Familia Alexandrei nu a primit nici acum certificatul de deces și va contesta expertiza

62070895

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, a declarat, luni, că familia va contesta expertiza INML care a stabilit că fragmentele osoase găsite în locuinţa lui Dincă aparţin fetei, indiferent dacă se va emite sau nu un certificat de deces.

"Indiferent dacă se va da acest certificat de deces sau nu, (...) noi vom contesta în continuare această expertiză. Sunt din ce în ce mai convins că lucrurile nu stau deloc aşa, eu cred că şi din anchetele care se vor mai face (...) veţi vedea că în Caracal sunt mulţi oameni care au avut de-a face cu acest monstru, care au beneficiat de pe urma lui şi eu vă garantez că (...) vom lupta până în pânzele albe pentru a afla adevărul", a spus Cumpănaşu la sediul Poliţiei Caracal, potrivit Agerpres.

El a infirmat speculaţiile conform cărora ar fi fost emis un certificat de deces de către INML, arătând că expertiza ADN s-ar fi făcut în baza unui ”dinte”.

"Nu există niciun certificat de deces emis de către Institutul de Medicină Legală de care noi să avem cunoştinţă, dacă a primit DIICOT-ul, atunci să spună dânşii lucrul acesta. (...) Emiterea unui certificat de deces la solicitarea DIICOT (...) pe un dinte, nu schimbă cu nimic situaţia, este o chestiune procedurală, probabil că cei de la INML trebuie să emită, pentru a-şi acoperi prima decizie, pentru a-şi acoperi urmele, trebuie să emită aşa ceva, dar nu se poate fără un raport final, pe care înţeleg că nu l-au terminat şi atunci, pentru noi (...) nu schimbă cu nimic situaţia, o hârtie care nu valorează absolut nimic pentru noi", a mai spus Cumpănaşu.

El a depus luni la Parchetul General o plângere penală în legătură cu ameninţările pe care le-ar fi primit în ultima perioadă. După întâlnirea cu procurorii, Cumpănaşu le-a spus jurnaliştilor că nu vrea să dezvolte acest subiect, pentru a nu da posibilitatea celor care l-au ameninţat "să-şi acopere urmele".

"Am depus plângere la Parchet. Am informaţii despre aceste ameninţări, le-am adus la Parchet (...) Sunt şi mesaje text şi apeluri. Mai multe de atât ce vor oamenii ăştia? Nu o să dezvolt subiectul acesta, pentru că este un subiect care ţine strict de ce am depus la Parchet şi ei trebuie să investigheze împreună cu structurile specializate. Nu o să le spun acum celor care cu făcut-o ca să îşi acopere urmele. Eu vreau să fie prinşi, nu să fie eliberaţi, cum s-a întâmplat la şantajul mamei Alexandrei (...). Pentru mine este frustrant astăzi să nu ştiu adevărul. Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat cu reţeaua din jurul lui Dincă", a declarat Cumpănaşu.

El a mai spus că părinţii Alexandrei sunt într-o situaţie din ce în ce mai grea, pentru că "incertitudinea te omoară".

Remus Rădoi, patronul unor firme de pază din Caracal, despre care presa susţine că este şeful unui clan din Caracal, a fost audiat luni la sediul DIICOT, în dosarul uciderii celor două adolescente de către Gheorghe Dincă.

Acesta a declarat că a fost întrebat de procurori despre cazul de la Caracal, însă nu a avut ce date să furnizeze anchetatorilor. De asemenea, Remus Rădoi a spus că nu îl cunoaşte pe Gheorghe Dincă.

Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, în jurul orei 12,00, atunci când a surprins-o cu telefonul în mână sunând la 112, şi ulterior i-a incinerat corpul. Expertiza INML a stabilit că fragmentele osoase găsite în locuinţa lui Dincă aparţin Alexandrei.

De asemenea, el susţine că a ucis-o şi pe cea de a doua fată, Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie. Dincă susţine că a incinerat corpul Luizei, iar fragmentele osoase le-a aruncat lângă o pădure, însă expertiza INML nu a putut stabili un profil ADN.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Cazul minorei de 14 ani din Galaţi. Cercetarea disciplinară a poliţiştilor a fost suspendată

Cercetarea disciplinară a poliţiştilor implicaţi în cazul minorei de 14 ani, găsită plină de sânge pe o stradă din municipiul reşedinţă şi care a fost ajutată de cei doi agenţi doar la intervenţia trecătorilor, a fost suspendată.

Bărbat prins de polițiști când agresa sexual două fetițe. Cine a sunat la 112

Caz șocant la Galați. Un bărbat de 44 de ani a agresat sexual două fetițe de 6 și 7 ani în scara unui bloc.

Cazul Săpoca. Urmărire penală in rem pentru neglijență în serviciu și ucidere din culpă

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău au decis, marţi, extinderea urmării penale în cazul atacului din Spitalul de la Săpoca, cât şi a urmării penale in rem sub aspectul infracţiunii de neglijenţă în serviciu şi ucidere din culpă.

Recomandări
MF anunță execuția bugetară la 7 luni: Deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB

Ministerul Finanțelor a făcut publică luni execuția bugetară pe primele 7 luni ale anului, potrivit căreia deficitul s-a redus cu 28,36 miliarde lei, până la 2,34% din PIB.

SUA au atacat din nou Iranul. Teheranul anunță represalii și lovește baze americane din Iordania

Statele Unite au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului împotriva unor ţinte americane din Iordania, transmite AFP.

Simplu de aplicat. Cum folosim metoda ”sinking funds”, ca să evităm cheltuielile prea mari, care lovesc bugetul familiei

Vacanța e pe terminate, începe școala și urmează o lună aglomerată pentru bugetul familiei. Dacă unele cheltuieli sunt neprevăzute, pentru altele ne putem pregăti din timp.