Gândacul nu e singura creatură din cauza căreia nu avem autostrăzi. Şi funcţionarii au greşit

62104440

„Gândacul Croitor al Stejarului", care riscă să blocheze finanțarea europeană pentru cea mai importantă autostradă din România, a ajuns și în atenția noului comisar European, pentru Transporturi.

Adina Vălean spune că România trebuie să facă un studiu de impact serios, pentru că autostrada trece prin arii protejate de lege. Vestea proastă este că studiul ar însemna o întârziere de cel puțin o jumătate de an.

Adina Vălean, comisarul pentru Transporturi Comisia Europeană: „Nu este vorba doar de gândăcel, gândăcelul poate, ca să-i citez pe cei de la Comisia de Mediu, nu a fost exemplul cel mai fericit ales. Este și el printre probleme. Problema cu adevărat este că studiul de impact pe mediu, care este luat foarte în serios în aprobarea unei cereri de finanțare, s-a făcut în termeni generali. Nu s-au precizat măsuri concrete, nu a avut credibilitate. Un studiu de impact serios durează în jur de 6-9 luni."

Comisarul pentru Transporturi, Adina Vălean susține că a fost informată de problemele de mediu ale autostrăzii Sibiu-Pitești.

Șoseaua trece prin 11 arii protejate și nu este protejată doar specia Morimus funereus, cunoscută în România sub numele de Gândacul Croitor al Stejarului, ci și alte insecte sau animale.

Potrivit comisarului, este puțin probabil ca prima autostradă din România care va traversa munții să poată ocoli zonele protejate.

Cum studiul de impact asupra mediului este superficial, trebuie refăcut complet. Ceea ce înseamnă, o întârziere de cel puțin o jumătate de an, dar și cel mai probabil alte costuri.

Potrivit unor estimări, autostrada costă peste 1.3 miliarde de euro. Uniunea Europeană plătește 85 la sută, bani care nu sunt încă pierduți.

De altfel, Adina Vălean susține că nu suntem singurii în această situație. Dă exemplul unor gândaci care au dus la mutarea unei gări din Stuttgart și al unui hamster care a întârziat cu trei ani Centura Strasburgului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62104427
O nouă companie aeriană în România. De când va începe să opereze zborurile

O nouă companie aeriană specializată în chartere va opera zboruri pe piaţa românească.

62104421
Mioriţa 2020. Cioban căutat, după ce nu a mai răspuns la mobil de zile întregi

Dispariția unui cioban de 46 de ani dintr-o comună din județul Galați lasă loc celor mai negre gânduri în rândul familiei.

62104419
Metoda prin care un bărbat din Alba aducea maşini de lux "la reducere". Plătea prima rată, apoi fugea

Un bărbat în vârstă de 39 de ani din Alba Iulia, urmărit internațional pentru înșelăciune cu mașini de lux, a fost prins de polițiști într-un local din oraș.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.