Iliescu, despre Revolutie si Mineriada "Acum sa stam sa tot plangem mortii, in loc sa tragem concluzii politice"

×
Publicitate

Fostul presedinte Ion Iliescu a sustinut joi, referindu-se la dosarele Revolutiei si Mineriadei, ca CEDO "este alimentata" de oameni din tara, "interesati" in acest sens.

Dupa luni de absenta din spatiul public, fostul presedinte Ion Iliescu revine cu afirmatii, care starnesc rumoare. "In loc sa tot plangem mortii de la Revolutie, mai bine sa tragem concluziile politice."

De altfel, fostul presedinte al Romaniei a declarat ca nu vede "cui ii foloseste redeschiderea dosarului Revolutiei". O parere similara are si despre anchetele procurorilor care incearca sa afle ce s-a intamplat la mineriada din '90.

Ulterior, Ion Iliescu a revenit asupra declaratiilor cotroversate.

"Eu ii inteleg pe cei care au avut pierderi. Dar asta a fost! A fost caracterul cel mai radical de tranformare din tot arealul nostru. Nici ungurii, nici cehii, nici polonezii nu au avut asta, nici macar bulgarii. Deci la noi a fost o miscare radicala de inlaturare a vechiului regim, cu sacrificii umane. Revolta din decembrie a insemnat sacrificii umane. Acum sa stam sa tot ... plangem mortii, in loc sa tragem concluziile politice adecvate pentru tot procesul de dezvoltare a societatii romanesti...", a afirmat Ion Iliescu, la Palatul Parlamentului, intrebat in legatura cu faptul ca urmasi ai victimelor spun ca nu pot trece peste aceste evenimente.

Ion Iliescu - AGERPRES

Intrebat cum comenteaza deciziile CEDO in privinta dosarelor Revolutiei si Mineriadei, fostul presedinte a aratat ca "CEDO este alimentata" din tara.

"Nu CEDO. CEDO este alimentata de oameni de aici, interesati sa intretina asa ceva. (...) Nu stiu cui slujeste asa ceva. Altminteri, nu e nicio problema. Dar, pusa sub acest aspect, deci luarea la intrebari si analize pe plan judiciar... A fost un moment de istorie cu parti bune si cu parti mai putin bune, cu stari conflictuale. Am trecut peste ele, am depasit. Ce rost are sa dezgropam...? Ele trebuie sa formeze obiectul unor asemenea dezbateri in cazul unor oameni care stau si studiaza istoria, ca sa tragem invataminte, nu sa tot intretinem o stare...", a adaugat Ion Iliescu, referindu-se la redeschiderea celor doua dosare.

Declaratia fostului presedinte al Romaniei vine dupa ce procurorul general interimar, Bogdan Licu, a cerut instantei supreme dosarul Revolutiei spre a fi reanalizat. Ion Iliescu este personaj-cheie si in dosarul mineriadei, in care este urmarit penal.

Cateva ore mai tarziu, Iliescu a revenit cu precizari pe blogul personal. "Regret faptul ca o exprimare eliptica poate suna drept indiferenta fata de suferinta rudelor celor morti in acele zile", a scris el precizand ca, prin tot ce a facut, nu poate fi acuzat de indiferenta sau de lipsa de empatie fata de memoria celor disparuti.

Ion Iliescu

Si sute de revolutionari si urmasi ai eroilor cazuti atunci au cerut reluarea anchetelor, fara ca judecatorii sa fi luat vreo decizie. Dreptate li se face totusi la Strasbourg. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a condamnat din nou romania pentru tergiversarea solutionarii obligand statul sa despagubeasca 17 familii ale eroilor cu cate 15 mii de euro.

Potrivit procurorilor, 709 oameni au murit în timpul Revoluţiei iar alti 2.198 au fost raniti.

Ion Iliescu

 
Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
ANM: Vremea se incalzeste treptat in urmatoarele trei luni. Zonele in care precipitatiile vor fi prezente

Vremea se va incalzi treptat in urmatoarele trei luni, iar precipitatiile anuntate vor fi excedentare in majoritatea regiunilor, pe parcursul lunilor de primavara, reiese din prognoza meteorologica valabila pentru martie - mai 2016.

Doina Tudor si Nicolae Paun au fost retinuti de DNA. Procurorii anticoruptie cer arestarea preventiva pentru 30 de zile

Inevitabilul s-a produs. Senatoarea liberala Doina Tudor si deputatul Nicolae Paun, de la Partida romilor, au fost retinuti, joi dupa-amiaza, de procurorii anticoruptie.

Zeci de tone de rosii cu pesticide peste limita, oprite de la comercializare

20 de tone de rosii cu pesticide peste limita admisa au fost descoperite si oprite in vama de inspectorii ANSVSA. Transportul venea din Iordania, iar legumele n-au ajuns sa fie comercializate.

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea noului premier. PSD, primul chemat la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Bilanțul oficial al protestului „confiscat” din Piața Victoriei: 3 dosare penale, 6 reținuți și amenzi de 46.000 de lei

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat miercuri că protestul s-a încheiat dar va continua identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea în urma protestului de marți din Piața Victoriei.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.