Încep lucrările la Pasajul Doamna Ghica. Cât vor costa și când ar urma să fie gata

×
Publicitate

Primăria Capitalei începe prima sa lucrare majoră de infrastructură din București, proiectată și construită cu forțe proprii: un pasaj într-una din cele mai aglomerate zone din oraș, rondul de la Doamna Ghica.

Luni a fost semnată autorizația de construcție, iar oficialii promit că podul va fi gata într-un an. Rămâne de văzut dacă așa va fi, având în vedere că alte lucrări de infrastructură din Capitală nu sunt gata, deși termenul de finalizare a fost depășit demult.

Şoseaua Colentina este una dintre cele mai aglomerate din Bucureşti. Aici ajung cei care intră în Capitală dinspre Moldova, dar şi cei care vin dinspre Pipera sau autostrada București-Ploiești.

Proiectul construcţiei unui pasaj peste rondul de la Doamna Ghica există de zeci de ani. Cu ajutorul lui, toate maşinile care vin dinspre Pipera şi autostradă ar putea trece peste sensul giratoriu şi vor avea acces lejer spre zona Pantelimon.

Pasajul Doamna Ghica va avea o lungime totală de un kilometru, însă podul propriu-zis, care se va înălţa peste sensul giratoriu, va avea o lungime de 210 de metri. De altfel, lăţimea podului va fi de 16 metri, adică va avea patru benzi în total. Constructorul spune că Primăria ar putea decide să se monteze și linii de tramvai.

Asta înseamnă că una din benzi ar putea să dispară pentru a face loc tramvaiului. Luni a fost semnată autorizaţia de construcţie, semn că lucrările pot începe. De asta se va ocupa Trustul de clădiri metropolitane, care face parte din Holdingul pe care Primăria l-a înfiinţat recent. Este prima lucrarare gândită şi executată de Holding, spune directorul companiei, care susţine că are suficienţi angajaţi şi utilaje. Are la dispoziţie 28 de milioane de euro.

Mihai Corbu, directorul Companiei Municipale Clădiri: „Sigur vom termina, nu se poate! Nu vom deranja circulaţia”.

Asta pentru că se va lucra inclusiv noaptea, promite directorul Companiei Municipale. În acelaşi timp, trebuie finalizată însă şi lărgirea Prelungirii Ghencea.

Alte lucrări de infrastructură din Bucureşti, efectuate de firme de construcţie care au câştigat licitaţiile, sunt în întârziere.

Lărgirea străzii Fabrica de Glucoză urma să fie terminată în august anul acesta, conform promisiunilor Primăriei, chiar dacă iniţial termenul de finalizare era ianuarie-februarie 2020. Nici pasajul Ciurel nu este gata, deşi proiectul a fost iniţiat în urmă cu 12 ani. Iar locuitorii din Drumul Taberei încă aşteaptă metroul promis de autorităţi.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Noi detalii în cazul copilului bătut într-un parc din Capitală. Agresorii sunt toți minori

Secvențe violente, cu momentul în care un adolescent este bătut fără milă de alți băieți, au ajuns în vizorul polițiștilor.

Amenda primită de o femeie, după ce a sunat la 112. Ce i-a rugat pe polițiști

O femeie din Vrancea a fost amendată, după ce a sunat la 112 pentru a le cere polițiștilor să o convingă pe fiica de 19 ani să nu mai plece cu prietena în club.

Olandezul suspectat că a ucis-o pe Mihaela s-a sinucis. Traseul său în România și ce i-ar fi trimis unui polițist

Cetăţeanul olandez considerat principalul suspect în cazul fetiței de 11 ani din Dâmbovița, care a fost răpită și ucisă la câțiva kilometri de casă s-a sinucis.

Recomandări
Protestul fermierilor din București a degenerat. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

PSD merge la Cotroceni cu Sorin Grindeanu premier. Daniel Zamfir: „Guvern minoritar PSD sau un guvern în jurul PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, marţi, că PSD va merge la Cotroceni cu propunerea Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau un guvern în jurul PSD. Despre varianta unui premier independent, senatorul a precizat că s-a cam răsuflat.