Dosarul în care Dragnea a fost condamnat, amânat. Șeful PSD ar putea avea un alt complet

×
Publicitate

Procesul lui Liviu Dragnea în dosarul ''Bombonica'' se amână din nou. Şi tot din pricina completului de 5 judecători, care trebuie să îi decidă soarta după ce prima instanţă l-a găsit vinovat şi l-a condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare.

Cum între CSM şi Înalta Curte au apărut puncte de vedere contrare, întreg corpul de magistraţi al instanţei supreme va trebui să decidă cine îl judecă pe Dragnea: instanţa trasă la sorţi în decembrie sau cea stabilită în ianuarie?

Dosarul „Bombonica" a fost amânat luni pentru a cincea oară în ultimele luni, iar judecata în apelul declarat printre alţii de Liviu Dragnea ar putea începe abia peste o lună.

Nici până acum nu este clar dacă procesul trebuie judecat de instanţa trasă la sorţi anul trecut în decembrie, după ce Curtea Constituţională a decis că toate completurile de 5 judecători ar fi fost nelegal compuse, ori de noua instanţă trasă la sorţi luna aceasta. Cert este ca magistraţii aleşi în decembrie nu au administrat probe la dosar.

Disputa urmează să fie tranşata în 31 ianuarie de către secţiile unite ale Înaltei Curţi, care vor decide ce se va întâmpla în continuare.

Mulţumit de instanţa ce a fost trasă la sorţi în luna decembrie, Liviu Dragnea nu concepe ca dosarul în care a fost condamnat în prima instanţă la 3 ani şi jumătate de închisoare să fie preluat de completul tras la sorţi în 2019. Aşa că dacă pe 31 ianuarie întreg corpul de magistraţi va hotărî împotriva aşteptărilor sale, liderul PSD se gândeşte să ceară din nou ajutorul Curţii de Apel Bucureşti, instanţă ce a mai anulat acum câteva luni un complet de 5 ce trebuia să decidă soarta dosarului ”Bombonica”.

Din aceleaşi motive, nu s-au putut judeca nici contestaţiile în anulare formulate de inculpaţi care au fost deja condamnaţi definitiv, dar care graţie deciziei Curţii Constituţionale pot obţine anularea pedepselor şi rejudecarea apelurilor.

Dosarul preşedintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu, aflat şi el în apel după ce în prima instanţă a fost achitat pentru acuzaţia de mărturie mincinoasă, este programat lunea viitoare. Cel mai probabil va fi amânat până după hotărârea secţiilor unite.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61995651
Toader, despre OUG privind contestaţia în anulare: ”Doamna premier va decide”

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a făcut luni precizări despre OUG referitoare la cei ”condamnaţi de complete nelegal constituite” din 2014 - despre care opoziția a acuzat deja că reprezintă ”o grațiere mascată”.

62015721
Toader, discuție cu premierul Dăncilă pe tema recursului compensatoriu

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că se va întâlni în cursul zilei de luni cu premierul Viorica Dăncilă pentru a discuta pe tema recursului compensatoriu.

61929448
Toader: Conducerea MP împiedică Secţia de investigare a magistraţilor să funcţioneze

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, duminică seara, că Secţia de investigare a magistraţilor este împiedicată să funcţioneze de către conducerea Ministerului Public.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.