Dispută aprinsă între fermieri şi vânători pe tema mistreţilor. Ce propune Ministrul Agriculturii

×
Publicitate

Dispută aprinsă între fermieri şi vânători pe tema mistreţilor. Ministrul Agriculturii a propus ca fondurile de vânătoare să fie date cultivatorilor ca să-şi poată apăra singuri recoltele şi munca.

Vânătorii însă nici nu vor să audă de aşa ceva.

Agricultor: "Aproximativ 3000 de metri pătraţi, distruşi de mistreţi. În fiecare an păţim acelaşi lucru şi nu ne recuperăm pagubele nicicum ".

Fermierii se plâng an de an că mistreţii le calcă în picioarele recoltele. Sălbăticiunile flămânde nu se mai tem nici de gardurile electrice. Furioşi vor să îi înlăture singuri.

Vlad Ciurdariu, inginer agronom: "Fondul de vânătoare să intre în patrimoniul fermierilor, şi aşa am controla mult mai bine numărul de mistreţi. Fauna se înmulţeşte din ceea ce cultivă fermierii şi profitul este al cu totul altcuiva".

Ionel Lucuș, agricultor: "Chiar dacă mergem şi ne plângem la fondul de vânătoare spune că n-au ce să ne facă, dacă nu ne convine ceva să-i dăm în judecată. Dacă ei nu pot să ia măsuri, să facem noi, care suntem proprietari de terenuri şi să-l gestionăm noi".

Dimitrie Musca, director general combinat agroindustrial Curtici: "Suntem singura ţară din Europa unde animalul nu este al propietarului de pământ, nu că ne dorim vânatul, nu că ne dorim aceste animale, dar trebuie să fie o reglementare, trebuie să fie o densitate care pur şi simplu nu se respectă, aici este tot necazul".

La rândul lor, deţinătorii fondurilor de vânătoare resping vehement ideea şi spun că fermierii au nevoie de arme şi de permis, ca să le ia locul.

Ioan Martis - directorul unor fonduri de vânătoare: "La momentul actual nu cred că se poate realiza pentru că, potrivit legii, gestionarea fondului de vânătoare nu poate să fie decât o asociaţie de vânătoare licenţiată în acest sens. Ştiu că fac pagube în agricultură, dar ei nu pot fi exterminaţi".

Nicu Deme - director AJVPS Arad: "Mi se pare o mare aberaţie. Un fermier poate să aibă un teren agricol pe unu două trei patru fonduri de vânătoare acolo ce faci îi dai toate fondurile de vânătoare?"

Doar că de partea agricultorilor este chiar ministrul.

Adrian Oros - Ministrul Agriculturii: "Vechea formă a legii nu proteja deloc fermierii, pentru că toate obligaţiile erau ale fermierilor. Iar pagubele, sau despăgubirile nu erau acordate de către aceşti gestionari ai fondurilor de vânătoare. Eu cred că asta este soluţia - nu înseamnă că eu am dreptate - dar acolo unde fondurile de vânătoare se suprapun, în mare parte, peste terenurile fermierilor, ar fi corect ca fermierii să gestioneze aceste fonduri de vânătoare".

Vânătorii propun în schimb să li se permită vânătoarea pe timp de noapte, la lanternă deşi europenii interzic asta.

În România sunt aproximativ 100 de mii de mistreţi dintre care în jur de 10 mii sunt împuşcaţi anual.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62146287
HARTA infectărilor cu coronavirus în România. Sunt 220 de cazuri noi în București

Municipiul Bucureşti (220) şi judeţele Timiş (61), Bacău (59), Suceava (55), Ilfov (52) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

62142788
Coronavirus România, bilanț 19 septembrie. 1.333 de cazuri noi și 42 de decese

Coronavirus România, 19 septembie 2020. Până sâmbătă, pe teritoriul României sunt 111.550 de persoane infectate cu noul coronavirus.

62136303
Prima piaţă agroalimentară cu produse exclusiv româneşti certificate se deschide sâmbătă în Capitală

Bucureştenii vor putea cumpăra, începând de sâmbătă, alimente bio şi produse tradiţionale din Piaţa Românilor, fosta piaţă Colentina.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.