Ministerul Justitiei vrea sa inchida judecatoriile mici. Mii de romani isi vor cauta dreptatea la zeci de kilometri de casa

×
Publicitate

Intr-o tara in care un proces poate dura pana imbatranesti, zeci de instante risca sa fie desfiintate pana la vara, iar mii de dosare vor fi mutate la judecatoriile mai mari, de care apartin.

Ministerului Justitiei a initiat un proiect de lege care vizeaza reorganizarea unor centre, considerate nerentabile si cu o activitate redusa.

''Este un dezastru'', spun insa magistratiii, care atrag atentia ca sunt deja sufocati de dosarele aflate pe rol. La randul lor, cei ce isi cauta dreptatea se tem ca vor avea de asteptat luni intregi, doar ca sa fie citati la un tribunal aflat la zeci de kilometri distanta.

Doamna Bahir, din judetul Timis, bate salile tribunalelor de anul trecut. A asteptat 4 luni doar ca sa inceapa procesul prin care cere restituirea unor drepturi salariale, si mai are mult de asteptat ca sa inceapa si un al doilea proces, de recuperare a taxei de poluare.

"Am dosarul depus din octombrie si abia in ianuarie am avut primul termen, iar celalalt, cu masina, l-am depus in august si nu am avut inca primul termen", se plange femeia.

Dosarele ei se afla la Tribunalul Timis. Doar ca aici fiecare magistrat sustine ca se ocupa de cel putin doua cazuri, in fiecare zi.

Ramona Iotcovici, judecator Tribunalul Timis: "Avem pe an 33 de mii de dosare. Daca e sa impartim la numarul de judecatori, ies cam 800, dar sunt si sectii unde sunt 1400 de dosare pe magistrat, pe an. Va dati seama ca ne este foarte greu."

Problema este ca tot la Timisoara ar putea ajunge si dosarele de la Faget, o localitate aflata la 100 de kilometri de oras. Judecatoria de acolo este pe lista neagra a instantelor care ar putea fi desfiintate, considerate nerentabile. La ea sunt arondati 30.000 de locuitori ce vor avea de parcurs zeci de kilometri pana la Lugoj, ori la Timisoara.

Cristina Blaga, presedinte Judecatoria Faget: "Oamenii vor trebui sa mearga la alte instante. Ei sunt si asa foarte saraci, unii traiesc la limita, le-ar fi foarte greu. Unii vor renunta sa isi mai caute dreptatea, sunt unii care merg pe jos ca sa ajunga la judecatorie."

Si judecatoria din Novaci, in judetul Gorj, ar urma sa fie inchisa. Trei magistrati lucreaza aici, iar anul trecut au avut de rezolvat 2.800 de dosare, adica peste 3 pe zi, fiecare. 500 dintre cauze au ramas astfel nesolutionate si ar putea fi mutate acum in alte orase.

Cea mai apropiata este instanta din Targu Carbunesti, la 35 de kilometri. Doar ca si aici, anul trecut, s-au judecat aproape sase mii de cauze, adica doua dosare pe zi, de magistrat. Judecatorii spun ca, din pacate, institutia mediatorului nu a ajutat pana acum la scaderea numarului de procese.

Propunerea de desfiintare a celor 30 de instante considerate nerentabile a fost facuta de Ministerul Justitiei si se afla in dezbaterea Parlamentului.

 

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Clatita uriasa, de 30 de metri, la Festivalul Clatitelor, din Brasov. Traditia saseasca, adoptata de romani

Exista un loc in Romania unde sosirea primaverii este sarbatorita cu... clatite! Vorbim despre un obicei vechi al sasilor de langa Brasov, care s-a transformat intr-un festival. Piesa de rezistenta a fost o clatita de 30 de metri.

Corlatean, la SkyNews: Sprijinim calea europeana a Ucrainei si a Republicii Moldova. Sinteza declaratiilor ministrului roman

Titus Corlatean, ministrul roman de externe, a acordat un interviu postului Sky News, pe tema evenimentelor care au loc in Ucraina.

ANCHETA a jurnalistilor britanici sub acoperire. Cum au reusit sa "cumpere" doua fete din Romania cu cateva sute de lire

Tabloidul britanic The Mirror a realizat o ancheta despre traficul de carne vie din Romania. Jurnalistii sub acoperire au reusit sa cumpere doua tinere cu 500 de lire de la un traficant roman.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după ce Boris Johnson și oficiali europeni de rang înalt au părăsit gara

Personalităţi occidentale, printre care fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi fostul director al CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei „cu puţin timp” înainte ca Rusia să lovească un tren în zonă, duminică.

Ce componente are Planul de Înzestrare a Armatei pentru următorii 10 ani. Elementele luate în calcul la fiecare actualizare

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat și aprobat, la 7 septembrie 2026, noul Plan de Înzestrare a Armatei României.