Județe la stăpân. Dezastrul dintr-o stațiune de interes național: "Apa e toxică"

×
Publicitate

Duminică la „România, te iubesc”, de la ora 18:00, continuăm cu un nou episod din seria “Județe la stăpân”.

 

Mergem la Constanța, un județ foarte bogat, cu un potențial uriaș, dar care a mers cu frâna de mână trasă din cauza corupţiei, a contractelor dubioase și a nepăsării.

Vedem cum se dau contracte de zeci de milioane fără licitație, cum s-au împărțit ilegal sute de mii de terenuri la malul mării și descoperim situații care pun în pericol sănătatea publică.

Constanța este unul dintre cele mai bogate judeţe, dar şi cu mari probleme de corupţie. Reşedinţa de judeţ a fost sfâşiată de interese imobiliare.

Mihai Petre, consilierul primarului Decebal Făgădău: "Din 1 milion de metri pătraţi retrocedat 600.000 au fost daţi ilegal."

În portul Tomis, zona zero a Constanței, a fost retrocedata până şi faleza. Tot spaţiul din dreptul plajei pe care se organizează festivalul Neversea.

Fâşia retrocedată continuă cu faleză şi parcarea plajei Modern şi acoperă şi o mare parte din faleză din jurul Portului Turistic Tomis, o bună parte din cea mai vizitata zonă a Constanței.

La “România, te iubesc”, mergem şi la aeroportul Kogălniceanu, poarta de intrare în ţară pentru străinii care vin la mare. Vedem cum sunt primiţi şi cum funcţionează un sistem inteligent care a costat 100.000 de euro.

Bogdan Artagea, directorul Aeroportului Kogălniceanu: ”Avem nişte tablete imense, nişte infodeskuri, e un lucru nou pe care l-am făcut anul acesta.”

Un director, un angajat şi un reporter se uita de minute bune la un ecran negru. În cele din urmă se aprinde, dar nu procesează comenzile.

- "Durează puţin până stabileşte conexiunea."
- "E un sistem integrat mult mai mare."
- "A fost un proiect mult mai mare de 100.000 de euro."

Iar în Costineşti, o staţiune turistică de interes naţional, unde îşi petrec vacanţele sute de mii de copii şi adolescenţi, canalizarea nu mai face faţă şi este deversată direct în mare.

”Dezastru ce-i aici, aici e dezastru. Aia e apa toxică să ştiţi, aia e otravă! Se simte şi mirosul Vă lăcrimează ochii, apa e toxică.”

O hidrobicicletă se împotmoleşte în lac. Tatăl se dă jos să o împingă, dar se taie la picior şi umblă cu o rana deschisă în apele toxice. Mergem la primărie unde îl găsim pe viceprimar

Toată lumea ridică din umeri, nu-i problema lor. Primăria a delegat contractul de gestiune către Regia Judeţeană de apă şi canal.

Reporter: "Primăria nu plăteşte fonduri pentru serviciul ăsta public?"
Reprezentat primărie: "Noi primăria, nu. Cetăţenii plătesc apă şi canal."

Vizităm şi Mangalia, unde am găsit fecale în centrul staţiunii Neptun. Până şi viceprimarul se ia cu mâinile de cap când vede realitate de pe teren, nu pe cea pe care o cunoaşte din birou.

Iar la Hârşova, primarul a atribuit direct 17 contracte către două firme care acum sunt în vizorul DNA.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Scandal de proporții: permisul starului din fotbal, suspendat până în 2099! De ce e acuzat în Argentina
FOTO ȘI VIDEO Scandal de proporții: permisul starului din fotbal, suspendat până în 2099! De ce e acuzat în Argentina
Citește și...
62084327
Tradiția primită cu mult entuziasm de turiști, la Slănic Moldova: "Am venit special"

A fost zi de sărbătoare la Slănic Moldova. Ciobanii au coborât cu oile și le-au oferit turiștilor ocazia de a savura preparatele tradiționale din zonă.

62084310
Reacția unei fetițe adusă de părinți la moaștele Sfintei Parascheva: "Îmi place"

Procesiune impresionantă, sâmbătă, în capitala Moldovei, unde în aceste zile se desfășoară cel mai mare pelerinaj din țară.

62084294
Accident cu 5 victime la Voinești. Printre răniți, doi copii

Cinci persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat pe Drumul Naţional 72 A, între Târgoviște și Câmpulung.

Recomandări
Sintesti
Se cere stare de alertă din cauza arderilor ilegale de la Sintești, Ilfov. Buzoianu solicită monitorizare permanentă

Ministerul Mediului cere instituirea stării de alertă în Sintești, localitate din Ilfov unde de ani de zile sunt reclamate arderi ilegale de deșeuri și probleme de poluare. 

Autostrada 1
Când începe construcția Autostrăzii Brașov-Făgăraș, în valoare de 9,3 miliarde de lei. Va avea 49,3 kilometri

Autostrada Brașov-Făgăraș intră în următoarea etapă: urmează licitația pentru lucrări, iar șantierul ar putea începe în 2027.

Instant calin georgescu diicot 015 inquam photos george calin
Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoşoaia

Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoşoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidenţiale este cercetat penal pentru înşelăciune.