Instanţa a decis despăgubiri de 31 de milioane de dolari pentru fotografiile de la accidentul lui Kobe Bryant

62281323
Getty

Un juriu a condamnat, miercuri, municipalitatea din Los Angeles la plata a 31 de milioane de dolari reprezentând daune şi interese, dintre care 16 milioane de dolari văduvei Vanessa Bryant, scrie AFP.

În cadrul procesului dintre văduva lui Bryant şi municipalitatea din Los Angeles, aceasta a afirmat că a suferit o puternică cădere psihică în momentul în care poliţiştii şi pompierii din Los Angeles au fotografiat locul accidentului şi victimele, distribuind ulterior fotografiile altor persoane.

Cel puţin 11 angajaţi ai poliţiei şi 12 pompieri au distribuit fotografiile la 24 de ore după accident, conform avocaţilor văduvei lui Bryant.

În cadrul procesului civil de la Los Angeles, juraţii au decis să acorde 16 milioane de dolari Vanessei Bryant şi 15 milioane dolari lui Chris Chester, ale cărui soţie şi fiică şi-au pierdut viaţa, de asemenea, în tragicul accident de elicopter.

La rândul lor, avocaţii municipalităţii din Los Angeles nu au contestat că fotografiile ar fi fost făcute, dar au susţinut că nu au fost făcute niciodată publice.

Superstarul Kobe Bryant, fiica sa Gianna de 13 ani şi alte şapte persoane au decedat în acest accident de elicopter survenit pe 26 ianuarie 2020 la vest de la Los Angeles (California).

Kobe Bryant, supranumit "Black Mamba", a încetat din viaţă la vârsta de 41 ani. El şi-a petrecut întreaga carieră la Los Angeles Lakers, echipă alături de care a câştigat cinci titluri de campion al NBA.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62250974
ANM anunță particule de praf saharian peste România. Zonele afectate
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a avertizat, joi, că există particule de praf saharian în Moldova şi în sudul ţării.
62281318
Scandal pe litoral, după ce salvamarii au arborat steagul roșu. A intervenit poliția. Valurile ajung la doi metri
Vântul suflă cu putere pe litoral și valurile foarte mari, în special în sudul litoralului, au obligat salvamarii să arboreze steagul roșu, semn că scăldatul este interzis.
62281319
Accident grav în București. Un autoturism a intrat într-un autobuz plin cu oameni: Doi adulți și un copil au ajuns la spital
Accident grav în București la intersecția dintre șoseasua Panduri și strada Dr. Rainer. Șoferul unui autovehicul a intrat într-un autobuz STB plin cu oamenii.