Incidente la referendumul pentru familie. Preot amendat după ce a fost prins lipind afișe interzise

61852276

Referendumul pentru familie 2018. Un preot din Piatra Neamț a fost amendat cu 1.500 de lei, după ce a fost prins lipind afișe în locuri nepermise.

Bărbatul de 61 ani care a fost amendat pentru că lipea afişe în spaţii neautorizate, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, Georgiana Moşu.

„Pe raza judeţului Neamţ a fost înregistrat, până acum, un singur incident, fiind vorba de un bărbat care a fost sancţionat contravenţional, conform legii 208/2015, cu amendă în cuantum de 1.500 lei pentru afişajul în locuri nepermise", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Sursa citată a adăugat că persoana amendată este Vasile Păvăleanu, un preot din municipiul Piatra-Neamţ şi, totodată, director adjunct al Seminarului Teologic „Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a precizat că pe perioada campaniei pentru referendum s-au desfăşurat 13 manifestări electorale.

„În timpul campaniei şi în ziua de dinaintea referendumului au fost înregistrate 48 de incidente electorale, majoritatea având legătură cu amplasarea ilegală a unor bannere, afişarea mijloacelor de propagandă în alte locuri decât cele prevăzute de lege sau distrugerea afişelor electorale. Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la 3.500 de lei", a spus Monica Dajbog.

Secție de votare din Bârlad, deschisă cu întârziere

O secţie de votare din municipiul Bârlad a fost deschisă cu aproximativ o oră întârziere, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Vaslui.

„În judeţul Vaslui s-au deschis fără probleme toate secţiile de votare din judeţ, cu excepţia secţiei nr. 67 din municipiul Bârlad, care a fost deschisă la ora 7,50 din cauză că preşedintele secţiei s-a trezit mai târziu", au precizat reprezentanţii Prefecturii Vaslui.

Biroul Electoral Judeţean Sibiu a fost sesizat, sâmbătă, că unui membru PSD care trebuia să facă parte din comisia de votare din localitatea Bungard nu i s-a permis accesul. Reprezentanţii BEJ analizează situaţia, dar au transmis că acesta nu s-a prezentat vineri la constituirea comisiei, aşa cum ar fi trebuit.

Unui membru PSD care ar fi trebuit să facă parte din comisia de votare nu i s-a permis accesul în secţie

Biroul Electoral Judeţean Sibiu a fost sesizat, sâmbătă, că unui membru PSD care trebuia să facă parte din comisia de votare din localitatea Bungard nu i s-a permis accesul. Reprezentanţii BEJ analizează situaţia, dar au transmis că acesta nu s-a prezentat vineri la constituirea comisiei, aşa cum ar fi trebuit.

Sesizarea a fost înregistrată la BEJ Sibiu sâmbătă dimineaţă, informează News.ro.

Un reprezentant al PSD desemnat să facă parte din comisia de votare din localitatea Bungard nu a fost primit în secţia de votare, sâmbătă, la începutul procesului electoral. Reprezentanţii BEJ Sibiu spun că vor analiza situaţia, dar că persoana respectivă nu s-a prezentată, vineri, cu delegaţia de la partid, în momentul în care a fost constituită comisia de votare. Comisia de votare de la Bungard funcţionează cu patru membri.

Secțiile de votare s-au deschis sâmbătă, la ora 07.00, astfel că aproape 19 milioane de alegători sunt așteptați la urne, la referendumul de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei.

Românii sunt chemați să răspună cu „Da” sau „Nu” la întrebarea: „Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”. Întrebarea se referă la redefinirea familiei ca fiind căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie.

Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral este de 18.950.674, care pot vota la referendum în 18.662 de secţii organizate în ţară şi 378 în străinătate. Dintre aceştia, 18.278.496 sunt cu domiciliul sau reşedinţa în ţară, inclusiv cetăţenii care vor împlini 18 ani până la data de 7 octombrie 2018, din care 16.780.733 sunt posesori de carte de identitate, iar 672.178 sunt cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, posesori de paşaport CRDS.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61990910
Scriitorul Jonathan Frazen, la Iași: „Aş sta acasă de referendum, dacă aş fi român”

Scriitorul american Jonathan Frazen a declarat, vineri seara, la Festivalul Internațional de Literatură de la Iași, că dacă ar fi român nu ar merge să voteze la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție.

61990907
Tablou înfăţişând-o pe Viorica Dăncilă, prezentat vineri seară. Unde a fost expus

A fost Noaptea Albă a Galeriilor în Capitală, unde bucureştenii au fost invitaţi să ia parte la un traseu nocturn în compania artei contemporane.

61990902
Referendumul pentru familie. Mesajul transmis de Viorica Dăncilă, după ce a votat: „Fiecare trebuie să se exprime”. FOTO

Referendumul pentru familie 2018. Premierul Viorica Dăncilă s-a prezentat, sâmbătă dimineața, în jurul orei 08.45, la secția de votare de la Liceul „Jean Monnet din Capitală”, unde a votat la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.