Femeie din Bacău, jefuită de indivizi cărora le-a permis accesul în locuință. Hoții i-au furat bijuterii de 40.000 de euro

×
Publicitate

Încrederea în doi necunoscuți a costat-o scump pe o femeie de 35 de ani din Bacău. Mai exact, 200.000 de lei.

Este vorba despre bijuterii furate de doi indivizi, din imobilul victimei. Polițiștii au reușit să-i găsească în ultimul moment – chiar înainte ca aceștia să părăsească țara. Suspecții au fost reținuți și sunt acum cercetați pentru furt calificat.

Deși îi cunoștea de puțin timp, în urmă cu câteva zile, victima i-a invitat pe cei doi la o petrecere, în timpul căreia aceștia i-au furat cheile de la apartament. Suspecții, o femeie de 34 de ani și un bărbat de 41 de ani, s-au retras apoi discret și au pornit spre imobilul din care au furat bijuterii în valoare de 40.000 de euro. Când a ajuns acasă, femeia și-a dat seama că nu mai are cheile și a înnoptat la mama ei. Abia a doua zi a realizat că a fost jefuită și a cerut ajutorul polițiștilor.

Cătălina Crețu, IJP Bacău, purtător de cuvânt: „Un bărbat de 41 de ani și o femeie de 34 de ani au fost identificați și depistați de polițiști cu ajutorul colegilor de la Arad, în timp ce încercau să părăsească teritoriul României. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore și au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bacău.”

Polițiștii au găsit asupra indivizilor bijuteriile furate și urmează să le restituie păgubitei. Presupușii făptași au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezentați în fața magistraților, cu propunere de arestare preventivă, pentru furt calificat. Între timp, anchetatorii încearcă să afle de unde știau suspecții de bijuterii și dacă aceștia aveau complici.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62590519
Descoperire macabră în Alba Iulia. Un bărbat a fost găsit mort într-un apartament după o sesizare privind o scurgere de gaze
Pompierii chemați să verifice o posibilă scurgere de gaze, în Alba Iulia, au făcut o descoperire macabră. În apartamentul din care martorii spun că ar fi venit mirosul puternic se afla un bărbat decedat, în condiții încă necunoscute.
62590517
Un fost primar din Botoșani a recunoscut că a luat șpagă de cinci ori, după un acord încheiat cu procurorii DNA din Suceava
Un fost primar din județul Botoșani, acuzat că a luat mită, și-a recunoscut faptele, în urma unui acord încheiat cu procurorii anticorupție din Suceava.
62590514
51 de cazuri de femicid în România de la începutul anului 2025. Statistici alarmante: 14 femei sunt agresate în fiecare oră
Crima din Teleorman, care a șocat o țară întreagă, a reaprins furia celor care cer statului să intervină mai ferm în protejarea victimelor violenței domestice.