Mașină spulberată de tren, în Cluj. Șoferul și pasagerul au murit pe loc

×
Publicitate

O mașină condusă de un bărbat fără permis din Cluj a fost spulberată, joi, de un tren care circula spre Oradea.

Atât șoferul, cât și pasagerul din dreapta au murit pe loc în urma impactului violent.

Cumplitul accident a avut loc joi după-amiază la 20 de kilometri de Cluj-Napoca. Bărbatul de 45 de ani s-a urcat la volan deşi nu avea permis de conducere şi era însoţit de un cioban din zonă, în vârstă de 53 de ani. În drum spre casă, la trecerea cu calea ferată semnalizată cu crucea Sfântului Andrei, autoturismul a fost izbit în plin de un tren privat care se îndrepta spre Oradea.

Mircea Mureșan, fratele victimei: "Venea din partea aia încoace şi nu ştiu, neatenţie, şi am auzit o bubuitură şi atât. Nu s-a asigurat, nu ştiu ce să vă spun."

În urma impactului violent, cei doi au suferit răni extrem de grave şi nu au mai putut fi salvaţi.

Ciprian Rapan, ISU Cluj: "Autoturismul se afla la aproximativ 50 de metri de trecerea de cale ferată, contorsionat."

Șoferul s-a urcat la volan, fără permis

 

Rudele conducătorului auto povestesc că nu a fost pentru prima dată când bărbatul s-a urcat la volan.

Reporter:"Cum umbla fără permis? "
Mircea Mureșan, fratele victimei: "Numai pe aici prin zonă, nu umblă pe şosele. Numai pe hotar."

În plus, vecinii spun că omul ar fi avut probleme cu alcoolul. Acasă îl aşteptau două fete - în vârstă de 7, respectiv 11 ani.

Martor: "Zicea că n-a băut 7 luni, acum de două zile s-a apucat de băut. Nu s-a asigurat, că de grăbit dacă el s-ar fi asigurat. Dacă a fost şi băut...aşa i-a fost scris, şi-a făcut necaz cu mâna lui."

Pasagerii din tren au fost preluaţi de o altă garnitură, iar traficul feroviar în zona a fost îngreunat pretz de mai bine de trei ore.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Citește și...
Raport alarmant. Care va fi populația României în 2050

Vârsta medie din România a crescut cu 5 ani, în ultimii 15, potrivit Institutului de Statistică.

Bărbatul din Arad care și-a înjunghiat iubita, a încercat să se sinucidă în arest

Bărbatul care şi-a înjunghiat fosta iubită şi pe fratele acesteia care a şi decedat ulterior la spital, a încercat să se sinucidă cu un cearşaf în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, fiind transportat în stare gravă la spital.

Vis împlinit pentru mai mulți copii care trăiau într-un centru de plasament

Acasă a devenit o realitate pentru 9 copii care trăiau într-un centru de plasament din Bucureşti.

Recomandări
Război politic după decizia CCR pe „amendamentul Fritz”. Surse: Nicușor Dan așteaptă motivarea înainte de a acționa

Decizia CCR pentru legea integrității aprinde scena politică. Președintele Nicușor Dan crede că argumentele pe care le-a invocat în sesizarea trimisă erau solide și așteaptă motivarea Curții.

România va exploata o sursă de energie cu potențial de 50 de ori mai mare decât Cernavodă. Ar putea acoperi tot consumul

Autoritățile pregătesc terenul pentru primele parcuri de turbine eoliene din largul Mării Negre. România are mare nevoie de soluții alternative de generare a energiei, mai ales în anii secetoși ca acesta. 

Exercițiu militar de amploare la Cincu. Militarii din șapte țări NATO s-au antrenat cu drone, tancuri și artilerie

O mie de militari din șapte state aliate au participat la un exercițiu organizat la Cincu, în Brașov, de Grupul de Luptă NATO din România.