Majorările de preț la gaze au ajuns la 65% anul trecut, în Italia. Creștere substanțială în decembrie

62160657
Pro TV

Prețul gazelor pentru populație a crescut în Italia cu aproape 65% anul precedent. Numai în decembrie, prețurile au crescut cu peste 23%, a informat autoritatea italiană de reglementare în energie.

Preţul plătit de o gospodărie italiană medie pentru aprovizionarea sa cu gaze a crescut cu 64,8% în 2022, faţă de anul precedent, a informat Autoritatea de Reglementare în Energie din Italia (ARERA).

ARERA, care stabileşte preţurile reglementate la gaze pentru consumatorii italieni, a anunţat că în decembrie preţurile au urcat cu 23,3% faţă de luna precedentă. Instituţia estimează că o familie de nivel mediu a cheltuit anul trecut aproximativ 1.866 de euro pentru gaze, arată Agerpres.

Marco Vignola, de la Sindicatul Naţional al Consumatorilor, a cerut Guvernului mai multe măsuri de sprijin: „Preţurile sunt nesustenabile pentru prea mulţi italieni", a declarat el.

În bugetul Italiei sunt prevăzuţi peste 21 miliarde de euro pentru a ajuta firmele şi gospodăriile să-şi achite facturile la electricitate şi gaze, în principal prin subvenţii pentru firmele mari consumatoare de energie şi pentru familiile cu venituri scăzute.

În 2022, Autoritatea de Reglementare în Energie din Italia a decis ca facturile să nu mai fie calculate pe baza preţului european de referinţă la gaze, care este stabilit la hub-ul TTF din Ţările de Jos, ci să fie legate în schimb de preţul prevăzut în contractele de gaze din Italia.

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa, care sunt stabilite la hub-ul TTF din Amsterdam, s-au dublat în 2022, în contextul războiului din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62314611
Şoferul unei maşini a scăpat cu viață după ce a fost lovit de tren. Bărbatul grav rănit a fost transportat la spital

Un șofer în vârstă de 55 de ani a fost rănit grav, după ce a fost lovit pe trecerea de cale ferată. 

 

62314607
Mașina unei femei în cărucior cu rotile, ridicată de Poliția Locală Constanța, deși avea semnul distinctiv în geam

O femeie în cărucior cu rotile s-a trezit că mașina pe care o parcase pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități i-a fost ridicată de Poliția Locală. S-a întâmplat în fața unui mall din Constanța.

62314600
Doi tineri au fost reținuți după ce au tras cu pistolul, apoi s-au lăudat pe rețelele sociale. Ce au descoperit polițiștii

Doi tineri au ajuns în spatele gratiilor după ce s-au lăudat cu un pistol pe rețelele sociale. În timp ce unul a tras cu arma, celălalt a filmat isprava și a publicat filmulețul în mediul online.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.