Marturiile salvatorilor din Muntenegru: "E ceva ce niciun om nu isi poate imagina si nu poate uita"
29 de romani au ramas printre noi pentru ca intr-o tara cat doua judete Arges traiesc oameni uriasi.
Ei toti, intr-un efort emotionant, s-au aruncat fara sa ezite, in rapa din canionul Morace. Au actionat spontan, gandindu-se ca semeni de-ai lor, a caror limba nici macar nu o inteleg erau in mare pericol.
Ce a urmat am vazut cu totii la televizor. Barbati pe care poate ii asteptau copiii acasa au coborat pe funii in prapastie si au improvizat targi pentru victime.
Apoi au intrat in scena salvatorii profesionisti, medicii care au renuntat la concedii si persoane obisnuite, care au donat sange. Tuturor, le multumim.
"Este ceva ce niciun om nu isi poate imagina si nu poate uita. Am auzit tipete in limba romana. Nu stiam de unde vin. Nu puteam sa ajungem la autobuz. Teribil. Pe unii oameni nu i-am putut scoate pentru ca peste ei cazuse o bucata de stanca. I-am vazut, dar nu am putut sa ajungem la ei. Cu totii am ajutat, impreuna cu politia si ambulanta, dar erau foarte multi oameni si terenul era inaccesibil.", a declarat Suljo Mustafic, vicepresedintele Parlamentului din Muntenegru.
"Autobuzul era la vreo 150 de metri, in apropierea raului. Erau totusi putini oameni si nu s-a putut organiza o coloana care sa preia ranitii si sa-i duca din "mana in mana", asa ca a trebuit sa improvizam. Am mai chemat oameni. "
Zeci de localnici, politisti, salvamontisti si medici au fost umar la umar in rapa adanca de 30 de metri, ajutand ranitii sa iasa din haul mortii.
"Toti cei care au fost acolo, au depus un efort supraomenesc ca sa-i recupereze si sa-i transporte pe raniti. Macar sa traiasca cat mai multi!"
"Stiam ca fiecare minut, fiecare secunda, putea insemna enorm. Toti cei prezenti, tineri, oameni in toata firea, copii, politisti, au facut eforturi extraordinare sa salveze vieti. A fost si un strain printre cei care ne-au ajutat. Un alpinist ceh care ni s-a alaturat si a dat tot din el."
Este marturia unuia dintre salvatorii turistilor romani. Omul, care calatorea cu familia, a oprit pur si simplu pe marginea drumului si a coborat in prapasite ca sa ajute. La fel ca el au procedat eci de muntenegreni. Dupa trei ore de lupta Suljo Mustafic s-a intors la masina lui.
"M-am intors la masina, la sotie si la fiica mea. Nu am scos nici un cuvant pana la Podgorica. De-abia dupa o jumatate de ora am inceput sa vorbim. Imi veneau in minte scenele din canion, tipetele inca imi sunau in urechi. "
Aceasta solidaritate a zecilor de sarbi si muntenegreni care au sarit sa isi ajute semenii a parut pentru multi dintre romani un fapt exceptional. Unii dintre localnici au incercat sa explice care au fost motivele unei reactii atat de solidare.
"Condoleantele mele familiilor indoliate si le doresc celor raniti sa se recupereze cat mai repede. Vreau sa va aduc la cunostinta ca si voi ne-ati ajutat la cutremurul teribil din anul 1979. Poporul vostru si tara voastra au construit atunci Casa Sanatatii, in localitatea Ulcinj, ca ajutor dupa acel teribil cutremur. Si astazi exista acolo un inscris care aminteste ca acea cladire a fost construita cu ajutorul vostru"
"Sunt mandru ca sunt muntenegrean! In aceste momente grele pentru poporul vostru, natzia mea a fost la dispozitia voastra. Imi pare rau ca acest lucru a trebuit sa il arate in aceste momente dureroase."
Iar sarbii si muntenegrenii nu au incetat sa arate ca sunt mai intai de toate oameni. Sa nu uitam ca aproape o suta de oameni s-au strans la spitalul din Podgorice unde fusesera dusi ranitii ca sa doneze sange. Iar pentru toate aceastea noi le multumim.
