoros, în raport cu instituţiile statului şi cu toate cultele religioase, reafirmând spiritul autentic al fraternităţii şi al unităţii între creştini, şi mai presus de toate, puterea de a ierta. Într-un moment în care societatea are nevoie, mai mult ca oricând, de reconciliere, Biserica ne poate arăta, graţie valorilor şi exemplelor sale vii, calea spre renaştere şi reconstrucţie. La mulţi ani, Preafericirea Voastră, şi rodnicie în înalta slujire pe care v-a încredinţat-o Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică!”, se mai arată în mesajul transmis de Nicuşor Dan.

Papa Leon al XIV-lea a confirmat alegerea episcopului eparhiei de Cluj-Gherla, PS Claudiu Pop, în demnitatea de Arhiepiscop Major de Făgăraş şi Alba Iulia. Alegerea a fost efectuată canonic la Roma de Sinodul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Scrisoarea papei a fost semnată în 5 noiembrie.

Preafericitul Părinte Claudiu-Lucian Pop îl înlocuieşte pe Cardinalul Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, care a încetat din viaţă, în 25 septembrie, la vârsta de 94 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Ambulanță privată cu doi pacienți la dializă, lovită de un autoturism, la Timișoara. Bilanțul victimelor

Un accident rutier s-a produs în localitatea Remetea Mare de lângă Timișoara, unde un autoturism a lovit o ambulanță privată care transporta doi pacienți la dializă. Cei doi pacienți și șoferul ambulanței au fost răniți și duși de urgență la spital.

Clinica unde a murit fetița de 2 ani susține că desfășoară activitatea legal. Ministrul Sănătății: „funcționează improvizat”

Clinica stomatologică Crystal Dental Clinic, unde o fetiță de 2 ani a murit în urma anesteziei, susține că a funcționat în baza autorizațiilor și avizelor necesare, eliberate de instituțiile competente.

Cum ar fi furat un senator ales pe listele SOS rucsacul cu bani al unui puști în Piatra Neamț. „Este o confuzie și punct”

Un senator din Parlamentul României este acuzat că a furat dintr-un hotel din Piatra Neamț rucsacul unui băiat.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.