Medic la Spitalul de Pediatrie din Sibiu: Sunt mari diferenţe faţă de anul trecut. Valul patru este un tsunami

62161584
Getty

Medicul şef al Secţiei Infecţioase de la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, Rareş Pătru, a declarat, vineri, că în prezent nu vorbim de un aşa-zis "val patru" al pandemiei de COVID-19, ci de un adevărat "tsunami", scrie Agerpres. 

"În încheiere, v-am spus că nu vreau să conving pe nimeni să se vaccineze, dar adresez două întrebări: oare ar fi fost inteligent din partea noastră ca valul patru să ne găsească pregătiţi? Pentru că este deja valul patru şi nu este un val, de fapt este un tsunami, după cum observăm. Şi a doua întrebare: câte vieţi ar fi putut fi salvate?", a spus infecţionistul Rareş Pătru, vineri, la Congresul Naţional de Fizioterapeuţilor din România.
Medicul sibian a subliniat faptul că tulpina Delta este mult mai contagioasă faţă de precedentele, ceea ce afectează şi mai mult pe copii. Numărul pacienţilor minori cu COVID-19 s-a dublat în valul patru, faţă de primele trei valuri pandemice.

"Sunt mari diferenţe faţă de anul trecut, atunci era internarea obligatorie şi copiii erau destul de puţin afectaţi, poate în procent de 8-10 la sută, preponderent adulţi (erau afectaţi de COVID-19 n.r.). (...) Există foarte mari diferenţe faţă de anul trecut şi anul 2021, mă refer după lunile de vară, iunie, iulie, august, ce se întâmplă acum se datorează tulpinii Delta, care a ajuns acum predominantă şi în România. Din păcate, am început cu dreptul campania de vaccinare, dar s-a terminat dezastruos. Este alegerea fiecăruia, nu am venit aici ca să conving pe nimeni să se vaccineze. Tulpina Delta este extrem de contagioasă şi afectează copiii mult mai mult, faţă de primele tulpini, ajungând la un procent poate de 25%, deci mult mai mult", a subliniat medicul Rareş Pătru.

Potrivit şefului Secţiei Infecţioase de la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, majoritatea copiilor cu COVID-19 prezintă forme uşoare sau medii de boală, dar au existat şi copii în stare gravă.

"Din fericire, majoritatea pacienţilor pe care noi îi avem internaţi sunt cu forme uşoare sau medii, dar printre ei am avut şi forme mai grave", a declarat medicul Rareş Pătru.

Citește și
Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea ANAF de sechestru asupra bunurilor familiei Iohannis. Decizia, definitivă
Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea ANAF de sechestru asupra bunurilor familiei Iohannis. Decizia, definitivă

Pătru a prezentat cazul unui adolescent de 14 ani, obez, care avea 97 de kilograme şi care a fost internat în spitalul din Sibiu, în 2020, cu funcţia plămânului afectată mai mult de jumătate şi care, după 12 zile de spitalizare, s-a însănătoşit.

Şeful Secţiei Infecţioase de la Spitalul de Pediatrie din Sibiu a arătat că "orice simptom poate fi prezent" în cazul copiilor cu COVID-19.

"Ca şi manifestări clinice la copii, paleta este destul de largă, deci practic, cam orice simptome pot fi prezente, de la febră, cefalee, tuse, mialgii, pierderea gustului, pierderea mirosului, dificultăţi în respiraţie şi (...) manifestările digestive sunt prezente mult mai mult, mult mai frecvent, faţă de pacientul adult, fie că sunt scaune diareice, vărsături, pot fi şi erupţii tegumentare sau poate să nu fie nimic, absolut nimic, mulţi pacienţi pot fi asimptomatici şi ei sunt depistaţi întâmplător", a spus el.

Medicul infecţionist Rareş Pătru a vorbit despre "particularităţile infecţiei COVID-19 la copii", în cadrul Congresului Naţional al Fizioterapeuţilor din România, care are loc la Sibiu.

Articol recomandat de sport.ro
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
Citește și...
Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea ANAF de sechestru asupra bunurilor familiei Iohannis. Decizia, definitivă
Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea ANAF de sechestru asupra bunurilor familiei Iohannis. Decizia, definitivă

Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea ANAF de sechestru asupra bunurilor familiei Iohannis. Decizia este definitivă.

A fost inaugurată cea mai lungă pârtie de schi din România. Are 8,2 kilometri de la vârf la bază
A fost inaugurată cea mai lungă pârtie de schi din România. Are 8,2 kilometri de la vârf la bază

Cea mai lungă pârtie de schi din România, de 8,2 km, a fost deschisă în Straja, permițând schiatul de la vârful stațiunii (1.868 m) până la baza telegondolei din Lupeni.

Un tânăr din București ar fi folosit ilegal cardul străbunicului său de peste 190 de ori. A cheltuit 14.000 de lei
Un tânăr din București ar fi folosit ilegal cardul străbunicului său de peste 190 de ori. A cheltuit 14.000 de lei

Polițiștii din București au făcut o percheziție după ce un tânăr ar fi folosit ilegal de peste 190 de ori cardul străbunicului său.

Recomandări
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski a ajuns la Forumul din Davos, unde va discuta cu Donald Trump despre pacea din Ucraina
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski a ajuns la Forumul din Davos, unde va discuta cu Donald Trump despre pacea din Ucraina

Deși, inițial, unele agenții de presă, precum EFE, au anunțat că Volodimir Zelenski rămâne în Ucraina pentru a gestiona criza energetică, joi, 22 ianuarie, s-a aflat că președintele ucrainean a plecat spre Davos, pentru a discuta cu Donald Trump.

Fosta contabilă MAE acuzată că a virat ilegal salarii iubitului și fiului său a fost adusă la audieri de procurorii DNA
Fosta contabilă MAE acuzată că a virat ilegal salarii iubitului și fiului său a fost adusă la audieri de procurorii DNA

Fosta contabilă a Ministerului Afacerilor Externe, suspectată că ani la rând le-ar fi plătit ilegal salarii de diplomați iubitului si fiului acestuia, amândoi militari, a fost ridicată joi de acasă de procurorii anticorupție. 

Donald Trump și liderii mondiali au semnat carta Consiliului pentru Pace din Gaza. Lipsesc, însă, ”actori” importanți
Donald Trump și liderii mondiali au semnat carta Consiliului pentru Pace din Gaza. Lipsesc, însă, ”actori” importanți

Președintele Donald Trump a prezentat, joi, bazele Consiliului pentru Pace, la care au aderat lideri mondiali, pentru a se ajunge la un acord durabil pentru Fâșia Gaza.