Specialiștii recomandă ca butoanele radiatoarelor să nu fie setate, în general, la o valoare mai mare de trei, cu excepția camerei în care se află termostatul principal, scrie Mirror.
Setarea la nivelul cinci permite intrarea unei cantități mari de apă caldă în radiator și poate duce la creșterea facturilor dacă este folosită în toate încăperile.
Pentru dormitoare, experții sugerează menținerea robinetelor între nivelurile doi și trei. Astfel, temperatura poate rămâne între 15 și 20 de grade, un interval considerat confortabil, care ar putea contribui și la reducerea cheltuielilor cu încălzirea. În camerele de zi pot fi folosite setări mai ridicate, în funcție de necesități.
Specialiștii au oferit recomandări și pentru perioadele în care proprietarii pleacă de acasă. În acest caz, robinetul poate fi trecut pe simbolul de îngheț. Atunci când încălzirea este pornită, această funcție permite menținerea temperaturii camerei peste șapte grade, pentru a preveni înghețarea țevilor.