Cătălin Cherecheș a fost audiat vineri prin videoconferință din Penitenciarul Baia Mare, iar ședința de judecată a durat aproximativ 20 de minute. Fostul edil a fost reprezentat de avocatul său.
La final, magistrații Tribunalului Maramureș au respins, ca nefondată, contestația procurorilor anticorupție și au menținut decizia Judecătoriei Baia Mare de eliberare condiționată. Hotărârea este definitivă, astfel că fostul primar urmează a fost pus în libertate.
La ieşirea din penitenciar, el a că se va implica activ în viaţa comunităţii locale: „Voi fi o voce a comunităţii în zona civilă. Voi fi o voce a comunităţii şi îi voi reprezenta pe băimăreni, pentru că băimărenii trebuie să fie ascultaţi, trebuie să fie respectaţi şi nu trebuie să fie impozitaţi. Despre aceste lucruri vom mai discuta.”
Cherecheș va rămâne sub supravegherea autorităților până la împlinirea integrală a duratei pedepsei și va trebui să respecte obligațiile stabilite de instanță.
Cătălin Cherecheș a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.
În același timp, el este judecat într-un alt dosar, după ce a fugit din România folosind cartea de identitate a unei rude. În primă instanță a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat și fals privind identitatea. Sentința nu este definitivă, iar primul termen al apelului a fost stabilit pentru 22 septembrie, la Curtea de Apel Cluj.