Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a anunțat că drona a fost neutralizată cu tunul de bord al unui avion F-16 românesc.
Potrivit ministrului, Garda de Coastă a informat autoritățile despre prezența dronei în zona economică exclusivă a României, la aproximativ 80 de mile marine est de Constanța.
În urma informării, la nivelul Ministerului Apărării Naționale a fost creată o celulă de comandă, iar situația a fost gestionată în coordonare cu structurile NATO și cu președintele României.
„Pentru a proteja viețile celor câteva sute de oameni care lucrau pe platformă și pentru securizarea infrastructurii critice, a fost luată decizia de distrugere a dronei”, a transmis Radu Miruță.
Pentru intervenția rapidă, două aeronave F-16 românești au fost ridicate de la sol, cu ordin de tragere. Potrivit ministrului Apărării, drona a fost distrusă fără a pune în pericol platforma sau personalul aflat în zonă.
„Drona a fost distrusă în siguranță. Era încărcată cu explozibil”, a precizat Miruță.
Drona nu ar fi fost ucraineană
Ministrul Apărării a mai precizat că autoritățile române au verificat și originea dronei prin intermediul canalului de comunicare directă recent instituit cu partea ucraineană.
„Prin canalul de comunicare directă creat de curând cu partea ucraineană, am primit confirmarea oficială că nu este de proveniență ucraineană”, a declarat Radu Miruță.
Incidentul are loc în apropierea zonei Neptun Deep, unul dintre cele mai importante proiecte energetice ale României, unde se desfășoară lucrări pentru exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră.
Mesajul președintelui Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan a transmis la scurt timp un mesaj pe rețelele sociale prin care felicită Armata Română și piloții care au distrus drona.
„Felicit Armata Română și piloții celor două avioane de vânătoare F-16 românești pentru succesul misiunii de distrugere a dronei marine aflate în apropierea platformei Neptun Deep din Marea Neagră. Felicit și Garda de Coastă pentru promptitudinea cu care a semnalat prezența dronei în zonă.
O acțiune contra timp, în care prioritatea zero a fost protejarea vieții oamenilor care lucrau pe platformă și păstrarea infrastructurii critice în afara oricărui potențial pericol.
Condamn cu toată fermitatea intensificarea acestor tipuri de incidente iresponsabile din partea Federației Ruse. Rămânem vigilenți alături de aliații din NATO pentru a ne apăra și a respinge astfel de provocări”.