Fostul deputat PSD Vlad Cosma, achitat în dosarul sponzorizării ilegale a campaniei electorale

Fostul deputat PSD Vlad Cosma, achitat în dosarul sponzorizării ilegale a campaniei electorale
Inquam/ Octav Ganea

Fostul deputat PSD Vlad Cosma a fost achitat de Tribunalul Prahova, în dosarul privind fapte comise în legătură cu sponsorizarea ilegală a campaniei electorale pentru alegerile locale din 2012.

 

Fostul deputat PSD Vlad Cosma, fiul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma, a fost achitat de Tribunalul Prahova, în dosarul privind fapte comise în legătură cu sponsorizarea ilegală a campaniei electorale pentru alegerile locale din 2012.

Şi ceilalţi doi inculpaţi din dosar, omul de afaceri Petrică-Lucian Uşurelu şi Răzvan Alexe, au fost achitaţi, instanţa stabilind că faptele lor nu sunt prevăzute de legea penală. Decizia poate fi atacată cu recurs.

”Tip solutie: fapta nu este prevazută de legea penală (art. 10 lit. b C.P.P.)În baza art.5 Cod penal, constată că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaţilor Uşurelu Petrică Lucian, Alexe Răzvan şi Cosma Vlad Alexandru este reprezentată de Legea nr.241/2005 în varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr.255/2013, Legea nr.656/2002 în varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr.125/2017 şi Codul penal din 1969”, a decis vineri Tribunaul Prahova.

Citește și
Vlad si Andreea Cosma la ICCJ
Vlad Cosma, audiat în dosarul Ghiţă. "Am făcut singur dispozitivele de interceptare, am de mic pasiune pentru IT"

Astfel, instanţa l-a achitat pe Petrică Lucian Uşurelu pentru evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr.241/2005, faptă din data de 10.03.2012; delapidare în formă continuată, prev. de art.2151 alin.2 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, faptă din datele de 10.04.2012 şi 11.04.2012; spălare a banilor în formă continuată, prev. de art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.129/2019 cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, faptă din datele de 10.04.2012 şi 11.04.2012.

Totodată, Răzvan Alexe a fost achitat pentru complicitate la evaziune fiscală, prev. de art.26 Cod penal rap. la art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr.241/2005, faptă din perioada ianuarie - martie 2012; complicitate la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art.26 Cod penal rap. la art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.129/2019 cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, faptă din perioada ianuarie - aprilie 2012.

Vlad Alexandru Cosma a fost achitat pentru infracţiunile de instigare la evaziune fiscală, prev. de art.25 Cod penal rap. la art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr.241/2005, faptă din perioada ianuarie - martie 2012; instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art.25 Cod penal rap. la art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.129/2019 cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, faptă din perioada ianuarie - aprilie 2012.

”În baza art.25 alin.5 Cod proc. penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în cauză de Statul român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti. Ia act că persoana vătămată S.C. Allianso Business Park S.R.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art.397 alin.5 Cod proc. penală, menţine sechestrul asigurător instituit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin ordonanţa emisă la data de 25.09.2014 în dosarul nr.426/P/2014 asupra sumelor de bani deţinute în conturi bancare de inculpaţii Alexe Răzvan şi Cosma Vlad Alexandru. În baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, a mai stabilit Tribunalul Prahova.

Sentinţa poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

 

Care sunt acuzațiile DNA

 

Fostul deputat PSD Vlad Cosma, fiul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma, a fost trimis în judecată, în iunie 2017, alături de omul de afaceri Petrică-Lucian Uşurelu şi de Răzvan Alexe, denunţător în mai multe dosare penale instrumentate de DNA Ploieşti, pentru fapte comise în legătură cu sponsorizarea ilegală a campaniei electorale pentru alegerile locale din vara anului 2012

Atunci, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a lui Vlad Cosma, a oamenilor de afaceri Petrică-Lucian Uşurelu şi Răzvan Alexe, într-un dosar privind sponsorizarea ilegală a campaniei electorale pentru alegerile locale din vara anului 2012.

"La începutul anului 2012, în perioada premergătoare alegerilor locale ce urmau să aibă loc în vara anului 2012, inculpatul Cosma Vlad Alexandru, la acea dată preşedinte al Organizaţie de Tineret a PSD Prahova, l-a determinat pe inculpatul Uşurelu Petrică-Lucian, administrator al SC Allinso Business Park SRL, în scopul disimulării sponsorizării ilegale a campaniei electorale, să înregistreze în contabilitatea societăţii factura fictivă nr. 243/10.03.2012 emisă de SC Alex Design SRL, în valoare totală de 1.086.240 lei, cauzându-se un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 210.240 lei, reprezentând TVA", arătau procurorii.

Cel care a pus la dispoziţia lui Uşurelu factura fiscală şi documente justificative a fost omul de afaceri Răzvan Alexe, denunţător în mai multe dosare instrumentate de DNA Ploieşti.

"Ulterior, în datele de 10 aprilie 2012 şi 11 aprilie 2012, Uşurelu Petrică-Lucian, în aceeaşi calitate, cunoscând că banii provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, a dispus efectuarea plăţii în conturile societăţii comerciale de tip fantomă Alex Design SRL, a sumei de 1.086.240 lei", arăta sursa citată.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Prahova pentru soluţionare.

Vlad Cosma, deputat PSD în mandatul 2012-2016, tatăl său, Mircea Cosma, şi Răzvan Alexe au fost condamnaţi, în noiembrie 2016, de instanţa supremă. Astfel, Mircea Cosma a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar fiul său, Vlad Cosma, a primit cinci ani de închisoare, în timp ce omul de afaceri Răzvan Alexe a primit o condamnare de doi ani şi jumătate de închisoare. În acest dosar, Mircea Cosma este acuzat că ar fi primit de la administratorii unor firme care au contracte cu CJ Prahova aproximativ un milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrări în care beneficiar este Consiliul Judeţean. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost definitivă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Structura centrală a DNA preia de la DNA Ploieşti dosarele membrilor familiei Cosma
Structura centrală a DNA preia de la DNA Ploieşti dosarele membrilor familiei Cosma

Procurorul-şef interimar al DNA, Anca Jurma, a dispus ca Structura centrală a instituţiei să preia de la DNA Ploieşti dosarele penale care îi privesc pe Vlad Cosma, Andreea Cosma şi Mircea Cosma.

Vlad Cosma, audiat în dosarul Ghiţă.
Vlad Cosma, audiat în dosarul Ghiţă. "Am făcut singur dispozitivele de interceptare, am de mic pasiune pentru IT"

Vlad Cosma a ajuns luni dimineaţă la Instanţa Supremă, pentru a da declaraţii în dosarul fugarului Sebastian Ghiţă.

Instanţa supremă a amânat pentru 22 martie sentinţa definitivă în dosarul lui Mircea şi Vlad Cosma
Instanţa supremă a amânat pentru 22 martie sentinţa definitivă în dosarul lui Mircea şi Vlad Cosma

Instanța Supremă a decis, luni, să amâne pentru 22 martie pronunţarea definitivă în dosarul în care fostul preşedinte al CJ Prahova, Mircea Cosma, și fiul său, fostul deputat Vlad Cosma, au fost condamnați la 8, respectiv 5 ani de închisoare.

Recomandări
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Horațiu Potra, adus la sediul IGPR pentru percheziții informatice. Fostul membru al Legiunii Străine, neînsoțit de avocat
Horațiu Potra, adus la sediul IGPR pentru percheziții informatice. Fostul membru al Legiunii Străine, neînsoțit de avocat

Horațiu Potra a revenit, luni dimineață, la sediul Inspectoratului General al Poliției. Fostul membru al Legiunii Străine asistă și de această dată la percheziții informatice care îl vizează personal.

Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989
Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu.