Experții români lucrează la o aplicație care va putea stabili traseul unui pacient infectat cu Covid-19

×
Publicitate

Pentru a două zi consecutiv avem motive să fim mai precauți. Numărul de noi îmbolnăviri a trecut de 200.

Focarele se mențin, în căminele de bătrâni și în unitățile sanitare, spun autoritățile. Dar avem în continuare și multe cazuri de transmitere comunitară, așa că nu este cazul să uităm de regulile de distanțare și de igienă personală riguroasă.

Pentru a avea o imagine cât mai clară a răspândirii coronavirusului în România, experții lucrează la diverse sisteme, inclusiv o aplicație, care vor putea stabili traseul unui pacient, și persoanele cu care acesta, a intrat în contact. Datele vor fi confidențiale.

Ultima raportare a grupului de comunicare strategică arată 222 de cazuri noi de COVID 19, iar acum numărul total al îmbolnăvirilor se ridică la 21.404 persoane. În secțiile de terapie intensivă mai sunt acum internați 171 de pacienți.

Așadar două zile la rând numărul de cazuri noi a trecut de 200. Specialiștii spun că cei mai mulți dintre acești bolnavi provin din focarele de infecție, ori au stat în preajma unei persoane infectate.

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății: ”Zice că cele mai multe sunt prin transmitere comunitară, prin contact direct''.

Ultima analiză a Institutului Național de Sănătate Publică arată că aproape jumătate dintre cazuri au fost în 4 județe și în capitală. Iar un pacient din 7 lucrează în sistemul sanitar. De altfel, unitățile sanitare și azilurile pentru îngrijirea vârstnicilor rămân în continuare zone cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Însă și transmiterea comunitară - adică apar pacienți care nu știu de la cine au luat boala și nici din ce loc - este încă întâlnită în cele mai multe dintre județele țării.

O analiză exactă a răspândirii coronavirusului în România vom putea obține cu ajutorul unei aplicații care va fi dezvoltată de medicii de la Spitalul Militar din capitală. Cu ajutorul acesteia vor putea fi identificate mult mai ușor persoanele care au intrat în contact cu un bolnav de COVID 19.

Silviu Stanciu, medic primar și interne al Spitalului Militar de urgență "Carol Davila": ”Această aplicație, folosește un sistem de localizare GPS în timp și spațiu și putem decela și localiza unde Wse situează în timp și spațiu o persoană diagnosticată cu Sars-Cov-2. E anonimizată, deci se respectă din plin legislația și se folosește și un sistem de criptare homomorfic. Această aplicație intervine în etapa de anchetă epidemiologică. L-am depistat azi și vrem să știm cu cine a intrat în contact''.

Softul va cuprinde și o hartă cu distribuția în timp și spațiu a persoanelor pozitive și a celor cu care au intrat în contact, dar și un sistem de monitorizare în timp real a resurselor din spitale, de pildă paturile de ATI sau ventilatoarele.

Silviu Stanciu -medic primar și interne al Spitalului Militar de Urgență "Carol Davila": ”Ne vom descarcă această aplicație pe telefon? Deocamdată e destinată Ministerului Sănătății, DSP-urilor, ISU și probabil că această aplicație, în timp, va fi descărcată și ca aplicație mobilă pe smartphone''.

Proiectul pentru realizarea aplicației costă 500 de mii de lei, iar banii vin de la ministerul cercetării. Softul ar trebui să fie gata în 12 luni.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Robotul care nu te lasă să intri în farmacie dacă ai febră sau nu porți mască, dezvoltat de studenți români

Chiar dacă roboţii nu vor înlocui niciodată oamenii, le pot veni în ajutor. În plină pandemie, tehnologia bazată pe Inteligența Artificială îi poate salva pe angajaţii spitalelor sau pe cei din instituţii de riscuri sau de rutină.

Românii vor fi alertați pe mobil dacă intră în zone contaminate cu Covid-19

Românii vor avea în curând la dispoziție o aplicație pe telefonul mobil care să-i avertizeze, în timp real, de posibilitatea de contaminare cu Covid-19 apărută într-o anumită zonă.

Facebook a creat o nouă secțiune. Cum îi va afecta acest lucru pe utilizatori

Facebook a precizat că rețeaua de socializare va suferi modificări în ceea ce privește News Feed-ul utilizatorilor.

Recomandări
Dezvăluiri în premieră. Câți angajați avea Securitatea, situația pe județe. Cifrele care arată paranoia lui Nicolae Ceaușescu

În toamna anului 1988, în timp ce România era sufocată de penuria alimentară şi de izolarea internaţională, aparatul de represiune al regimului comunist atingea apogeul organizatoric. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.