Summit extraordinar NATO în Bruxelles: ”Suntem uniţi în condamnarea agresiunii Rusiei”

×
Publicitate

La exact o lună de la începutul războiului din Ucraina, la Bruxelles au loc trei reuniuni extrem de importante: summitul NATO, cea a Consiliului European și a G7.  

Șefii de stat și de guvern, inclusiv liderul american Joe Biden și președintele României, sunt deja la prima dintre întruniri, cea a Alianței Nord Atlantice.

Vor discuta despre consolidarea Flancului Estic, respectiv crearea de 4 noi grupuri de luptă în România, Bulgaria, Slovacia și Ungaria.

Declarațiile președintelui României de la începutul summit-ului au fost transmise LIVE pe PRO TV NEWS!

Iohannis a declarat că România nu este în pericol şi că niciun român nu trebuie să se teamă, având în vedere conflictul din Ucraina.

 "Fiindcă românii sunt îngrijoraţi de această situaţie, trebuie să vă spun foarte clar că niciun român nu trebuie să se teamă. Suntem parte din cea mai mare, din cea mai puternică alianţă de apărare care a existat vreodată. Militarii noştri sunt bine pregătiţi. Deci pot să spun cu mâna pe inimă, cum se zice, că România nu este în pericol, românii sunt în siguranţă prin forţele noastre armate şi prin NATO", a declarat Klaus Iohannis, înainte de a participa la Summitul extraordinar al Alianţei Nord-Atlantice.

"Suntem uniţi în condamnarea agresiunii neprovocate a Kremlinului şi hotărâţi să continuăm să impunem costuri Rusiei pentru a pune capăt acestui război brutal" care împlineşte joi o lună de la declanşare, a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la începerea summitului extraordinar.

Pe de altă parte, peşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, urmează să se adreseze prin videoconferinţă liderilor ţărilor din NATO, reuniți la Bruxelles.

Sinteza declarațiilor președintelui Klaus Iohannis:

- Avem deja, acum înainte să înceapă summit-ul, o veste foarte bună, probabil ați aflat. Conform declarației secretarului general Jens Stoltenberg, deja NATO a aprobat grupul de luptă care va fi poziționat în România. Este acel grup de luptă pe care l-am solicitat, am sperat să se realizeze repede și s-a realizat. Este acel grup de lucru pentru care Franța va fi națiune cadru. Sigur, urmează încă negocieri în cadrul NATO, pentru a vedea cine mai trimite trupe în acest grup de luptă. Sunt foarte bucuros că s-a decis atât de repede deja.

- Securitatea începe de acasă, de aceea am decis la ultima ședință a CSAT să creștem alocarea pentru apărare la 2,5 % din PIB.

- Este foarte clar că noi ne dorim să avem aliații alături de noi, dar în același timp ne dorim să avem noi apărarea solidă.

- Românii sunt îngrijorați de această situație și vreau să vă spun foarte clar: nu au de ce să se teamă, facem parte din cea mai puternică alianță de apărare. România nu este în pericol, românii sunt în siguranță, prin forțele noastre armate și prin NATO.

- Forța de menținere a păcii este o idee care nu a fost încă agreată în NATO.

- Consolidarea flancului estic se face foarte simplu, poziționând armate. Avem nevoie de apărare antirachetă și altele similare.

- Armele chimice și biologice sunt interzise prin tratatele internaționale și noi sperăm să rămână așa.

- Nu sunt justificate îngrijorările cu privire la țara noastră, românii pot sta liniștiți, dar nici îngrijorările legate de Moldova nu au justificare.

Șeful NATO: Putin a făcut o mare greșeală

 

Înainte de începerea summit-ului, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că președintele Vladimir Putin a făcut ”o mare greșeală”.

Președintele Putin a făcut o mare greșeală, iar asta este să începi un război împotriva unei națiuni independente și suverane. A subestimat puterea poporului ucrainean, curajul acestui popor și a forțelor lor, și prin urmare s-au confruntat cu o rezistență mai mare decât s-au așteptat. Noi trebuie să stabilim cum abordăm acțiunile Rusiei în Ucraina, iar acesta este motivul pentru care am acordat Ucrainei un suport semnificativ și am crescut prezența trupelor NATO în flancul estic al Alianței. Facem asta ca să putem să răspundem și să abordăm orice provocare la adresa securității noastre.” - a spus Stoltenberg.

Șeful NATO a subliniat faptul că, după o lună de la începerea războiului, Ucraina este mai bine pregătită și mai bine echipată militar.

Alianța NATO oferă un suport militar semnificativ Ucrainei și antrenează zeci de mii de soldați care se află acum pe front și se luptă cu forțele rusești invadatoare. Armata Ucrainei este acum mai bine antrenată, mai bine echipată.” - a spus Stoltenberg.

Pe de altă parte, oficialul Alianței Nord-Atlantice a explicat, încă o dată, de ce nu vrea NATO să impună o zonă de restricții aeriene deasupra Ucrainei.

Am fost foarte clari, că nu vom trimite trupe NATO terestre sau avioane NATO în aer. Facem asta pentru că avem responsabilitatea de a ne asigura că acest conflict nu va escalada în afara Ucrainei, să provoace mai multă suferință, mai multă moarte și mai multă distrugere. Să declari zonă de restricționare aeriană deasupra Ucrainei înseamnă să impui asta, iar când impui o zonă de restricționare aeriană înseamnă să ataci masiv sistemele rusești de apărare aeriană din Rusia, Belarus și Ucraina. De asemenea, să tragi în avioanele rusești. Iar atunci, riscul unui război între Rusia și NATO va fi foarte mare, iar asta va provoca mai multe morți și mai multă distrugere.” - a mai spus Stoltenberg.

Ce se discută la summit-ul NATO

 

Este de așteptat ca liderii occidentali să discute și noi sancțiuni la adresa Moscovei.

Poziția Chinei va fi un alt subiect important al discuțiilor.

Întâlnirea la nivel înalt are loc în contextul în care Kremlinul anunță că va recurge la arme nucleare dacă existența Rusiei va fi amenințată. Washington-ul a catalogat declarația drept nesăbuită și iresponsabilă.

În cadrul reuniunii, liderii aliaţi vor analiza impactul actualei crize asupra situaţiei de securitate pe Flancul estic al NATO, inclusiv la Marea Neagră, precum şi asupra întregului spaţiu euroatlantic.

"Liderii NATO vor reitera angajamentul ferm pentru apărarea colectivă a aliaţilor şi vor discuta măsurile pe care le va lua Alianţa pentru a răspunde noului context de securitate, atât pe termen mediu, cât şi lung, inclusiv pentru consolidarea Flancului estic, precum şi în pregătirea Summitului NATO de la Madrid din luna iunie. Totodată, şefii de stat şi de guvern vor discuta despre sprijinul acordat Ucrainei, precum şi statelor partenere, în special Republicii Moldova, Georgiei şi statelor din Balcanii de Vest. Reuniunea la nivel înalt va aborda şi relaţiile cu China, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale de la Cotroceni.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ce nu s-a văzut la TV. Gestul făcut de Gică Hagi după Georgia - România
FOTO Ce nu s-a văzut la TV. Gestul făcut de Gică Hagi după Georgia - România
Citește și...
Un bărbat din SUA și-a împuşcat mortal şase membri ai familiei, apoi s-a sinucis după ce a fost prins de polițiști

Un bărbat a împuşcat mortal şase membri ai familiei sale, apoi s-a sinucis, luni, în oraşul Muscatine din estul statului american Iowa. 

Trump contrazice informațiile despre blocarea negocierilor cu Iranul: „Discuțiile continuă fără întrerupere”

Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi că discuţiile dintre Statele Unite şi Iran continuă "fără întrerupere", respingând relatările conform cărora Teheranul a întrerupt dialogul cu Washingtonul din cauza ofensivei israeliene din Liban.

Descoperire spectaculoasă la granița SUA-Mexic: un tunel de 600 de metri cu cale ferată, folosit pentru traficul de droguri

Patru persoane au fost arestate și acuzate că au transportat cocaină în valoare de peste 45 de milioane de dolari printr-un tunel sofisticat, lung de aproximativ 600 de metri, care lega orașe de la granița dintre Mexic și statul american California. 

Recomandări
Trei generali sunt în atenția anchetatorilor în dosarul șefului Armatei. Cum ar fi fost influențate locurile la buget

Armata Română este zguduită de un scandal de corupție, chiar la vârf.

CSM susţine că proiectul noii legi a salarizării a fost iniţiat cu încălcarea „flagrantă” a Constituţiei

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, marţi, că proiectul de lege privind salarizarea pentru personalul plătit din fonduri publice a fost iniţiat cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor constituţionale şi legale.

Filmul crimei din Piatra Neamț, unde un polițist a fost ucis de fiul său. Ce le-ar fi spus martorilor după ce a comis fapta

S-au derulat scene îngrozitoare în centrul orașului Piatra Neamț. Un bărbat de 50 de ani, polițist la Serviciul de Permise și Înmatriculări, a fost înjunghiat și ucis pe stradă chiar de fiul său.