Dramă uriașă pentru trei familii din Bacău. Casele li s-au făcut scrum în câteva minute

×
Publicitate

Trei familii din Dofteana, judeţul Bacău, au rămas pe drumuri, după ce un incendiu puternic a mistuit două case şi câteva grajduri cu animale.

Vâlvătaia a fost atât de puternică încât intervenţia pompierilor a durat mai bine de cinci ore. Însă ambele clădiri s-au făcut scrum. Specialiştii ISU au constatat apoi ca un scurtcircuit a fost cauza incendiului.

Nenorocirea a lovit în miezul zilei, când unul dintre fraţii proprietarului a văzut fum la fânărie. A început să strige disperat după ajutor însă în numai câteva minute două case au fost cuprinse de flăcări.

Petruț Pădureț – fratele proprietarilor: Eram în curte şi am văzut că ieşea fum de la grajdul vechi. Am venit roată pe aici, iar când am venit deja grajdul ardea şi nu am avut ce face.
Reporter: V-aţi putut apropia?
Petruț Pădureț: Doamne fereşte s-a încins şi nu ne-am putut apropia la trei metri şi de aici s-a dus la grajdul fratelui meu şi la casă. În 2 minute nu am mai putut scoate nici porcul de aici.

După ce a fost dată alarma, cei care locuiau în case nu au mai apucat decât să scoată ceva mobilă şi caii din grajd. Flăcările au cuprins cu repeziciune întreagă locuinţa şi totul s-a făcut scrum!

Reporter: Munca a câte familii a ars aici?
Gheorghe Pădureț, locuitorul uneia dintre case: Munca a trei familii. 
Reporter: Ce a mai rămas după ce aţi muncit atâţia ani?
Gheorghe Pădureț: Ce să mai rămână? Nu a mai rămas nimic!
Reporter: Vă descurcaţi să faceţi o locuinţă nouă?
Gheorghe Pădureț: Am avea nevoie de ajutor că am doi copii.

Simona Ciobanu, soţia: Dintr-o dată a luat foc.
Reporter: Ce aţi mai salvat?
Simona Ciobanu: Câteva haine de la copii. Am rămas fără nimic nimic

Primii au intervenit prompierii din localitate, apoi le-au venit încă două echipaje în ajutor. Misiunea militarilor a durat mai bine de cinci ore însă au reuşit să salveze gospodăriile învecinate. Specialiştii au constatat că un scurtcircuit a declanşat nenorocirea.

Andrei Grecu, ISU Bacău: "Incendiul se manifestă generalizat pe o suprafaţă de 300 metri pătraţi, afectând acoperişul unei locuințe şi anexe gospodăreşti dar şi adăposturi de animale."

Familiile care locuiau în case încă nu aveau formele legale făcute, căci imobilul îi aparţine unei mătuşi.

Vecinii sunt impresionaţi de nenorocirea prin care trec aceste familii şi spun că vor încerca să le găzduiască. Primăria a promis sprijin cu utilaje şi bani pentru materiale, mai ales că se apropie vremea rece şi oamenii trebuie să aibă un adăpost.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62144292
Cum motivează ministrul Sănătății creșterea record de noi infectări cu COVID-19

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că numărul de 1.713 noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 include şi cazuri neraportate din zilele anterioare.

62148028
Bătaie cu lopeți și bâte în fața unui bar din Tulcea. Un bărbat a ajuns la spital

Scandal în toată regula marți seară, în faţa unui bar de la marginea oraşului Tulcea. Cinci bărbaţi s-au luat la bătaie cu lopeţi şi bâte.

62148024
Culturi de canabis în vița de vie, descoperite de polițiștii din Olt și Argeș

Polițiștii în două localități din județele Olt și Argeș au descoperit culturi de canabis în vița de vie. Trei persoane au fost duse la audieri, pentru a stabili în ce condiții dețineau plantele interzise.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.