Românii care își vor putea retrage integral pensia privată. Ceilalți își vor primi banii lunar, timp de zece ani

62563258
Shutterstock

Administratorul de pensii private face plată unică sau eşalonată până la 12 luni, doar în cazul în care suma acumulată de beneficiar este sub 15.372 lei, a declarat, luni, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat.

"Care este prima întrebare pe care ar trebui să şi-o pună cineva când iese la pensie? Suma pe care a strâns-o este sub 15.372 de lei, sumă obţinută prin înmulţirea a 12 luni cu pensia minimă pe economie de 1.280 lei? Dacă suma este sub 15.372 de lei, atunci plata va fi unică sau eşalonată pe maximum 12 luni, făcută chiar de administratorul de pensii la care vă aflaţi. Administratorul de pensii private face plată unică sau eşalonată până la 12 luni, în cazul în care suma este sub această valoare, calculată pe baza pensiei minime de astăzi, pentru că ea va evolua de la un an la altul, va creşte - şi atunci se mişcă şi restul de valori calculate", a explicat Radu Crăciun.

Potrivit acestuia, dacă suma este mai mare de 15.372 lei, beneficiarul poate opta pentru un avans de până la 25%, iar restul banilor să fie încasaţi sub formă de retragere programată sau pensie viageră.

"Ce se întâmplă dacă suma e peste 15.372 de lei? Prima decizie este: iei vreo plată unică sau nu iei nicio plată unică - şi dacă vrei să iei plată unică, cât de mare să fie până în 25%? Poate fi 10%, 15%, 20%. Fiecare va trebui să aleagă dacă îşi doreşte o astfel de plată unică sau nu. Pasul următor: Ce mod de plată alegi? Şi există două variante, ceea ce se cheamă retragere programată sau pensie viageră şi, în funcţie de modul de plată pe care îl alegi, îţi cauţi un furnizor de plată în piaţă, care să aibă produsul respectiv, pentru că furnizorii nu vor fi obligaţi să le aibă pe amândouă. Unii pot opta doar pentru unul dintre produse, alţii pot opta pentru alt produs sau pentru amândouă în final. Să vedem ce înseamnă retragere programată. Aici avem un alt prag, de 153.720 lei. Dacă suma este mai mică de 153.720 de lei obţinută din pensia minimă ori 12 luni, ori 10 ani, vei primi suma de 1.281 de lei timp de x luni, calculate ca fiind suma totală pe care aţi transferat-o, împărţit la 1.281 lei. Rezultă un număr de luni: 15, 20, 70, 100 - şi aşa mai departe, dar în orice caz va fi mai puţin de 10 ani. Deci veţi lua o pensie de 1.280 de lei pe o durată de timp calculată prin această împărţire, care nu are cum să fie mai mare de 10 ani", a adăugat Radu Crăciun.

Potrivit acestuia, dacă suma depăşeşte 153.720 lei, beneficiarul poate alege valoarea pensiei lunare, însă perioada de plată să nu fie mai mică de 10 ani.

"Ce se întâmplă dacă sună este mai mare de 153.720? Puteţi alege ce pensie lunară doriţi. Acel 1.281 lei nu mai este o limită. Limita lunară nu există, pensia poate fi oricât de mare, cu o singură condiţie, să nu scădeţi sub 10 ani. Dacă cineva a strâns foarte mulţi bani în fondul de pensie, de exemplu 300.000 de lei, poate să-şi dubleze pensia lunară, să nu mai fie 1.280 lei, ci 2.560 lei - şi aşa mai departe. Nu există un prag maxim, câtă vreme se respectă perioada de plată de minim 10 ani. Dacă nu se consumă toţi banii, banii se moştenesc. După ce banii se epuizează, se opresc şi plăţile. Asta e valabil mai ales pentru persoanele care vor fi foarte longevive. La un moment dat, fondul se va epuiza. Şi pun acest accent pentru ca să-l pun în contrast cu cealaltă plată şi anume pensia viageră. Pensia viagera garantează o plată pe întreaga durată a vieţii, indiferent de cât trăieşte beneficiarul. Practic riscul de longevitate îl ia plătitorul. Dacă trăiţi foarte mult, puteţi lua mai mulţi bani decât aţi contribuit pentru că pensia viageră este garantată. Însă, în egală măsură, în cazul în care persoanele trăiesc mai puţin, atunci suma pe care o vor primi va fi mai mică decât cea acumulată şi ce rămâne nu se moşteneşte. Deci, după cum vedeţi, cele două produse au avantaje şi dezavantaje. Fiecare va putea să aleagă ceea ce crede că se potriveşte mai bine pentru profilul lui de sănătate şi de viaţă, fiecare având avantaje şi dezavantaje", a explicat preşedintele APAPR.

Proiectul de Lege privind plata pensiilor private a fost prezentat vineri, în primă lectură, în şedinţa de Guvern, iar acesta prevede două forme de extracţie de plată, respectiv pensia de tip retragere programată, care se va plăti pe o perioadă determinată, cu garanţia rambursării integrale a activului acumulat, şi pensia viageră, cu plată pe toată durata vieţii participantului.

În completarea acestor două forme de plată, este prevăzut şi dreptul pensionarului de a retrage o sumă forfetară de până la 25% din activul acumulat, într-o formă similară celor aplicate în alte state europene.

Premierul Ilie Bolojan a declarat duminică seara că proiectul de lege privind pensiile private, aflat în prezent în dezbatere publică, nu prevede confiscarea fondurilor acumulate de cetăţeni, ci doar reglementarea modului de plată, după modelul aplicat în majoritatea ţărilor europene.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Fosta soție a lui Achraf Hakimi recunoaște că ar vrea o aventură cu Florentino Perez: ”Fac orice este nevoie!”
GALERIE FOTO Fosta soție a lui Achraf Hakimi recunoaște că ar vrea o aventură cu Florentino Perez: ”Fac orice este nevoie!”
Citește și...
Un bărbat din Cluj-Napoca a fost arestat pentru tentativă de omor. Și-a înjunghiat soția și a lăsat-o inconștientă

Un bărbat a fost arestat pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat soţia. Femeia a fost găsită inconştientă de echipajele medicale, alertate de către fiica celor doi.

Un mare bulevard din București va fi total schimbat. Anunțul primarului Ciprian Ciucu

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că a semnat un contract cu Ordinul Arhitecților din România (OAR) pentru organizarea unui concurs internațional de soluții privind Bulevardul Magheru.

Femeia lovită de un stâlp de electricitate prăbușit pe o stradă din Azuga a murit la spital

Femeia care a fost lovită de un stâlp de electricitate prăbuşit pe o stradă din staţiunea Azuga a murit la spital. Ea a suferit numeroase fracturi, inclusiv la oasele feţei, şi era intubată.

Recomandări
INTERCEPTĂRI. Cum și-ar fi negociat șpaga procurorul Gigi Ștefan. Nu s-ar fi mulțumit doar cu bani: „Un ied putem să tăiem?”

Cei doi procurori din Constanța acuzați de corupție au fost arestați preventiv. Fostul procuror general Gigi Ștefan e acuzat că ar fi primit cel puțin 170.000 de euro șpagă pentru a interveni în dosare.

Reforma salariilor la stat trebuie adoptată până în toamnă. România cheltuie 39% din buget pe lefuri

Până la toamnă ar trebui adoptată în Parlament o nouă lege a salarizării bugetarilor, care să se aplice din 2027.

Vom avea temperaturi neobișnuit de mari în iunie, în urma unui fenomen extrem. Ce este super El Nino

Un super El Nino ar putea avea efecte pe glob începând din această vară. Administrația Oceanică din Statele Unite semnalează o încălzire rapidă a Oceanului Pacific, ceea ce duce la formarea fenomenului El Nino la cote mai mari.