Fost luptator anticomunist, deshumat la 32 de ani de la deces. Misterul din jurul mortii lui Mugur Calinescu

×
Publicitate

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului va deshuma un fost luptator anticomunist la 32 de ani de la moarte pentru a stabili modul in care a murit

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER) va deshuma, miercuri, in Botosani, un fost luptator anticomunist, la 32 de ani de la moartea sa, pentru a stabili conditiile in care a murit, precum si "cauzele reale” ale mortii sale, specialistii considerand ca leucemia i-a fost cauzata de anumite proceduri de tortura la care a fost supus de Securitate si spunand ca o persoana poate fi iradiata si prin ingestia unor substante care se pun in bauturi.

"Pe baza contextului, a evolutiei si particularitatilor specifice acestui caz, la care se adauga unele marturii, exista suspiciunea ca moartea lui Mugur Calinescu a putut fi provocata de tratamentul ce i s-a aplicat la Securitate. Conform parerii specialistilor in domeniu, exista posibilitatea ca o persoana sa poata fi iradiata si prin ingestia unor cantitati de substante care se pun de obicei in bauturi. Izotopii radioactivi se fixeaza in tesuturile organismului, reactionand in timp cu efect negativ asupra starii de sanatate a persoanei contaminate, putand provoca boli grave care duc la moarte, leucemia fiind una dintre acestea”, spune Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc.

Specialistii spun ca exista si alte cazuri similare semnalate in special in cursul anilor 1970-1980, in care mai multe persoane au decedat in urma unor proceduri suportate in timpul anchetelor Securitatii.

"Era si aceasta o tehnica subtila si 'curata' pentru a se scapa de cei incomozi intr-un timp relativ mai lung si nu chiar pe moment, care nu lasa insa urme vizibile pe trupurile victimelor. Din pacate, niciodata pana in prezent astfel de cazuri nu au fost verificate si cercetate de institutiile abilitate ale statului pentru a putea fi dovedite. Din aceasta optica, cazul Iulian Mugur Calinescu poate servi ca exemplu si ar putea deschide o lunga lista de victime decedate in astfel de conditii", subliniaza IICCMER.

Potrivit Institutului, actiunea de investigatie va fi realizata de mai multi arheologi si istorici ai Institutului si va consta in deshumarea lui Iulian Mugur Calinescu, luptator anticomunist, decedat la varsta de 20 de ani din cauza leucemiei, pentru a stabili daca boala i-a fost sau nu cauzata de procedurile de tortura la care a fost supus in perioada comunismului.

Iulian Mugur Calinescu s-a nascut in Botosani in 1965 si a fost unul dintre elevii si studentii care au incercat sa se impotriveasca prin diverse metode sistemului autoritar si regimului Ceausescu.

Acesta scria pe zidurile cladirilor si pe garduri diverse lozinci, precum "Vrem sindicate libere”, "Vrem libertatea cuvantului“, "Jos Ceausescu!“, "Vrem hrana, Vrem respectarea tuturor drepturilor, Vrem libertate”, "Ne-am saturat de stat la cozi imense, Nu mai putem accepta mizeriile si nedreptatile din tara asta”, "Vrem democratie”, "Vrem dreptate si libertate” si altele.

"Toate aceste texte au fost scrise cu creta si cu litere majuscule, fiind executate numai dupa lasarea intunericului, cand nu mai era circulatie pe strazile orasului. Prima inscriptie a fost realizata in seara tarzie a zilei de 12 septembrie 1981 pe zidul cladirii Comitetului Judetean al PCR, fiind descoperita de autoritati a doua zi. In noaptea urmatoare au fost scrise alte texte pe trei panouri de tabla ale gardului ce imprejmuia santierul de constructie al Casei de Cultura a orasului”, precizeaza reprezentantii IICCMER.

Mugur Calinescu a fost prins intr-o noapte in timp ce scria pe un zid astfel de lozinci si transportat la sediul Securitatii, care a pornit o ancheta. Securitatea facea filaje si ii inregistra convorbirile telefonice, tanarul mergand periodic la sediul Securitatii, unde, potrivit IICCMER, era obligat sa stea ore intregi in fata unei lampi aprinse si sa bea o ceasca de cafea.

Dupa fiecare astfel de vizita la sediul Securitatii, Mugur Calinescu ii spunea mamei sale ca nu se simte bine si ca are dureri de cap, precizeaza reprezentantii Institutului.

Tanarul a primit ordin de incorporare in armata in 1983. La examinarea medicala, acesta a fost gasit inapt si a fost internat la Spitalul Militar din Iasi, iar ulterior la Spitalul Judetean Sf. Spiridon, unde a fost diagnosticat cu leucemie, asociata cu ciroza hepatica si icter mecanic.

Mugur Calinescu moare doi ani mai tarziu, ultimele sale cuvinte fiind: "Mama, ce calai de oameni pot fi!”, spune Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Iulian Mugur Calinescu a primit, in 2008, post-mortem, de la Comisia pentru Constatarea Calitatii de Luptator in Rezistenta Anticomunista (CCCLRA), titlul de luptator anticomunist.

Mugur Calinescu, IICCMER
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Prima sedinta a Comisiei de ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009. Ce se va discuta miercuri

Comisia de ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009 se intruneste miercuri, de la ora 12.00, in prima sedinta de la constituire, urmand ca membrii comisiei sa stabileasca chestiuni organizatorice.

Tineri din Prahova, retinuti dupa ce ar fi condus masini fara a avea permis si ar fi furat numere de inmatriculare

Doi tineri din Prahova care s-au crezut soferi dincolo de lege au ajuns in catuse.

Fiul si nepotul presedintelui SUA, Donald Trump, au venit in secret in Romania. Ce locuri au vizitat fara a fi recunoscuti

Vizite surpriza in Romania. Fiul si nepotul liderului de la Casa Alba au venit in secret in tara noastra. Donald Trump Jr. ar fi aterizat inca de luni pe Aeroportul Baneasa.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.