Guvernul a aprobat un stimulent financiar pentru zeci de mii de români. Care este valoarea acestuia

62122137
Pro TV

Ministrul Fondurilor Europene a anunţat adoptarea unor OUG prin care se reglementează distribuția de produse de igienă și alimentare pentru 1,2 milioane de persoane, precum și un stimulent financiar pentru asistenții sociali.

Guvernul a aprobat, în ședința de joi seară, o ordonanţă de urgenţă care reglementează sistemul de distribuţie a pachetelor cu produse de igienă şi alimentare destinate unui număr de 1.200.000 de persoane aflate într-o situaţie de vulnerabilitate.

2.400.000 de pachete, distribuite începând din 4 iunie

 

Ministrul Marcel Boloș a precizat că 2.400.000 de pachete cu produse de igienă și alimentare vor fi distribuite începând din 4 iunie.

"Discutăm de o primă tranşă de pachete de igienă corporală, pentru care va începe distribuirea începând cu data de 4 iunie şi apoi două tranşe de pachete alimentare, adică peste 2.400.000 de astfel de pachete, care vor fi distribuite începând cu data de 15 iunie. Este o măsură aşteptată pe de o parte de beneficiarii pachetelor alimentare, care se găsesc astăzi în situaţie de risc de sărăcie, care au venitul sub venitul minim garantat pentru acordarea ajutorului social, dar este o măsură aşteptată şi de industria de panificaţie, de industria alimentară", a arătat ministrul într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.

În acest sens, el a menţionat că pachetele vor include în total 35.000 de tone de făină albă de grâu, peste 10.000 de tone de conserve de carne de vită, peste 6.000 de tone de conserve de carne de porc.

"Este o cantitate importantă de produse care în această perioadă sunt extrem de utile pentru industria de panificaţie şi industria alimentară. Valoarea fondurilor europene alocate este de 225 de milioane de euro - sumă extrem de importantă - şi guvernul României contribuie cu partea de cofinanţare, astfel încât în perioada aceasta, în care ne confruntăm cu criza de sănătate publică, să avem grijă şi de categoriile de persoane vulnerabile care au nevoie de această susţinere", a menţionat ministrul.

Pachetele cu produse de igienă şi alimentare au fost achiziţionate de Ministerul Fondurilor Europene, în baza Programului operaţional "Ajutorarea persoanelor defavorizate" - POAD.

Boloş: Guvernul a adoptat OUG privind acordarea stimulentului de risc pentru 38.000 de asistenţi sociali

 

Marcel Boloş a anunţat, de asemenea, că Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă care vizează acordarea unui stimulent de risc pentru personalul centrelor rezidenţiale de îngrijire a persoanelor vârstnice sau cu dizabilităţi.

"Guvernul României a avut o măsură similară pentru partea de personal medical implicat în criza coronavirusului. De această dată, Guvernul României a aprobat, pentru o altă categorie importantă de personal, care s-a implicat în sprijinul persoanelor vârstnice - este vorba de 38.000 de asistenţi sociali - care vor beneficia de acest stimulent de risc social, cu o valoare de 1.150 de lei. Un efort de 45 de milioane de lei. Sprijinul acesta, referitor la stimulentul social, se acordă o singură dată, în sumă fixă şi este o formă de recompensare pentru cei care în această perioadă au avut grijă de cei care se află în centrele rezidenţiale, persoanele vârstnice, dar şi persoanele cu dizabilităţi", a arătat ministrul, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.

Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea acordării unui stimulent de risc pentru personalul centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi cu şi fără dizabilităţi, precum şi alte categorii vulnerabile izolate preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgenţă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
La fix un an după ce i s-a scos un pahar, un bărbat s-a prezentat la Urgențe cu un borcan în fund

Un bărbat din Botoșani s-a prezentat la Urgențe cu un borcan în fund. De-a dreptul halucinant este faptul că același bărbat a ajuns la spital, acum exact un an înainte, cu un pahar pe care și l-a introdus în anus.

Scandalul ”Sparanghelul” se mută în România. Ce se întâmplă cu muncitorii care au fost înșelați de angajatori nemți

Scandalul muncitorilor din Germania se mută în Romania, unde agențiile de recrutare care i-au trimis în străinătate fară să respecte contractele vor fi date în judecată de reprezentanții diasporei.

Izolarea și frica de viitor, i-a făcut pe români să ajungă la spital din cauza alcoolului: „Cumpără 2-3 litri, cât au nevoie”

Izolarea și frica de viitor i-au făcut pe unii români să piardă măsura consumului de alcool în timpul pandemiei, așa că unii au ajuns direct la urgențe, iar alții, la psihiatrie.

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.

Acciza la motorină, redusă temporar cu 25% până pe 15 septembrie. Anunțul Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.