Fenomen alarmant în Armata Română. Motivul pentru care tot mai mulți ingineri militari aleg să renunțe la carieră

×
Publicitate

Tot mai mulți ingineri militari aleg să renunțe la uniformă și la beneficiile unei cariere în Armata Română. 

Sunt nemulțumiți de salariile mici, deși locul de muncă le e asigurat încă de pe băncile Academiei.

Mai mult, ei sunt obligați prin contract să lucreze cel puțin 8 ani în domeniul militar.

Peste 1.000 de tineri învață la cele patru facultați ale Academiei Tehnice Militare din București, ajunsă acum la 75 de ani de existență.

Recent, instituția a inaugurat mai multe centre de excelență, ultimul fiind dedicat sistemelor de armament.

Studenții învață despre cele mai noi tehnologii din domeniu, de la drone până la componente ale transportoarelor blindate. Apoi, pun în practică noțiunile teoretice.

Alexandra Bănuț, studentă a Academiei Tehnice Militare: "Suntem trimiși la unități din toata țara. Am fost în București la unități în care am văzut foarte multe dotări noi. Am rămas impresionată și abia aștept să mă întorc în practică, să termin Academia și să lucrez cu toate echipamentele acelea".

Cei mai mulți dintre tineri aleg să studieze aici pentru siguranța unui loc de muncă. Maria își dorește o carieră în aviație.

Maria Noja, stundentă a Academiei Tehnice Militare: "De mica am fost pasionata de avioane si le urmaream traiectoria pe cer".

Reporter: Păi de ce nu v-ați făcut pilot?

Maria Noja, stundentă a Academiei Tehnice Militare: "Am urmat cursurile Aeroclubului României și sunt și pilot de planor".

Timotei va absolvi, la vară, Facultatea de Aeronave și Autovehicule Militare si speră să lucreze într-o agenție de cercetare.

Reporter: De ce militar și nu civil?

Timotei Tudor, student al Academiei Tehnice Militare: "Pentru că progesul tehnologic major l-am văzut în acest domeniu și am vrut să aprofundez ingineria aici".

Din pacate, salariul lui, potrivit MAPN, va incepe de la 3.500 de lei. Doar dacă va ajunge pe o funcție de comandă, va caștiga mai mult.

Reporter: De ce nu în civil, unde e mai simplu?

Mihaela Haimana, studentă a Academiei Tehnice Militare: "De ce să aleg simplu?".

Reporter: Păi sunt și salarii mai mari

Mihaela Haimana, studentă a Academiei Tehnice Militare: "Așa e, dar cred că ne motivează mai mult că servim Patria, că purtăm această uniformă. Nu toată lumea ajunger aici".

Pe lângă cazare și masă, studenții primesc și o soldă de grad, adică o sumă care crește anual o dată cu gradul militar. În primul an, aceasta începe de la câteva sute de lei. Apoi, la angajare, tinerii vor beneficia si de bani pentru chirie, hrană și echipament. Însă, va fi prea puțin pentru cei mai mulți dintre ei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62450317
Surpriză pentru un băiețel de 5 ani din Alba Iulia. Cum au „intervenit” polițiștii la ziua lui de naștere

Surpriză pentru un băiețel de cinci ani din Alba Iulia. Polițiștii au „intervenit” la ziua lui de naștere cu un tort și cadouri.

62450309
Ambasadoarea SUA în România, concluzii după întâlnirea dintre Iohannis și Biden. Capitolele la care ne asemănăm cu americanii

Întâlnirea președintelui Klaus Iohannis cu Joe Biden a decurs „excelent”, crede ambasadoarea Statelor Unite ale Americii la București.  

62450308
Trei tineri au furat camerele de supraveghere ale unei primării. Greșeala care i-a dus direct în mâinile polițiștilor

Trei tineri din județul Iași sunt cercetați, după ce au furat patru dintre camerele de supraveghere ale unei primării.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.