Incidentul s-a produs la aproximativ 40 de kilometri de Sfântu Gheorghe, în timp ce nava se pregătea să intre în portul Sulina. Trei marinari au fost răniți. Autoritățile sunt în alertă și au impus restricții de navigație în zonă.
Nava „Gaz Lisbon", sub pavilion liberian, plecase din Egipt și trebuia să ajungă în portul Reni din Ucraina, încărcată cu 3.800 de tone de gaz petrol lichefiat. Luni seară, comandantul a cerut să intre în Portul Sulina și era în așteptare la 26 de kilometri de țărmul românesc. Puțin după miezul nopții, a avut loc atacul.
Aleksandre Megrelidze, marinar nava Gaz Lisbon: „A fost un atac cu drone! Trei drone ne-au lovit pe timp de noapte. La prima lovitură eram în cabină, s-a simțit o lovitură puternică la tribordul navei, ne-am dus sus și am văzut puntea distrusă. Ofițerul secund al navei a fost rănit la gât și la cap și sângera foarte tare. Șeful mecanic este și el rănit”.
Când a văzut că nava arde, comandantul a cerut ajutor.
Irina Pușcașu, purtător de cuvânt Autoritatea: „Imediat după primirea alertei MRCC Constanța a coordonat intervenția pentru salvarea echipajului mobilizând navele de căutare SAR Apollo și SAR Artemis. Din cauza distanței comunicarea cu nava s-a desfășurat cu dificultate. Toți cei 17 au fost evacuați,,
Marinarii au reușit să părăsească nava, cu bărcile, și au fost apoi preluați de salvatorii români.
Alexander Arro, marinar Gaz Lisbon: „Am fugit și ne-am debarcat cu bărcile de salvare. Ne-au recuperat după 3-4 ore de la incident”.
Răniții au fost transportați la spitalul din Tulcea.
Daniel Năstase, purtător de cuvânt Isu Tulcea: „Ministerul Apărării Naționale a anunțat că noaptea trecută, în jurul orei 18:50, Federația Rusă a desfășurat un nou atac cu drone asupra unor obiective civile și a infrastructurii portuare din Ucraina, în apropierea graniței cu România. Puțîn după miezul nopții comandantul navei Gaz Lisbon a anunțat că nava pe care o conduce a luat foc. O dronă ar fi lovit castelul navei iar alte doua corpul vaporului”.
Președintele Nicușor Dan a reacționat după lovirea navei. Într-o postare pe Facebook, președintele a calificat incidentul drept unul grav și l-a pus, cel mai probabil, în legătură cu războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei.
Navele care se află în zona în care petrolierul arde, au fost avertizate să se îndepărteze.
Colonel Daniel Nistor, purtător de cuvânt: „Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția Hidrografică Maritimă, a transmis o alertă navelor să evite zona incidentului și monitorizează permanent situația fiind în legătură cu instituțiile implicate în gestionarea evenimentului."
Nava Gaz Lisbon arde de mai bine de 15 ore.