Lista indicațiilor pentru mitingul PSD, plină de greșeli gramaticale. Dexonline le-a corectat

61964815

PSD pregătește intens mitingul de sâmbătă seară și a întocmit chiar și o listă de recomandări pentru participanți, o listă care însă n-a rămas doar la membrii partidului, fiind intens distribuită pe rețelele sociale.

Dincolo de indicațiile care ne amintesc de vremuri de tristă amintire, în textul întocmit de organizatorii mitingului s-au strecurat nenumărate greșeli. Dexonline le-a luat pe rând și le-a corectat, varianta corectă a textului fiind publicată pe blogul Cum scriem corect.

Iată lista greșelilor și corecturile făcute:

”N-ar fi rău ca cei care doresc să organizeze alte persoane să fie capabili să comunice într-un mod ușor de înțeles de ceilalți (și, dacă se poate într-o limbă română corectă)! De obicei în mesajele de acest tip se fac greșeli de ortografie, însă în cazul de față s-a trecut la alt nivel:

- *pancardă nu există în lexicul limbii române: este fie pancartă, fie placardă;
- panotaj: termenul există, dar înseamnă „acoperire a pereților cu panouri (de lemn)”;
- afluire: termenul există, dar înseamnă „îmbulzire, deplasare într-o direcție unică”; în jargon militar înseamnă, într-adevăr, „deplasare către un punct dinainte stabilit”, dar acest sens nu este înțeles de cei care nu au petrecut mult timp în armată. Împreună cu organizarea în grupe și detașamente, se dau indicii importante despre meseria organizatorului;
- grup și grupă: grupa este „cea mai mică subunitate militară”, însă grup este un termen generic, care introduce ambiguitate în comunicare dacă i se dă și una alt înțeles (ca în acest caz)!

Este interesant că autorul a simțit nevoia să fie foarte exact în ceea ce privește ora (sau poate că avea dubii față de capacitatea de înțelegere a celor care citesc mesajul?) – „20.00 (opt seara)” –, dar nu s-a sinchisit de restul textului; în plus mesajul nu este ordonat nici din punct de vedere temporal, nici din cel al destinatarilor...

NB Alăturarea unui diminutiv („stegulețe”) de adjectivul „mic” nu pare să mai deranjeze în ziua de azi din cauza folosirii iraționale a diminutivelor!”

listă indicații miting PSD

listă indicații miting, corectată

 

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
61964813
Polițiștii au deschis un dosar penal, în urma accidentului dintre un avion utilitar și un camion, în Galați
Procurorii au deschis un dosar penal in urma incidentului din judetul Galati, unde un avion utilitar, a lovit un camion, care se deplasa, pe un drum judetean.
61908962
Directorul General interimar al Poștei Române și-a dat demisia
Compania Naţională Poşta Română informează că Directorul General interimar, Costin Tudor, şi-a înaintat demisia de la conducerea operatorului naţional de servicii poştale.
61964799
Trăiesc doar o zi, însă oferă un spectacol magic. Fenomen rar pe râul Mureș
Peisaj magic pe râul Mureş, în judeţul Arad, unde are loc un fenomen care se petrece o singură dată pe an.