Inspector antifraudă de la ANAF, prins cu șpagă de procurorii DNA. Pe cine ar fi protejat și pentru ce „tarife”

×
Publicitate

Un inspector superior de la Direcția Generală Antifraudă a fost prins în flagrant de anchetatorii de la DNA, imediat după ce ar fi primit 3.000 euro șpagă pentru a-și convinge colegii să redeschidă o firmă de dezmembrări auto sancționată.

Funcționarul era deja în atenția procurorilor anticorupție. Flagrantul delict a fost pus la cale de Direcția Națională Anticorupție, cu o echipă operativă și ajutorul unui apropiat al inspectorului superior din Direcția Generală Antifraudă, care a sesizat ceea ce se întâmplă cu anumiți funcționari din Fisc și a făcut denunț la DNA. El a acceptat să coopereze cu anchetatorii și ieri, atunci când l-a întâlnit pe inspectorul de la antifraudă, pentru a-i înmâna 3.000 euro cu care acest funcționar al statului urma să își convingă, spun anchetatorii, doi colegi care închiseseră un atelier de dezmembrări auto din Popești Leordeni.

Inițial, bărbatul prins cu banii a afirmat că suma reprezenta un împrumut de la cel care îi dăduse. Însă, la audiere a dat cărțile pe față, ce nu știa el, nu doar faptul că acest cunoscut care a intermediat, era colaborator al DNA, ci și faptul că anchetatorii îl monitorizau de câteva luni de zile după acel denunț. Mai ales că ajunsese la o înțelegere cu o femeie de afaceri, proprietar a unor firme de ride-sharing, să o ajute, spun cei de la DNA, să scape de probleme cu Fiscul. Cei de la Fisc îi controlaseră aceste firme și constataseră grave abateri de la legislația fiscală, și mai ales că exista riscul să fie dată pe mâna Parchetului.

Femeia, spun acuzatorii, ar fi pus la bătaie 200.000 euro, doar să scape basma curată, și ar fi ajuns la o înțelegere cu inspectorul superior de la Antifraudă să pună o vorbă bună la colegii săi, să o scape de alte controale, să nu o dea pe mâna Parchetului, iar în schimb ar fi pretins în jur de 20.000 euro, sumă pe care ar fi început, de altfel, să o primească. Cel puțin asta apare în actul de acuzare. Așadar, după audieri, inspectorul a fost reținut, la fel și femeia de afaceri. Și-au petrecut ambii noaptea în spatele gratiilor, unul pentru acuzația de trafic de influență, celălalt pentru cumpărare de influență, iar astăzi urmează să ajungă în fața unui judecător de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.

Chiar și așa însă, o menționează chiar și DNA-ul în comunicatul de presă dat publicității în legătură cu acest scandal de corupție, ambii se bucură, cel puțin deocamdată, de prezumția de nevinovăție.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62546003
Proprietarii de pensiuni din apropierea Salinei Praid, gata să renunțe la angajați. Nu se știe cât va mai fi închisă salina

Starea de alertă de la Praid a fost prelungită cu 15 zile, din cauza infiltrațiilor care au dus deja la închiderea salinei. Autoritățile lucrează zi și noapte pentru a opri apa venită din pârâul Corund, iar comunitatea s-a implicat.

62546004
Orașul din România în care autobuzele sunt echipate cu AI. Șoferii sunt avertizați instant dacă nu sunt atenți la drum

Iașiul devine primul oraș din România care introduce sisteme de monitorizare a atenției șoferilor, la compania de transport public. Sistemele au la bază inteligența artificială.

62426135
Incident grav la metrou. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului, la Unirii

Un bărbat de 41 de ani a murit, vineri dimineață, după ce s-a aruncat în faţa metroului, în stația Piața Unirii 2.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.