Incidente la referendum. O persoană a vrut să fugă cu 80 de buletine de vot

61953678
Pro TV

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a declarat sâmbătă că au fost înregistrate 29 sesizări privind posibile infracţiuni sau contravenţii legate de desfăşurarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei.

 

"În primele zece ore de la începerea procesului de vot au fost înregistrate 29 de sesizări privind posibile contravenţii sau infracţiuni în legătură cu referendumul. Fiecare sesizare a fost verificată cu operativitate pentru a fi dispuse măsurile prevăzute de lege. Până acum, patru sesizări nu au fost confirmate, restul fiind soluţionate sau în curs de verificare. Pentru cinci fapte contravenţionale au fost aplicate amenzi în valoare de 6.100 lei. De asemenea, poliţiştii efectuează cercetări cu privire la săvărşirea a cinci infracţiuni", a spus Dajbog.

Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, o membră a Biroului electoral dintr-o secţie din Bucureşti a sesizat faptul că o persoană ar fi luat de pe masă peste 80 de buletine de vot şi ar fi încercat să fugă cu ele, persoana fiind prinsă imediat de jandarmii care asigurau paza secţiei. În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru furt.

"Într-o comună din Dolj poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că un angajat al primăriei ar fi strâns mai multe cărţi de identitate ale unor cetăţeni din localitate şi ar fi votat în locul acestora. Poliţiştii au descoperit în autoturismul persoanei respective 17 cărţi de identitate care aveau aplicate pe spate autocolante cu inscripţia Votat. S-a întocmit dosar penal pentru fraudă la vot. Un cetăţean dintr-o comună din Botoşani a sunat la 112 pentru a sesiza faptul că nu a fost lăsat să voteze într-o secţie de votare din municipiul Botoşani. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Bărbatul a votat în cele din urmă, dar la o altă secţie de votare. În judeţul Giurgiu poliţiştii efectuează verificări după ce au primit o sesizare cu privire la faptul că primarul unei localităţi i-ar fi îndemnat pe participanţii la o cununie civilă să meargă la vot. În judeţul Cluj printr-un apel la 112 a fost semnalat faptul că o persoană bolnavă psihic a fost ajutată să voteze de un membru al Biroului electoral al secţiei de votare, iar la ieşire s-ar fi întâlnit cu primarul localităţii care i-ar fi oferit o sumă de bani. Se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere a alegătorului. În Gorj, doi membri ai unei secţii de votare au plecat cu urna specială fără a fi însoţiţi de angajaţii MAI", a afirmat Monica Dajbog.

De asemenea, poliţiştii efectuează verificări şi în cazul sesizărilor privind situaţiile de turism electoral.

Purtătorul de cuvânt al MAI a spus că până la ora 17,00 şi-a exercitat dreptul de vot 447 de persoane din centrele de reţinere şi arest preventiv din cele 513 care au solicitat să voteze prin intermediul urnei speciale.

"În urma discuţiilor cu preşedinţii birourilor electorale, s-a stabilit ca în şase centre de reţinere şi arest preventiv din judeţele Arad, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi şi Neamţ procesul de votare să fie continuat mâine", a spus Monica Dajbog.

Potrivit acesteia, posturile de pază ale efectivelor MAI vor fi stabilite astfel încât să se asigure securitatea tuturor căilor de acces în secţiile de votare. "La plecare, preşedintele secţiei de votare are obligaţia de a sigila toate căile de acces. Mâine dimineaţă ridicarea sigiliilor se va face la ora 6,00 de către preşedinţii Birourilor electorale ale secţiilor de votare numai după ce s-a verificat integritatea acestora", a mai precizat purtătorul de cuvânt al MAI.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Președinții de secții care au reinventat matematica și au anunțat prezență peste 100%

În cinci comune din ţară, preşedinţii secţiilor de votare au anunţat sâmbătă, la ora 10:00, că au o prezenţă la urne de 100%.

Cum ar putea clujenii să doboare un record mondial, recitând versurile lui Eminescu

Mii de oameni au stat sâmbătă răbdători la coadă ca să citească o strofă de Mihai Eminescu. Au luat astfel parte la evenimentul, intitulat ''Marea Lectura'', care ar putea duce oraşul Cluj - Napoca direct în Cartea Recordurilor.

Un membru al secției de vot a refuzat să dea mâna cu Băsescu și Dragnea. Le-a făcut un semn discret

Dacă cetăţenii obişnuiţi nu s-au înghesuit la urne în prima zi a referendumului, unii dintre politicieni şi-au exprimat opţiunea devreme.

Recomandări
Datoria publică a României, în creștere constantă. Suntem la 61,4% din PIB. Instrumentele de finanțare a deficitului bugetar

În luna mai 2026, datoria publică a României a depășit pragul de 1.194 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă 61,4% din produsul intern brut, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Angajații din sănătate, consultați în privința noii legi a salarizării. Ilie Bolojan dă asigurări că veniturile nu vor scădea

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) a anunțat că a început o consultare națională în rândul angajaților din sănătate privind impactul ultimei forme a proiectului legii salarizării, cea din 20 august 2026.

Cod galben de caniculă în Capitală și 12 județe sudul țării. Temperaturile ajung la 37 de grade. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală pentru 12 județe și municipiul București, valabilă până luni la ora 10:00.