Localnicii din Periprava au văzut cum drona rusească a fost distrusă în Ucraina: „Nu am auzit-o venind de nicăieri”

×
Publicitate

Piloții au avut aprobare pentru a doborî drona rusească detectată aseară în spațiul aerian național de forțele aeriene, odată cu reluarea atacurilor Federației Ruse în Ucraina, la granița cu România.

Două avioane F16 au decolat de la Baza Borcea, în timp ce populația a primit mesaje RO-alert. Într-un final, drona respectivă ar fi fost distrusă de forțele ucrainene dincolo de graniță. Șefa diplomației europene a condamnat incidentul, pe care îl consideră o escaladare ce amenință securitatea regională.

Colonel Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al MApN: ”La ora 18:23, aeronavele F-16 au detectat o dronă în spațiul aerian național, pe care au urmărit-o până la pierderea semnalului de pe radar, la aproximativ 20 de kilometri sud-vest de Chilia Veche. Drona nu a evoluat deasupra zonelor locuite și nu a reprezentat un pericol pentru securitatea populației din zonă”.

Ministrul Apărării a declarat pentru Știrile ProTV că drona a zburat în spațiul nostru aerian vreme de 50 de minute și putea fi doborâtă, mai ales după ce a delegat încă din iulie posibilitatea unui astfel de ordin șefului comandamentului forțelor întrunite.

Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării Naționale: ”Piloții au avut această aprobare pentru a doborî drona. Drona a evoluat în spațiul aerian românesc, a intrat undeva la Vîlvocu și Ismail, am vorbit chiar cu unul dintre piloți că voiam să înțeleg ce s-a întâmplat. A avut contact intermitent cu ținta. Atât contact vizual, cât și contact radar, având aprobarea, în momentele în care au avut contactul direct, însă au evaluat riscurile colaterale, au decis să nu deschidă focul. În final, drona a ieșit din spațiul aerian românesc”.

Localnicii, martorii scenelor

Unii localnici din Periprava susțin că au văzut cum drona intră în spațiul aerian ucrainean unde a fost distrusă de forțele antiaeriene.

Localnică din Periprava: De acolo și bubuitura care a urmat și ale cărei efecte le-am auzit cu toții, însă nimeni dintre noi, din Periprava, nu am auzit ca acea dronă să fi scos vreun zgomot specific celor care se aud de vreo trei ani încoace. Noi nu am auzit acea dronă venind de nicăieri.

Iar din Tulcea a putut fi observat unul dintre avioanele multirol ale Forțelor Aeriene Române. Scenele derulate pe cer îi fascinau pe copii.

Între timp, autoritățile au emis două mesaje RO ALERT prin care populația era avertizată în legătură cu posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.

Daniel Năstase, ISU Tulcea: Mesajul a fost transmis în urma informării primite din partea Ministerului Apărării Naționale care a identificat mai multe ținte pe radare ce se apropiau de zona de graniță a teritoriului României cu Ucraina. Iar la ora 21:00, alarma aeriană a încetat.

Incidentul provocat de violarea spațiului nostru aerian de către o dronă rusească a provocat reacții și la nivel internațional.

Reacții internaționale

Ministrul suedez de Externe a transmis un mesaj ferm de susținere: „O altă încălcare inacceptabilă a spațiului aerian NATO. Suedia este pe deplin solidară cu România, în calitate de aliat NATO și stat membru al UE. Suntem întotdeauna pregătiți să contribuim la descurajarea agresiunilor rusești și apărarea Alianței.”

Iar președintele Ucrainei spune că după aceste incidente, aliații ar trebui să extindă susținerea Kievului.

Volodymyr Zelensky, președintele Ucrainei: Nu spunem aici că NATO trebuie să folosească cutare sau cutare armă. Nimeni nu vrea să extindă războiul. Nimeni nu vorbește despre asta. Pur și simplu avertizăm și spunem că sunt necesare răspunsuri ferme, un răspuns ferm. De exemplu, vom da Ucrainei anumite arme pe care Ucraina nu le-a avut niciodată.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62574742
Mesajul ministrului Apărării pentru piloții români care au decis să nu deschidă focul asupra dronei rusești

Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării Naționale, a oferit duminică clarificări despre misiunea de sâmbătă noaptea, în care piloții F-16, autorizați să doboare o dronă, au decis să nu deschidă focul din cauza riscurilor colaterale. 

62566379
Două cutremure în România, înregistrate duminică. Ce magnitudine au avut și unde s-au produs

Un nou cutremur, cu magnitudinea 3, s-a produs duminică, la ora 14:39:04, în zona seismică Vrancea, Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

62574737
Un incendiu puternic a izbucnit la mansarda unui bloc din Constanța. Un bărbat a fost transportat de urgență la spital. VIDEO

Un puternic incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, la mansarda unui bloc din municipiul Constanţa, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenţie. Un bărbat care era inconştient a fost transportat la Spitalul Judeţean Constanţa.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.