Facebook testează o nouă funcție: Profiluri multiple pentru utilizatori

×
Publicitate

Facebook testează o nouă funcție, grație căreia, un singur utilizator va putea avea până la cinci profiluri diferite. Totul pentru a avea acces mai ușor la informații de diferite tipuri, spun reprezentanții companiei.  

Specialiștii din domeniu consideră însă că ar putea încuraja și distribuirea de informații false, plus înmulțirea profilurilor unor persoane rău intenționate.

Cei de la Facebook le promit utilizatorilor că vor putea avea acces mai rapid la informațiile de care au nevoie.

Dacă până acum ne erau afișate postări venite din toate direcțiile, acum noua funcție va permite ca fiecare profil să fie axat pe un anumit domeniu.

De pildă, unul poate fi folosit pentru a vedea pozele prietenilor, iar celelalte pentru știri, divertisment sau alte tipuri de conținut. Părerile celor care au conturi sunt deocamdată împărțite.

Utilizator:
„Este prea complicat pentru mine, adică nu m-aș complica într-o așa măsură. Aș folosi doar dacă aș avea pagini alternative pentru un produs sau o altă activitate pe care vreau să o promovez”.

Utilizator: „Probabil pentru știri l-aș folosi. Pentru amuzament, Tik-Tok sau Instagram, pentru filmulețe".

Utilizator: „Mie mi se pare inutil să ai atât de multe conturi”.

Riscurile testului Facebook

Chiar dacă reprezentanții Facebook își propun să aducă informația la îndemână, există totuși și o serie de riscuri.

Radu Meza, conf. Universitatea Babeș-Bolyai - Media Digitală: „Această funcție instituționalizează o realitate, adică practic deja se întâmplau aceste lucruri, erau utilizatori care aveau mai multe conturi și cumva ei merg să acopere această zonă și să o controleze mai bine. Pe de altă parte se poate ca aceste conturi, profiluri diferite, să fie folosite de către troli. Partea bună ar fi că poate permite un control mai mare al persoanelor și a identităților acestora."

Dorin Spoaller, asistent universitar Comunicare Strategică: „Avantajul din perspectiva utilizatorilor este unul mai degrabă superficial. Faptul că poți diferenția mai multe tipuri de conținut pe mai multe feed-uri în funcție de interesele tale. Dezavantajul este că vom avea o creștere a numărului de conținuturi care nu sunt asumate, false, fake-news. Meta momentan trece printr-o stagnare a creșterii și atunci evident că își doresc o creștere a numărului de profiluri".

Citește și: Primul aeroport din România unde pasagerii nu vor mai fi nevoiți să scoată lichidele și electronicele din bagajul de mână

Compania Facebook, citată de agenția Bloomberg, susține că vrea să încurajeze postările și redistribuirea lor, dar și că testele profilurilor multiple nu vor influența numărul total de utilizatori. Deocamdată facilitatea e testată în Statele Unite și în câteva țări.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Lotul de matematică al României, cel mai bun din Europa. Elevii care au reușit cea mai mare performanță din ultimii 25 de ani

Lotul de matematică al României a devenit cel mai bun din Europa și al cincilea din lume, în urma Olimpiadei Internaționale.  

Recensământ 2022. Românii cu dizabilități încă așteaptă recenzarea

Cei care se ocupă de recensământul populației nu i-au luat până acum în calcul și pe românii cu dizabilități.  

Primul aeroport din România unde pasagerii nu vor mai fi nevoiți să scoată lichidele și electronicele din bagajul de mână

Premieră națională. Avem primul aeroport din România și printre primele din Europa, în care călătorii nu vor mai fi nevoiți să scoată din bagajul de mână lichidele și aparatele electronice.

Recomandări
Sute de voluntari au amenajat o masă gigant în inima Bucureștiului. Scopul nobil pentru care se doboară un record mondial

Pregătirile pentru evenimentul care i-ar putea aduce Capitalei României un nou record mondial au ținut până târziu în noapte.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

„Marele Canion” al României. Cum s-a format Râpa Roșie din Alba și ce pericole ascunde

Râpa Roșie din Sebeș este minunea naturală a Transilvaniei și i se mai spune și „marele Canion al României”. Această formațiune geologică spectaculoasă îi impresionează pe turiștii români și străini prin culoarea ei și aspectul de amfiteatru natural.