Firmele care deţin datele personale ale românilor riscă amenzi uriaşe

×
Publicitate

Peste 3 luni intră în vigoare un nou Regulament european privind protecţia datelor cu caracter personal, mult mai dur decât actuala reglementare.

El are în vedere instituţiile publice şi companiile private care deţin date cu caracter personal, iar cerinţele sunt atât de dure încât a fost nevoie de creare unei noi meserii. Iar sancţiunile prevăzute în noul regulament sunt ameţitoare.

Liviu Rogojinaru, secretar general CNIPMMR: "Nerespectarea acestui Regulament privind protecţia datelor poate atrage mai multe tipuri de sancţiuni sau despăgubiri, inclusiv amenzi foarte mari de până la 20 de milioane de euro sau 4 la sută din cifra de afaceri globale. Sunt nişte sume... se poate ajunge la nişte sume care chiar sperie, să ştiţi."

Sancţiunile sunt pe măsură pagubelor înregistrate din cauza problemelor din prezent. Florin Jianu, preşedinte CNIPMMR: "La nivel europeană această lipsă de protecţie a datelor generează afaceri ilicite de peste 2 miliarde de euro"

Aplicarea noului Regulament nu va fi uşoară. Cătălin Ilie, avocat David & Băiaş: “Acest regulament vine şi cu cerinţe suplimentare din partea tehnică, din partea IT, dar şi la nivel de politici, proceduri interne. Modalitatea în care sunt prelucrate datele cu caracter personal trebuie restructurata."

Dacă firmele mari se pregătesc de mai mult de un an, cele mici încă nu ştiu ce au de făcut. Liviu Rogojinaru, secretar general CNIPMMR: "Nu există măsuri programe de consiliere a IMMurilor din România pentru implementarea Regulamentului general privind protecţia datelor în condiţia în care mai sunt 3 luni până la data aplicării Regulamentului, respectiv 25 mai."

Pentru a putea respecta Regulamentul, în Codul Ocupaţiilor din România a apărut o nouă meserie. Cătălin Ilie, avocat David & Băiaş: "Regulamentul pentru protecţia datelor introduce ocupaţia de responsabil cu protecţia datelor, anumite societăţi sunt obligate să desemneze o asemenea persoană. Recent nomenclatorul COR a fost actualizat de către Ministerul Muncii şi aceasta ocupaţie a fost introdusă."

Noul Regulament ar putea schimba de exemplu comportamentul comercianţilor on line. Pentru a nu fi nevoiţi să protejeze datele personale ale clienţilor, aceştia ar putea să renunţe la utilizatorii personaliti cu nume şi parola, trecând în schimb la tranzacţii anonime.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61939991
În plin scandal, angajații din penitenciare cer să fie dotați cu camere video

Agenții de penitenciar, care intră în contact cu deținuții, vor fi dotați cu camere video.

61836852
Ofensivă anti-Kovesi, înaintea prezentării raportului Comisiei de anchetă privind alegerile din 2009

Şefa DNA a fost ţinta acuzaţiilor în acest week-end, unele dintre ele venind din partea unor persoane cu dosare în justiţie. De altfel, raportul porneşte de la afirmaţiile făcute tot de un "client" al DNA.

61940175
Defrișarea pădurilor pare de neoprit, în ciuda sancțiunilor impuse de autorități

Jaful din păduri pare de neoprit! Doar de la începutul lunii, adică în mai puțin de două săptămâni, polițiștii au confiscat peste o mie de metri cubi de lemne, în toată țara.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.