În trimestrul patru din 2025, cele mai scăzute rate ale locurilor de muncă vacante în rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele erau în România (0,6%), Polonia (0,7%) şi Bulgaria (0,8%), Spania şi Finlanda (ambele cu 0,9%), în timp ce statele membre cu cea mai ridicată rată a locurilor de muncă vacante au fost Ţările de Jos (3,9%), Belgia (3,5%), Malta (3,3%), Germania, Austria şi Cipru (toate cu 2,8%).
În zona euro, rata locurilor de muncă vacante a fost de 2,2% în trimestrul patru din 2025, în creştere de la 2,1% în precedentele trei luni şi de la 2,5% în perioada similară din 2024.
Comparativ cu situaţia din trimestrul patru din 2024, rata locurilor de muncă vacante a crescut în şase state membre, a rămas stabilă în şapte şi a scăzut în 14 de ţări membre. Cele mai mari creşteri au fost în Lituania (0,3 puncte procentuale - pp) şi Malta (0,4 pp), cel mai semnificativ declin fiind în Austria (minus 0,8 pp), Belgia (minus 0,6%), Finlanda (minus 0,5 pp), Germania (minus 0,4 pp) şi Letonia (minus 0,3 pp).
În ceea ce priveşte România, conform datelor publicate luna trecută de Institutul Naţional de Statistică, numărul locurilor de muncă vacante în trimestrul IV 2025 a fost de 28.400, în scădere cu 3.300 faţă de trimestrul anterior şi cu 5.900 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2024.
Rata locurilor de muncă vacante a fost estimată la 0,55%, în scădere cu 0,07 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent şi cu 0,12 puncte procentuale faţă de trimestrul IV 2024.