În ce stadiu au ajuns lucrările de defrișare pe lotul 2 al Autostrăzii Sibiu – Piteşti. „E foarte riscant”

×
Publicitate

Lucrările de defrișare pe șantierul celui de-al doilea lot al viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești care va leagă Boița de Lazaret au trecut de jumătate.

Ministrul Transporturilor e încrezător că circulația pe valea Oltului va fi reluată la data promisă: 9 august.

Se lucrează intens pe șantierul care se întinde pe 6 kilometri, de 2 săptămâni. 80 de muncitori și 10 alpiniști profesioniști au pus deja la pământ mii de arbori. Copacii trebuie scoși din zona abruptă și stâncoasă, iar locul curățat de bolovani.

Ioan Gavrilă, muncitor: „E foarte riscant. Trebuie să fii foarte precaut la ce faci la cea mai mică mișcare. E numai stâncă, numai prăpastie, numa piatră”.

Ministrul transporturilor s-a arătat încrezător că lucrările vor fi terminate la timp. Asta înseamnă că restricțiile de circulație pe Valea Oltului vor fi ridicate peste nici trei săptămâni.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: „Suntem undeva la 52% progres pe acest proiect. Termenul limită este 9 august și eu cred la ritmul acesta că lucrurile se vor înscrie în termenul asumnat. Am avut și noroc în aceste 2 săptâmâni și de vreme, ceea ce a permis să se lucreze timp de 14 ore zilnic, să se lucreze la foc continuu”.

Constructorii trebuie să facă și platformele necesare pentru cele 86 de foraje geotehnice, dar și alte lucrări suplimentare până ce va începe construirea propriu-zisă a autostrăzii.

Cristian Pistol, director CNAIR: „Accesul se poate face în acest moment pe peste 95% din zonele unde trebuie să se facă acele investigații Geotehnice. Am identificat mai multe tipuri de sol: nisipos, argilos, rocă iar parte din aceste drumuri suplimentae sunt puțîn mai greu de executat.”

Șoseaua va fi protejată împotriva aluviunilor și căderilor de pietre prin montarea unor sisteme de siguranță.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: „După acestă perioadă va veni sezonul ploios. Am cerut să se constituie un taskforce de la DRDP Brașov după această perioadă să monitorizeze zilnic eventualele deplasări de roci”.

Navetiștii s-au adaptat restricțiilor de pe Valea Oltului. Unii au renunțat la mașini.

Călător: „E puțin mai greu pentru că naveta este două ore și ceva cu trenul, plus că mai are și întârziere. Azi a venit la fix dar are întârziere și câte o oră. Se așteaptă în alte gări să vină tren. Noi ne trezim undeva la 3:30, ajungem aici la 6:45, 7:00, 8:00. Ajungem la 6 după masa acasă, la 18:00. Așteptâm să se termine”.

Tânăr: „Foarte greu cu naveta față de circulația pe valea Oltului e diferența de timp între o oră și două ore jumate, poate trei. Am avut zile în care am ajuns la 19:00, stăm trei ore treji, ne culcăm că dimineața la 3:00 iarăși trezirea”.

Pentru cei care vin din Brezoi sau Călimănești către Sibiu și invers, timpul alocat navetei s-a triplat.

Călător: „Foarte obosiți, deci nu doar eu, cred că toți ce facem naveta, toți suntem obosiți. În jur de o oră făceam cu mașina”.

Cele șapte trenuri care trec prin zonă au deja capacitatea dublată. În plus, au mai fost puse în circulație alte trei garnituri. Și în următoarele 16 zile circulația pe DN7 între Boița și Lazaret este restricționată între orele 06:00 - 20:00.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Avram Iancu se antrenează pentru a traversa dus-întors Canalul Mânecii. Trebuie să ajungă la 6 ore petrecute în apele reci

Avram Iancu se pregătește pentru o nouă performanță. Bibliotecarul din Petroșani a ajuns la Dover, în Marea Britanie, și se antrenează deja pentru a traversa Canalul Mânecii. De această dată, dus-întors.

Un TIR încărcat cu cereale a luat foc în urma unui accident în apropiere de vama Nădlac 1

Un TIR încărcat cu cereale și o camionetă au luat foc după ce s-au ciocnit pe DN7, în apropiere de punctul de frontiera Nădlac 1.

Alertă aeriană în nordul judeţului Tulcea. Mesaj RO-Alert, după ce au fost observate mai multe drone aproape de graniță

Autorităţile au emis, în noaptea de marţi spre miercuri, un mesaj RO-Alert în nordul judeţului Tulcea, după ce au fost observate mai multe drone care se apropiau de graniţă.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.