Fostul episcop al Hușilor a fost reținut pentru viol, într-un dosar de act sexual cu un minor

×
Publicitate

Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, pe numele său de mirean Corneliu Onilă, a fost reţinut pentru viol, într-un dosar de act sexual cu un minor.

Procurorii Curţii de Apel Iaşi îl acuză de viol şi abuz sexual, împotriva unui fost elev al său, de la seminarul teologic ortodox din Huși, în perioada 2016-2017.

Şi fostul arhimandrit al Catedralei Episcopale din oraş este acuzat tot de viol şi abuz sexual, asupra altor elevi ai seminarului, în acelaşi scandal care a zguduit Biserica Ortodoxă Română.

Cel din urmă este deja închis, dupa ce în vara lui 2017 a încercat, împreună cu alţi doi foşti preoţi, să îl şantajeze pe episcopul de Huşi.

Atunci, cei trei au făcut publică o filmare mai veche, în care Corneliu Bârlădeanu apărea în ipostaze compromiţătoare, alături de un minor, elev de seminar. După scandalul de atunci, Corneliu Bârlădeanu s-a retras la mănăstirea Văratec.

Sfântul Sinod a reacţionat ieri, faţă de reţinerea fostului înalt prelat. Patriarhia Română a precizat că, în cazul în care acesta va fi condamnat definitiv, se va lua decizia irevocabilă a caterisirii.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62126650
Trei căsuțe de camping dintr-o bază sportivă din Arad, mistuite de flăcări

Trei căsuțe de camping din incinta unei baze sportive din Arad, de pe malul Mureșului, au fost făcute scrum, în urma unui incendiu.

62121432
Peste 2,3 milioane de români vor primi gratuit măști de protecție. Anunțul lui Nelu Tătaru

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă privind acordarea de măşti de protecţie pentru categorii defavorizate, precizând că 2,3 milioane de persoane vor beneficia de acestea.

62122137
Guvernul a aprobat un stimulent financiar pentru zeci de mii de români. Care este valoarea acestuia

Ministrul Fondurilor Europene a anunţat adoptarea unor OUG prin care se reglementează distribuția de produse de igienă și alimentare pentru 1,2 milioane de persoane, precum și un stimulent financiar pentru asistenții sociali.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.