Medicii de familie din Galati s-au trezit cu pacientii furati de pe lista. Cum a reusit o colega de breasla sa faca trecerea

×
Publicitate

In Romania se fura orice. Chiar si pacientii. Au patit-o cativa medici de famile din Galati care au descoperit ca unele persoane inscrise pe listele lor au aparut, fara acordul acestora, in sistemul informatic al unei alte doctorite.

Chiar bolnavii au confirmat ca nu au facut nicio cerere de schimbare a medicului de familie si au depus apoi plangeri la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. Doctorita este anchetata acum de superiorii ei.

La sfarsitul lunii trecute, o doctorita de familie a facut verificarea lunara a pacientilor inscrisi la ea. A constatat cu surprindere ca insusi baiatul ei nu mai era pe lista sa, ci pe a altui medic. La o cercetare mai atenta a observat ca alti 9 pacienti fusesera transferati, misterios, la aceeasi persoana.

Motivul e simplu: cu cat ai mai multi pacienti cu atat incasezi mai mult de la casa de asigurari.

Narcisa Bezman, medic de familie: "Primul lucru pe care l-am observat, baiatul meu de 16 ani, minor, nu mai este pe lista mea de pacienti. Am sunat la Casa de Asigurari si am rugat sa-mi verifice CNP-ul. Si cand l-a verificat am constatat ca era luat de pe lista mea de pacienti."

Schimbarea medicului de familie se face in urma unei cereri scrise, care contine si codul numeric personal. Reprezentantii Casei Judetene de Asigurari spun ca, de la inceputul anului, peste 60 de persoane au depus reclamatii, dupa ce s-au trezit ca nu mai apartin de vechii medici de familie, ci de o doctorita care, in afara de cabinet, lucra si la spitalul de urgenta.

Functionarii Casei de asigurari au facut cercetari si au vrut sa vada cu ochii lor la medicul care ar fi preluat noii bolnavi - cererile semnate de pacienti. Insa, surpriza: femeia le-a spus ca a avut cu oamenii doar o intelegere verbala.

Elena Vrabie, director CJAS Galati: "Am solicitat acordul pacientului de transfer de la un medic la altul, medicul respectiv in cauza nu a putut sa ne prezinte nici o cerere de transfer. Si, in aceasta situatie, conform legislatiei, va fi notificat medicul cu rezilierea contractului."

Medicul de familie care se face vinovat de inscrierea ilegala a pacientilor este banuita ca ar fi obtinut CNP-urile pacientilor de la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean din Galati. Reprezentantii unitatii medicale spun ca doctorita a mai avut in trecut abateri disciplinare. Pe numele ei au fost depuse mai multe plangeri pentru ca ar fi acordat concedii medicale unor persoane care nu au trecut niciodata prin cabinetul ei.

Dumitru Titea, consilier juridic spital: "Pacientii care se simt lezati de furtul datelor de identificare se pot adresa Casei de Asigurari de Sanatate si organelor de politie. Noi vom urma procedurile legale dupa ce organele abilitate isi vor face datoria."

Medicul acuzat de furt nu a vrut a comenteze acuzatiile care i se aduc. Daca pacientii vor depune plangere si la politie, doctorita ar putea fi cercetata pentru folsirea ilegala a datelor persoanale si risca inclusiv inchisoarea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61688731
Un gest de omenie, facut de un tanar din Iasi, a ajuns viral. Martor: "M-a impresionat, nu vezi asa ceva in fiecare zi"

Tanarul aflat in trafic si-a intrerupt drumul pentru a ajuta o batrana in baston sa traverseze un bulevard intens circulat.

61688729
A supravietuit 4 zile pe munte, dupa ce a cazut intr-o prapastie. Salvamontistii: Tanarul de 26 de ani arata ca de 45

O aventura teribila a trait un biolog, din judetul Cluj, care a supravietuit patru zile pe munte, dupa ce a cazut intr-o prapastie. Tanarul, de 26 de ani, a mers luni la Paltinis, de unde a pornit prin muntii Cindrel, sa culeaga plante.

61685577
Ce a decis ICCJ in cazul lui Sebastian Ghita. Are voie sa isi exercite functia de deputat, dar Parlamentul e in vacanta

Instanta Suprema a decis vineri sa modifice controlul judiciar in cazul lui Sebastian Ghita, urmand ca acesta sa-si poata exercita functia de deputat si sa se deplaseze pe tot teritoriul Romaniei, daca procurorii sunt de acord.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.