Industria militară din România, lăsată fără apărare. Legea salvatoare nu se aplică
România cumpără de la străini avioane, rachete și transportoare blindate de aproape 10 miliarde de euro, însă până acum nici un cent nu s-a întors în economia țării.
Asta deşi companiile care au încheiat contracte cu Ministerul Apărării ar fi trebuit să facă investiții la noi de 80% din valoarea contractelor. Așa prevede o lege, pe baza căreia oficialii au promis că vor face rost de bani să ajute fabricile românești de armament, doar că ea nu se aplică.
Uzina Mecanică Bucureşti este singura care nu are lacătul pus, din complexul de fabrici cunoscute pe vremuri drept Uzinele 23 August. Într-o parte încă se mai vede clădirea construită acum 40 de ani, iar alături răsare o construcţie nouă, făcută de elveţienii care vor realiza aici transportoarele Piranha 5.
Mihai Rafiu, director UMB: ”Sunt echipamente care vor fi montate pe transportoarele care se vor face la Uzina Mecanică Bucureşti. Aduse din Elveţia.”
Transportorul Piranha 5 ar fi trebuit deja să intre în dotarea Armatei României încă de la sfârșitul lunii ianuarie. Acum, specialiştii pun la punct ultimele detalii legale de partea de comunicaţii, pentru ca maşina de luptă să poată fi folosită de militarii noștri. În patru ani, România ar trebui să aibă 227 de transportoare Piranha 5.
Într-o hală sunt acum doar opt blindate. Următoarele ar trebui să fie aduse de la compania elveţiană cu care Ministerul Apărării a încheiat un contract de aproape 900 de milioane de euro. Politicienii promiteau că maşinile de luptă se vor fabrica în viitor şi în România, prin aplicarea Legii offset - care înseamnă că vânzătorul trebuie să întoarcă o parte din investiţie în ţara noastră. Cu alte cuvinte, să deschidă linii de producţie la noi, însă până acum nici vorbă de aşa ceva.
Nici măcar asamblarea produsului nu s-a făcut la Uzina de la Bucureşti. Şeful fabricii pare încântat totuşi de faptul că elevetienii ne-au făcut nişte hale noi, au montat o cabină de vopsit şi au instruit 25 muncitori.
Mihai Rafiu, director UMB: ”Urmează faza a doua, în care se vor monta macaralele noi, podurile rulante, instalaţiile speciale şi partea de birouri.”
Constantin Oprea, fost director ROMARM: ”Dacă înseamnă offset să duci doi oameni să-i înveţi să vopsească, ca să vopsească stema transportorului, asta nu e offset.”
Din cele zece programe de înzestrare a Armatei, în valoare de 10 miliarde de euro, doar la Uzina Mecanică Bucureşti se încearcă o cooperare industrială. La Craiova, unde ar urma să fie modernizat avionul IAR 99 Şoim, lucrurile stagnează.
La fel se întâmplă şi cu programul camioanelor militare şi al corvetelor blocate într-un dosar la DNA. Alte patru achiziţii nici măcar nu au fost demarate, în timp ce în cazul rachetelor americane Patriot şi Himars, pentru care se vor cheltui jumătate din banii alocaţi pentru înzestrare, nu poate fi aplicată legea offset.
În România, după modificări repetate ale acestei legii, contractele actuale care prevăd achiziţii de produse militare nu mai obligă vânzătorii să întoarcă banii în economia românească.
Totuşi, dacă părţile aleg să încheie un contract de offset care nu este respectat, penalităţile sunt de 0,01% pe zi din preţul total şi nu pot depăşi 20% din valoarea acestuia. Cu alte cuvinte, abia după şase ani penalităţile ajung la valoarea maximă.
Constantin Oprea, fost director ROMARM: ”Vrei să vinzi ceva în Belgia? Faci offset de 110%. Noi am pus 80% şi nu-l respectăm. Polonia n-a vrut să facă nimic fără offset!”
Reporter: ”Până la 80% din valoarea contractelor ar trebui să fie offset, să se întoarcă banii la noi în ţară. S-a îndeplinit?”
Gabriel Leș, ministrul Apărării: ”Pe anumite contracte da, dar încă o dată, acest birou de offset, acest oficiu de compensare aparţine de Ministerul Economiei, aparţine de... Guvern.”
Iar concluzia:
Gabriel Leș: ”La noi în ţară nu prea producem nimic.”
Cam aşa se întâmplă de mai bine de 20 de ani: nu avem fabrici de armament şi nici tehnică militară. Anul trecut, de exemplu, Ministerul Apărării a cumpărat din străinătate muniţie în valoare de 130 de milioane de lei.
Constantin Bucuroiu, lider sindical în industria de apărare: ”Fiind un partener NATO, noi nu trebuie să fim decât un cerşetor de protecţie, noi trebuie să fim şi un furnizor de securitate. Iar a fi furnizor de securitate nu înseamnă decât a avea soldatul cu rucsacul în spinare, trebuie să ai şi tehnica necesară cu care să poţi participa.”
De situaţia în care se afla astăzi industria de apărare se face vinovat şi Ministerul Economiei, de care aparţin fabricile de armament, care nu a făcut nicio investiţie. Până în anii 1990, în fabricile de armament lucrau peste 300.000 de muncitori. Astăzi, numărul lor abia trece de 5.000.
