Filmul morţii Sarei, fetița de 2 ani sedată la o clinică din Capitală. Tatăl ei acuză că medicii au sunat prea târziu la 112

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile fac cercetări pentru ucidere din culpă în cazul fetiței de doi ani care a murit la o clinică stomatologică din capitală, după ce fusese sedată.

Pentru neregulile găsite în urma controalelor s-au dat amenzi de 100.000 de lei. Printre altele nu ar fi fost respectate protocoalele de sterilizare. După această tragedie, ministrul Sănătății vorbește despre înființarea unor cabinete stomatologice în cadrul spitalelor de urgență pentru pacienții care au nevoie de anestezie generală.

Cu lacrimi în ochi și buchete de flori albe, familia și apropiații au condus-o pe micuța Sara pe ultimul drum. Revoltat, tatăl ei cere să se facă dreptate. Spune că el și soția au mai apelat la clinica stomatologică din București și la începutul anului. Intervenția suferită atunci de fetiță a costat 12.000 de lei, iar cea de acum 8.000 de lei. Însă, după sedarea profundă, Sara a suferit un stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvată.

Amendă de 100.000 de lei pentru clinica în care a murit copila

Conform unor surse din anchetă, în urma controalelor care au avut loc după tragedie, clinica respectivă a fost amendată cu 100.000 de lei pentru mai multe nereguli.

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății: „În autorizație apăreau toate în regulă, dar în realitate nu existau elemente importante necesare ca infrastructură pentru a putea acorda anestezie generală în cazul intervențiilor stomatologice”.

Citește și
ger iasi
Ger în Iași. Mai mulți oameni ai străzii au fost duși în centre de urgență

Probleme grave au fost constatate și în trecut la această clinică.

Corespondent Știrile ProTV: „În ianuarie, clinica a fost sancționată cu 20.000 de lei pentru neefectuarea sterilizării instrumentarului. Surse din cadrul anchetei spun că lucrurile nu ar fi fost remediate pentru că nici acum reprezentanții clinicii nu au putut face dovada că instrumentarul se sterilizează în condiții de siguranță”.

Filmul morții micuței Sara

Pe de altă parte, anchetele demarate după moartea Sarei trebuie să stabilească și dacă medicii din clinică au cerut suficient de repede ajutor la 112. Tatăl fetiței spune că medicii au sunat prea târziu.

În seara tragediei, s-au făcut trei solicitări la numărul de urgență. La ora 18:41 și la ora 18:51 a fost semnalată o urgență medicală pentru o persoană inconștientă la un cabinet stomatologic, iar la ora 19:49, probabil după deces, a fost solicitat un echipaj de poliție în legătură cu același caz.

Prof. dr. Dorel Săndesc, vicepreședinte SRATI: „Există două situații în ceea ce privește protocoalele de resuscitare, atunci când faci resuscitarea într-un mediu în care nu ai toate dotările necesare, atunci se impune apelul imediat, în momentul în care ai constatat stopul cardio-respirator. În situația în care ai toate dotările tehnice și farmacologice, aceasta nu mai e pe primul plan, atâta timp cât tu ai echipamentele pe care trebuie să le utilizezi și nu e nevoie să vină un alt serviciu ca să ți le pună la dispoziție”.

După această tragedie, ministrul Alexandru Rogobete propune ca anumite intervenții stomatologice care necesită anestezie generală să fie efectuate în ambulatoriile spitalelor publice de urgență și să fie decontate de stat. În cazul unor complicații, pacienții ar putea fi preluați mult mai ușor de specialiști.

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Ce se știe despre moartea Sarei, fetița de 2 ani sedată la o clinică fără autorizație. Copila avea afecțiuni nediagnosticate
Ce se știe despre moartea Sarei, fetița de 2 ani sedată la o clinică fără autorizație. Copila avea afecțiuni nediagnosticate

Un caz tulburător petrecut la o clinică de stomatologie din capitală aduce în discuția nerespectarea sau lipsa unor proceduri și mai ales, din nou, lipsa unor autorizații în cazul unor unități sanitare private.

Recomandări
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”

După mai bine de 25 de ani de negocieri, controversatul acord comercial dintre Uniunea Europeană și blocul „Mercosur” a fost aprobat, în ciuda furiei fermierilor și a opoziției vehemente a Franței.

Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”
Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”

Forțele aeriene ale Elveției au reacționat pentru Știrile PRO TV în legătură cu episodul în care două dintre avioanele sale de luptă F/A-18 au escortat pentru pțin timp care aeronava Spartan a MApN, care îl transporta pe președintele Nicușor Dan.

Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore
Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore

Iranienii se află de mai bine de 24 de ore într-un blackout aproape total al internetului, pe fondul protestelor antiguvernamentale care se extind în toată țara. Regimul de la Teheran amenință protestatarii cu pedeapsa capitală.