Zone care fumegă sunt în Parcul Național Domogled, afectat și în anii trecuți de incendii. În alte zone, flăcările s-au extins pe zeci de hectare, pompieri, voluntari și silvicultori, dar și un elicopter intervenind pentru a preveni ca focul să ajungă în zonele locuite de oameni, potrivit News.ro.
În localitatea Măru, unde un incendiu a izbucnit duminică și s-a extins pe aproximativ 50 de hectare, se intervine, marți, pentru a treia zi consecutiv.
„La fața locului acționează 10 subofițeri și un ofițer, cu un microbuz 8+1, o autospecială de primă intervenție și comandă (APIC) Duster și o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS). În sprijinul pompierilor intervin și 4 voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Zăvoi. Suprafața totală afectată de la izbucnirea incendiului este de aproximativ 50 de hectare. În prezent, incendiul se manifestă pe aproximativ 8 hectare de litieră și fond forestier”, informează, marți seară, ISU Caraș-Severin.
La Măru, încă de duminică, s-au luat măsuri pentru a fi prevenită extinderea flăcărilor în zonele locuite.
Zeci de hectare afectate de incendii în mai multe localități
În localitatea Lindenfeld, afectată de săptămâna trecută de un incendiu de vegetație care s-a extins pe aproximativ 60 de hectare, după zile la rând în care pompieri, silvicultori și voluntari au intervenit, marți, în urma recunoașterii în teren, nu mai sunt identificate focare active, însă angajații ocolului silvic rămân în zonă pentru supraveghere și monitorizare, întrucât focare se pot reaprinde.
Un incendiu a izbucnit și în localitatea Rusca Montană, suprafața totală afectată fiind de aproximativ 40 de hectare. În urma intervenției pompierilor, în prezent, incendiul se manifestă pe aproximativ 6 hectare de litieră și fond forestier, iar în zonă acționează în continuare zece pompieri.
Și în Parcul Național Domogled a izbucnit un incendiu, suprafața totală afectată fiind estimată la aproximativ 4 hectare.
„În acest moment, zona doar fumegă, iar pentru supraveghere au rămas la fața locului 2 rangeri ai Parcului Național Domogled”, transmit autoritățile din Caraș-Severin.
29 de aruncări cu apă din elicopter
Pe lângă intervențiile de la sol, având în vedere faptul că unele dintre incendii sunt în zone accidentate, au fost efectuate, în total, 29 de aruncări cu apă din elicopter. La ora transmiterii acestei știri, elicopterul și-a încheiat misiunea de stingere, însă pompierii militari, alături de personalul silvic și voluntarii implicați, continuă acțiunile de intervenție și supraveghere, în funcție de evoluția situației din teren.