Directorul Hidroelectrica îndeamnă populația să economisească energie: „Trebuie să fim mai cumpătați"

×
Publicitate

„Este cel mai secetos an din ultimii zece. Trebuie să fim mai cumpătați". Este declarația directorului Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din țară.

Exact când avem mai multă nevoie, lipsa ploilor a dus la o scădere a energiei produse de hidrocentrale, cu peste un sfert față de anul trecut. Putem compensa, pe termen scurt, cu cărbune și gaz, însă prețurile vor depinde, în mare măsură, de cum va fi vremea în această iarnă.

Seceta afectează România încă de anul trecut. Este rău în special în sudul și în estul țării. În septembrie, au căzut câteva ploi, însă nu a fost suficient.

Un efect direct este scăderea producției înregistrată de hidrocentrale. Acestea asigură în mod normal până la o treime din energia electrică a țării, însă anul acesta a fost mai puțin, aproximativ un sfert.

Lipsa ploilor a dus la o scădere a producției hidrocentralelor cu peste 26%, în primele opt luni, față de anul trecut, un an destul de ploios. Doar energia verde înregistrează creșteri, însă dacă tragem linie, vedem o scădere a întregii producții cu peste 7%. Și consumul a scăzut, dar mai puțin.

Bogdan Badea, directorul Hidroelectrica: „Este un an care probabil că se înscrie în categoria anilor secetoși. Probabil că din punctul de vedere al producției din ultimii zece ani, probabil că avem și cea mai mică producție. Toate aceste lucruri se suprapun și cu criza energetică cu care ne confruntăm în această perioadă. Trebuie să fim mai cumpătați.”

Vârful ar putea fi în ianuarie-februarie

Pe termen lung, o consecință ar putea fi o presiune pe prețuri în tot sectorul energetic, spun specialiștii.

Sorin Elisei, expert în energie: „Putem să compensăm în principal cu cărbune, urmat de, ocazional, de energie regenerabilă și, eventual, gaz natural, în contextul disponibilității gazului pentru producție de energie electrică suplimentar. Dacă vine o iarnă ceva mai friguroasă în ianuarie-februarie decât ceea ce trăim acum, o să fie o creștere a consumului în zona de casnic, și atunci o disponibilitate mai scăzută a gazului pentru producția de energie electrică.”

Așadar, importantă va fi vremea din această iarnă. Momentan, prognozele sunt optimiste.

Robert Manta, meteorolog de serviciu: „Este greu de crezut că vom ieși în această iarnă din tiparul iernilor cu zile mai calde decât în mod normal. La prima vedere, ar părea să fie ceva mai multe precipitații la nivel de țară, însă sunt modele care au un grad de realizare de 60%, aceste estimări.”

Potrivit meteorologilor, țara noastră ar fi pe traseul mai multor cicloni care ar putea aduce şi la noi ploi sau chiar ninsori.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62300728
Cum îi explică AACR unui deputat ex-AUR ”ce sunt liniile albe de pe cer” lăsate de avioane

Deputatul bihorean Mihai Lasca a solicitat în mod oficial Autorității Aeronautice Civile Române (AACR) să i se spună ”ce sunt liniile albe de pe cer” lăsate de avioane, iar instituția i-a răspuns în două rânduri. 

62300723
Cum trăiește în prezent un tânăr care a crescut în plasament și ce șanse are să se integreze în societate

Închipuiți-vă că la 18 ani ați fi nevoiți să plecați de acasă și ați pierde orice susținere din partea celor care v-au crescut.  

62300698
Tânăr găsit înecat, la 24 de ore de la dispariție. Era la braconaj lângă barajul de pe Crișul Repede

Un tânăr de 21 de ani, dispărut de joi seară în zona barajului de pe Crișul Repede, de lângă Oradea, a fost găsit vineri fără suflare. Mai multe echipaje de pompieri, cu bărci pneumatice și drone, au participat la căutările începute de aproape 24 de ore.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.