Iohannis: Nu există niciun indiciu concret că ar exista altă ţintă decât Ucraina. Flancul estic trebuie consolidat

×
Publicitate

România ar putea să crească numărul de militari activi ca parte a eforturilor de modernizare în fața războiului, a declarat joi seară preşedintele Klaus Iohannis.

El a mai reamintit că în CSAT s-a decis creşterea cheltuielor de apărare ale României de la 2 la 2,5 la sută din PIB.

Şi a cerut ca banii alocaţi în plus pentru armată să fie gestionați corect, pentru arme și sisteme de apărare moderne.

Flancul estic al NATO trebuie consolidat, spune președintele, și este nevoie de o prezență permanentă a Alianţei, care să asigure protecție pentru întreaga Europă.

Președintele Klaus Iohannis a făcut declarații joi seară, la finalul zilei în care au fost organizate, la Bruxelles, trei summituri. Cel mai important a fost cel al NATO.

„Flancul estic trebuie consolidat fiindcă agresorul este Rusia și flancul estic trebuie să fie puternic. O apărare puternică pe flancul estic este singura garanție pentru noi, pentru întreaga Europă”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Citește aici LIVE UPDATE. Războiul din Ucraina, ziua 30

Iohannis a infirmat riscul unui posibil atac extins al Rusiei.

"În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar exista altă ţintă decât Ucraina, asta trebuie să o spunem clar. Însă noi suntem convinşi că Flancul estic trebuie întărit. Flancul estic trebuie întărit şi de aceea suntem foarte mulţumiţi că la NATO s-a luat deja decizia de a aproba grupul de luptă care va staţiona în România, cum de altfel s-au aprobat şi alte grupuri de luptă, faţă de patru grupuri de luptă care sunt acum pe Flancul estic. Vor fi opt", a spus şeful statului, după prima zi a Consiliului European de la Bruxelles.

El a vorbit despre importanţa prezenţei aliate în regiune.

"Este important pentru noi în România, fiindcă Flancul estic este relativ mai puţin populat în partea Mării Negre şi asta ne-a îngrijorat, de aceea am solicitat încontinuu să avem o prezenţă permanentă şi acest grup de luptă va constitui o prezenţă aliată permanentă la noi, la Marea Neagră. Deci prin aceste mişcări pe care le facem, România va fi mai bine apărată dar, după părerea mea şi după părerea noastră, nu trebuie să ne oprim aici, ci să facem un plan pe termen lung, pentru a face Flancul estic mult mai solid şi mult mai bine apărat", a subliniat Iohannis.

În CSAT s-a decis creşterea bugetului alocat apărării naționale de la 2 la 2,5 la sută din PIB.

„Vom avea la dispoziție bani mai mulți pentru instalații defensive mai performante. Din ce în ce mai important devin armele moderne și foarte moderne, care au multă electronică, mult high-tech și care sunt mult mai scumpe, iar sistemele de apărare sunt la fel de complicate și la fel de scumpe”, a adăugat Klaus Iohannis.

În domeniul energiei, statele europene nu vor accepta cererea președintelui Putin ca statele consumatoare să plătească în ruble pentru gazele naturale ruseşti.

„Contractele sunt contracte, nu cred că se va merge mai departe pe aceasta linie”, a mai spus președintele.

Însă Europa va începe să consume mai puţine gaze ruseşti şi mai multe gaze aduse din Statele Unite.

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62116030
Bătaie într-un avion care zbura spre București. Un bărbat beat a amenințat un călător cu un cuțit

Au fost momente de panică la bordul unei aeronave Wizz-Air care a decolat joi seară din Copenhaga spre București.

62249509
Mii de ucraineni au intrat în România, în ultimele 24 de ore. Centrele de cazare ale Imigrărilor, aproape pline

9.000 de cetățeni ucraineni au intrat în România, în ultimele 24 de ore, iar centrele de cazare ale Inspectoratelor pentru imigrări sunt aproape pline.

62249924
Emmanuel Macron, despre sporirea prezenței militare franceze la noi: „Cred că România știe că poate conta pe Franța”

La o lună de la declanșarea războiului din Ucraina, NATO a organizat la Bruxelles cea mai importantă întrunire a Alianței, din ultimii zeci de ani.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.