Fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană pentru fermierii ingenioși. Suma oferită de UE

×
Publicitate

În România sunt fermieri care lasă varza să putrezească pe câmp, aruncă lâna la gunoi sau vând merele pe nimic, deși ar putea câștiga bine dacă ar investi în procesarea produselor agricole.

Fructele pot fi transformate în sucuri, iar laptele în brânzeturi. Pentru asta, Uniunea Europeană le oferă fermierilor români 183 de milioane de euro fonduri nerambursabile.

Proprietarul unei livezi din Bistrița a adunat 30 de tone de mere. Nu le poate vine rapid la un preț bun, așa că a apelat la o fabrică mobilă de sucuri.

Instalația montată într-un camion aparține unui brașovean care se plimbă prin toată țara, oriunde este chemat.

Florin Iliucă, tehnolog fabrică mobilă de suc: "Lumea ne cheamă pentru că putem procesa instant fructele și legumele lor, imediat ce au fost culese."

La poarta livezii, merele se vând cu 2,5 lei kilogramul, dar transformat în suc, același kilogram de mere valorează 8 lei. Fermierul se gândește să ceară fonduri europene nerambursabile pentru procesarea produselor agricole.

Darius Pripon, administratorul fermei pomicole: "Motivul cel mai important este că putem să avem un lanț foarte scurt de la măr la suc."

Ideea de a prelucra materia primă le-a venit deja altor fermieri din centrul țării. 80 de crescători de vaci și asociații agricole au format o cooperativă și construiesc o fabrică de procesare a laptelui lângă Târgu Secuiesc.

Investiția se ridică la 4 milioane de euro. Jumătate sunt fonduri europene nerambursabile. Zilnic vor ajunge aici aproape 50 de mii de litri de lapte care se vor transforma în unt, brânză, frișcă sau iaurt, cu brand propriu. Asta va însemna un venit mai mare cu peste 50 la sută pentru fiecare litru de lapte.

Zoltan Haller, managerul proiectului: "Dacă astăzi discutăm de 1 leu și 10 bani la poarta fermei, cât oferă unii procesatori, în momentul în care această unitate va fi funcțională, 1 leu 70 pe litrul de lapte va fi garantat."

În acest moment sunt disponibile 183 de milioane de euro de la Uniunea Europeană. Fermierii români pot investi banii în instalații pentru prelucrarea produselor agricole. Întreprinderile mici pot primi 800 de mii euro, în timp ce asociațiile, până la 1.5 milioane de euro.

Claudiu Coadă, director general adjunct AFIR: "Toată gama produselor agricole și zootehnice sunt eligibile în cazul acestei submăsuri și înseamnă depozitare, ambalare, sortare, procesare, comercializare și marketing. Vorbim de un sprijin nerambursabil care pleacă de la 40 la sută pentru întreprinderile mari și poate să ajungă până la 70 la sută pentru cooperative."

Din 2015 și până în prezent, fermierii români au derulat 440 de proiecte de înființare și modernizare a capacităților de procesare. În total au primit 352 de milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
Citește și...
O nouă șansă la viață pentru cinci bolnavi. Familia unui bărbat, aflat în moarte cerebrală, i-a donat organele

Cinci bolnavi din Cluj-Napoca, Alba Iulia şi Bucureşti au o nouă şansă la viaţă după ce, familia unui bărbat din Târgu Mureş, aflat în moarte cerebrală, a fost de acord să îi doneze organele.

Gafă de proporții a Guvernului. Școlile private rămân deschise, pentru că a uitat să le includă în HG. Ce spune Cîmpeanu

Restricțiile care intră în vigoare de luni vin cu o eroare. Școlile private își vor putea desfășura activitatea inclusiv fizic, în timp ce unitățile de stat sunt obligate să intre în vacanță.

Banii adunați de români prin Pilonul 2 de pensii, mai mulți cu 25% după un singur an

Banii adunați de români prin Pilonul 2 de pensii sunt mai mulți cu 25% după un singur an și au trecut de 87 de miliarde de lei.

Recomandări
Urșii și-au schimbat comportamentul și ajung tot mai aproape de oameni. România plătește milioane de lei pe despăgubiri

Țara dintre oameni și urși”, partea a III-a. Știm prea puține despre ursul de astăzi, o spun specialiștii. Trebuie să știm fapte, nu mituri despre comportamentul său și despre ce îl aduce mai aproape de om.

PSD și Mureșan, pe poziții opuse înaintea noului Guvern. Cum se complică negocierile pentru formarea Executivului

Negocierile pentru viitorul Guvern încep cu PSD și PNL pe poziții aproape opuse. Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, anunță că vrea să continue reformele începute de Ilie Bolojan. 

Ce aduce cu el ciclonul care ajunge în România. Țara trece brusc de la vreme de vară la frig. Unde sunt așteptate ninsori

Vremea se schimbă brusc de luni. O masă de aer rece, de origine polară, va traversa țara noastră, iar temperaturile vor scădea chiar și cu 12 grade. La asta se adaugă vântul puternic și ploile, ba chiar lapovița și ninsorile izolate la munte.