Un timișorean și-a construit o vilă în curtea unui palat care se poate prăbuși oricând

×
Publicitate

În toată țara, sute de clădiri istorice sunt lăsate de autorități să se dărâme în loc să fie renovate și introduse în circuitul turistic, așa cum fac, de pildă, străinii.

La Timișoara, două imobile reprezentative ale orașului, Casa florarului și Palatul Ancora sunt în pericol să se prăbușească. Mai mult, un cetățean și-a construit acum trei ani, fără autorizație, o vilă în curtea palatului.

Palatul Ancora a fost construit în urmă cu 117 ani. Este o clădire emblematică a Timisoarei, însă din păcate a avut soartă tristă a multor monumente istorice şi a ajuns într-o stare de degradare avansată. Pe vremuri, în curte se afla cinematograf în aer liber. Doamna Maria a locuit 60 de ani în imobil, dar acum pleacă pentru că nu mai suporta situaţia.

Culmea este că din 2015 în curtea palatului a apărut o construcţie ilegală. Locatarii s-au revoltat şi l-au dat în judecată pe proprietar, însă deşi au câştigat în instanţă, nici după 3 ani construcţia nu a fost dărâmată.

Locatar: "A venit cetăţeanul ăsta din altă parte şi odată a început să ridice. A venit şi a întrebat dacă este cineva de acord, adică ne-o minţit, a venit la mine şi m-a întrebat dacă podul nu ştiu ce să facă la pod, păi m-am gândit că nu am treabă cu podul lui".

Nicolae Robu, primarul Municipiului Timişoara "...trebuie demolat tot ce s-a construit ilegal, dar sunt două aspecte diferite. Procedurile sunt foarte complicate, noi ne-am adresat unui executor judecătoresc, + dar până la urma legea trebuie să fie lege pentru toată lumea şi cei care o încălca să fie pedepsiţi."

Pe o altă stradă găsim casa florarului Wilhelm Muhle. El a construit mai multe parcuri şi a fost furnizorul Casei Regale de la Viena. Mai mulţi indivizi au intrat în posesia clădiri acum câţiva ani, dar au lăsat-o să se degradeze şi i-au distrus acoperişul, pentru că nu au putut obţine autorizaţie de demolare.

Sute de timişoreni au organizat proteste în faţa casei, iar Primăria i-a dat în judecată pe proprietari.

Decizia definitivă a instanţei îl obligă pe actualul proprietar să pună monumentul istoric în siguranţă, iar apoi să-l readucă la starea iniţială. Acest lucru trebuia să se întâmple în termen de 30 de zile, altfel primăria putea interveni.

De atunci au trecut aproape doi ani, însă nimeni nu a reparat clădirea.

Articol recomandat de sport.ro
David Popovici, alături de Cristi Chivu, la Milano! Cum l-a numit antrenorul pe marele campion din natație
David Popovici, alături de Cristi Chivu, la Milano! Cum l-a numit antrenorul pe marele campion din natație
Citește și...
61957958
Sârb căutat de 27 de ani pentru genocid, capturat la Galați
Poliţiştii de frontieră dau depistat şi reţinut un cetățean sârb, urmărit internaţional, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi extrădare, acesta fiind acuzat de genocid.
61957956
Italian prins pe Otopeni cu o pungă de cocaină. Explicaţia lui: "A costat 2000 de euro"
Un cetăţean italian a fost depistat de poliţiştii de frontieră, pe aeroportul Otopeni, cu aproximativ 73 g de cocaină, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
61957950
Un tânăr băut a intrat cu maşina într-o casă din Iaşi. Nu avea nici permis
Accident într-o comună din judeţul Iaşi