Mega-înșelăciune cu locuințe și autoturisme de lux. Sora fostului ministru de Interne Carmen Dan, suspectă

×
Publicitate

Percheziții în Capitală și în mai multe județe într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu estimat la peste 1,3 milioane de euro.  

Două femei ar fi păcălit mai multe persoane să cumpere bunuri de lux asupra cărora, in realitate, vânzătoarele nu aveau niciun drept.

Cele două femei sunt bănuite că ar fi înșelat 6 persoane, dintre care 5 sunt medici stomatologi, după ce s-ar fi dat drept reprezentante ale unor companii importante din domeniul energetic și al transporturilor.

Potrivit anchetatorilor, cele două ar fi promis că le vor vinde apartamente și autoturisme de lux la prețuri mai mici decât cele de pe piaţă. Doar că în realitate, susţin anchetatorii, proprietăţile nu le aparţineau şi nici nu aveau vreun drept de a le vinde.

Victimele au fost racolate de una dintre suspecte, care deține un salon de înfrumusețare în Sectorul 2, iar acolo ar fi intrat în contact cu majoritatea persoanelor vătămate.

Ea i-ar fi pus în legătură pe clienţi cu o a doua persoană presupus a fi implicată în fraudă.

Povestea celor două suspecte a fost atât de convingătoare încât oamenii au şi plătit pentru bunurile respective, pe care apoi nu le-au primit.

De exemplu, o persoană a plătit 220.000 de euro pentru mai multe autoturisme de lux care binenteles că nu au mai ajuns în posesia ei. O altă victimă a achitat 67.000 de euro pentru un apartament în zona centrală și câteva mașini.

Paguba totală estimată în acest moment depășește 1 milion și 300 de mii de euro.

Acum la poliţie au loc audieri. Cele două suspecte răspund întrebărilor ancehtatorilor. Au mai fost chemaţi mai mulți martori, dar și rude ale suspectelor, printre care fostul ministru de interne, Carmen Dan.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62583402
Rafinăria Lukoil Ploiești este oprită integral timp de 45 de zile. Avertisment pentru cetățeni

Rafinăria Petrotel Lukoil Ploieşti va fi oprită integral timp de 45 de zile pentru revizie capitală, lucrările vizând atât instalaţiile tehnologice, cât şi unităţile auxiliare.

62534967
Rafila: Este necesară o reformare a piramidei serviciilor de sănătate. Principala provocare, accesul la medicamente

Preşedintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaţilor, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că este necesară o reformare a piramidei serviciilor de sănătate de la asistenţa medicală spitalicească către medicina de familie şi ambulatorie.

62569693
Al treilea cutremur în două zile, produs în România. Anunțul Institutului Național pentru Fizica Pământului

Un cutremur cu magnitudinea de 3,7 pe scara Richter s-a produs joi dimineață, la ora 08:34, în zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la o adâncime de 138,7 kilometri, a anunțat Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP).

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.