Haos în București după ciclonul mediteranean: străzi inundate, copaci doborâți și sute de intervenții ale pompierilor

×
Publicitate

Ciclonul mediteranean care a măturat jumătate de țară a adus iarna la început de octombrie.

După o zi cu vânt puternic ,în Capitală a urmat o noapte cu ploi torențiale care au inundat străzile.

Pietonii au înaintat prin bălțile de pe trotuare. Iar la munte stratul de zăpadă crește.

În București, în Piața Universității autobuzele și mașinile au înaintat cu greu pe carosabilul plin de apă. Și pe malul Dâmboviței, traficul a fost îngreunat, iar în alte zone, pietonii nu au avut pe unde traversa.

În Capitală și în Ilfov, pompierii au avut peste 350 de intervenții. Aproape 250 de copaci au căzut și peste 160 de mașini au fost avariate.

Și Apa Nova a primit vineri seară 400 de solicitări și peste 100 de muncitori au fost pe teren. Potrivit companiei, s-a depășit cantitatea medie multianuală de precipitații aferentă lunii octombrie.

Și în Constanța, cantitățile de precipitații au ajuns până la 35 de litri pe metrul pătrat. Trei persoane rămase blocate într-o mașină din cauza apei au sunat la 112.

Pentru siguranța populației, autoritățile locale au emis șase mesaje RO-Alert. Pompierii au fost chemaţi peste tot - De la străzi, case și curți inundate, până la copaci care s-au prăbușit peste maşini.

Și în Olt au fost inundate mai multe gospodării.

Iar într-un cămin al Universității de Vest din Timișoara, apa a intrat în camere.

În Hunedoara zeci de arbori au fost doborâți pe șosele.

A nins viscolit și în Pasul Tihuța.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, 49 de localități din 14 județe dar și capitala au fost afectate de inundații

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62260488
Sorin Oprescu, condamnat la peste 10 ani de închisoare pentru corupţie, reținut în Salonic. Reacția Ministerului Justiției
Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost reţinut lângă aeroportul din Salonic, au declarat surse judiciare. Decizia privind transferul în România urmează să fie luată de instanţa din Grecia.
62580237
Parenting în era telefoanelor și rețelelor sociale: cum putem să ne conectăm emoțional cu copiii
Una dintre cele mai mari provocări pentru părinții din zilele noastre este modul în care își petrec puținul timp liber alături de copii.
62477639
Șofer din Roman, reținut după patru infracțiuni rutiere în două zile: Și beat, și cu permisul suspendat
Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Roman, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a comis patru infracțiuni rutiere în decurs de două zile.