Medic: Făceau mişto de mine când le ceream măști și mănuși, că oricum o să ne îmbolnăvim toţi

×
Publicitate

Institutul Naţional de Sănătate Publică a dat marți publicităţii un bilanţ îngrijorător al cadrelor medicale din România infectate cu COVID-19.

Avem peste 80 de cadre medicale infectate, iar angajaţii se plâng de lipsa echipamentelor de protecţie. Având în vedere şi această situație gravă, şeful statului a cerut directorilor de unităţi medicale să protejeze personalul prin toate mijloacele posibile.

Din păcate, în foarte multe unităţi sanitare din România, cadrele medicale sunt vulnerabile în fața infecţiei cu noul virus. Se plâng ca nu au suficiente echipamente de protecţie, că nu există circuite speciale pentru pacienţii cu COVID-19, dar şi de faptul că unii oameni nu înţeleg să declare că este posibil să aibă boala.

Din acest motiv, sunt deja infectaţi peste 100 de doctori, asistenţi şi infirmieri.

Două spitale sunt închise, iar - în ţara - mai multe unităţi medicale au suspendat activitatea în secţiile în care au fost confirmaţi bolnavi cu COVID-19

La Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi s-a închis un etaj al secţiei de gastroenterologie. 16 cadre medicale au fost trimise în izolare, iar pacienţii - mutaţi în alte saloane.

Compartimentul de boli infecţioase al Spitalului din Turda este de asemenea închis. Un pacient care a fost confirmat cu noul virus a stat câteva zile internat aici, fără să fie testat - iar până au aflat că are boala, cadrele medicale care au intrat în contact cu el nu s-au protejat.

Criteriile în funcţie de care erau testaţi pacienţii în spital au întârziat analizele.

Ovidiu Stanila, manager spitalul Turda: "Noi am încercat şi am luat legătura cu DSP-ul şi cu Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, existând la un moment dat suspiciunea de potenţială infecţie cu Covid-19. Am fost refuzaţi pentru că pacientul nu se înscria în momentul respectiv în definiţia de caz."

Cadrele medicale au fost expuse riscului de îmbolnăvire cu COVID-19 şi în spitalul judeţean din Arad. Un bărbat de 64 de ani - care a murit luni din cauza infecţiei - a stat patru zile alături de alţi pacienţi, iar personalul medical care a intrat în contact cu el nu s-a protejat. Bărbatului i s-a făcut testul de coronavirus doar cu câteva ore înainte de deces.

Cadru medical, Spitalul Județean Arad: "De când domnul ăsta s-a internat, toţi care am lucrat în perioada asta suntem cu siguranţă contaminaţi. Noi intrăm în contact cu alte persoane, alţi bolnavi, noi poate ducem virusul pe picioare, dar ei nu. O singură mască ni se dă dimineaţa în tură şi o singură masca seara. 12 ore purtam o mască. Intrăm în contact cu bolnavii care sunt fără imunitate, suntem conştienţi că transmitem şi e foarte periculos, nu ştiu ce se va întâmpla de acum încolo."

Şi cadrele medicale din Spitalul Universitar din Bucureşti reclamă lipsuri. Doi pacienţi care au fost iniţial internaţi aici au murit din cauza virusului.

Simona Georgescu, medic Spitalul Universitar din București: ''Am cerut nişte măşti ca pentru că halatul trebuie să fie etanş şi ni s-au dat mănuşile obişnuite cu 100 la cutie, care se rup imediat, ochelari nimic, botoşi nimic. Făceau mişto de mine când le ceream, că oricum o să facem toţi şi e o răceală simplă."

Într-o videoconferinţa cu directorii spitalelor, preşedintele republicii - Klaus Iohannis - a cerut ca fie cumpărate de urgenţă echipamente de protecţie pentru cadrele medicale şi să fie protejate cu prioritate, prin toate mijloacele posibile.

Klaus Iohannis, președintele României: "Vă rog să asigurați: Protejarea medicilor și a personalului medical. Faceți tot ce este necesar pentru a le asigura echipamentele. Doi - testarea personalului medical trebuie să constituie o prioritate absolută! Vă spun că sub nicio formă nu trebuie să mai avem situații revoltătoare precum cea de la Spitalul Județean Suceava sau de la Spitalul Gerota. Este imperativă dotarea de urgență cu echipamente de protecție și dezinfectanți necesari: achiziția unui număr corespunzător de măști de protecție, combinezoane, mănuși, echipamente medicale și substanțe dezinfectante. Vă rog foarte mult să identificați toate sursele de achiziție!"

O sută de mii de măşti şi opt sute de mii de combinezoane au ajuns luni noapte în ţara cu transport special din Turcia. Alte un milion de măşti şi 30 de mii de combinezoane au fost cumpărate prin Unifarm şi distribuite în spitalele de boli infecţioase.

În România, până acum, 12 spitale au fost desemnate să trateze exclusiv pacienţi cu COVID-19.

În celelate unităţi medicale unde vor ajunge pacienţi infectaţi, locurile unde vor fi trataţi aceştia trebuie izolate de compartimentele unde sunt internaţi cei cu alte boli.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62116978
TelVerde pentru vârstnicii de peste 65 de ani, la care pot cere ajutor în timpul epidemiei de Covid-19

Persoanele care au peste 65 de ani vor putea ieşi din casă pentru cumpărături doar în intervalul orar 11:00 - 13:00. Măsură a fost luată pentru a le proteja în faţa noului virus.

62113765
Vela: Cei ce îşi plimbă căţelul sau fac sport în apropierea locuinţei nu au nevoie de declaraţie

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a precizat, miercuri, că persoanele care ies în apropierea locuinţei pentru a-şi plimba animalele de companie sau pentru activităţi fizice nu trebuie să completeze o declaraţie pe propria răspundere.

62115490
Coronavirus la o biserică din București. Sunt 6 persoane infectate, printre care și 2 preoți

Doi preoți, o femeie care vindea lumânări și doi diaconi de la o biserică din București au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.