Fată de 16 ani, aflată în plasament, bătută grav de colegi. Nimeni nu recunoaște unde s-a petrecut incidentul

×
Publicitate

O fată de 16 ani din Pitești, aflată în plasament, a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost bătută de mai mulţi colegi. Acum au loc mai multe anchete pentru a lămuri cum s-a petrecut incidentul.

Între timp, copila a fost adusă la spitalul "Marie Curie" din Bucureşti, unde medicii o ţin sub observaţie.

Fata este instituţionalizată la un centru de tip familial din Ştefăneşti, destinat copiilor cu deficiențe, aflat în subordinea Direcţiei de Protecţie a Copilului Argeş. Este elevă în clasa a 9-a la şcoală specială de peste drum de centru, care, însă, aparţine de Inspectoratul Şcolar. Acum, cele două instituţii se acuză una pe alta şi niciuna nu recunoaşte că biata copilă ar fi fost bătută în incinta ei. Cert este că deşi agresiunea s-ar fi produs undeva în jurul prânzului, fata a fost dusă la spital abia la 11 noaptea.

La şcoală unde învaţă fata, directorul spune că aceasta a avut un conflict minor cu un alt elev, însă acesta este altul decât cel incriminat pentru agresiune.

Aurelia Dimcea, director Centrul Şcolar Sf Filofteia Ştefăneşti: Băiatul a recunoscut că i-a tras o palmă peste cap, undeva peste faţă.
Reporter: Este, totuşi, posibil, ca fata să fi fost bătută mai rău decât palma respectivă şi nimeni din şcoala să nu fi văzut acest incident ?
Aurelia Dimcea, director Centrul Şcolar Sf Filofteia Ştefăneşti: Exclus, exclus.

În replică, responsabilii centrului de tip familial, unde locuiau toţi cei implicaţi în acest scandal, spun că nici la ei nu a avut loc bătaia în urma căreia fata a ajuns în stare gravă la spital.

Valentina Stănescu psiholog Centrul de Tip Familial Ştefăneşti: "Din relatările copiilor şi a minorei, ne-a spus că totul s-a desfăşurat în spatele şcolii. A fost întâi examinată de asistenta medicală care era de serviciu, în exterior nu a prezentat absolut nicio urmă, doar că acuza dureri în partea stângă.”

Autoritățile scolare au deschis acum o anchetă pentru a lămuri lucrurile.

Insp. gen. ISJ Argeş Dumitru Tudosoiu: "Lucrurile sunt, un pic, aruncate dintr-o parte într-alta, până la urmă toată această anchetă şi toate aceste lucruri pe care le vom parcurge şi în zilele următoare trebuie să scoată adevărul la iveală şi, mai ales, să stabilească vinovaţii."

Cert este că nici şcoală şi nici centrul nu au anunţat poliţia despre incident, cu toate că fata este în grija statului.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violențe şi încearcă să facă lumină în acest caz. Fata va mai rămâne câteva zile internată în spital.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62105100
Fost actor din Constanța, reținut după ce și-a atacat soția când ieșea de la biserică

Un fost actor de la "Teatrul Fantasio" din Constanța este cercetat de procurori pentru că nu a respectat ordinul de restricţie obţinut de soţie, şi a atacat-o pe femeie pe stradă.

62105074
ICCJ: Românii care și-au pierdut economiile la CEC în anii '90 nu vor primi despăgubiri

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis luni că românii care și-au depus economiile la CEC înainte de 1989 și au pierdut toți banii nu vor primi despăgubiri.

62082119
Cutremur la ANAF. Aproximativ 2.200 de posturi de la Fisc vor dispărea în perioada următoare

Guvernul se pregătește să emită o ordonanță de urgență, precum și o Hotărâre de Guvern pentru reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.