Directorul general interimar al Romsilva va fi selectat, în premieră, în urma unei dezbateri publice

62562326

Directorul general interimar al Romsilva va fi selectat, în premieră, în urma unei dezbateri publice care va avea loc luni, la ora 10, alături de reprezentanții societății civile.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) informează că selecția persoanei pentru funcția respectivă este în „etapa finală” și că au fost depuse 25 de candidaturi, dintre care 17 au fost validate. Prin acest demers, membrii Consiliului de Administrație vor putea afla direct de la societatea civilă care sunt așteptările față de viitorul director general interimar și să țină cont de acestea în luarea deciziei finale, mai precizează sursa citată.

Selecția noului director general interimar

Ministerul Mediului anunță, printr-un comunicat de presă, că organizează în premieră o dezbatere publică alături de reprezentanții societății civile pentru selecția directorului general interimar al Romsilva, luni, 25 august 2025, ora 10:00. Procesul de selecție se află în etapa finală. Potrivit aceleiași surse, au fost depuse 25 de candidaturi, dintre care 17 au fost validate, iar candidații au susținut interviuri pe parcursul a două zile.

„Înainte de luarea deciziei finale de către Consiliul de Administrație Romsilva, Ministerul Mediului face un nou demers de transparență, în premieră pentru această procedură: organizarea unei dezbateri publice cu reprezentanții societății civile. Evenimentul se va desfășura atât în format fizic, cât și online, în prezența ministrului Mediului și a membrilor Consiliului de Administrație al Romsilva, care derulează procesul de selecție”, precizează MMAP.

Înscrierile se fac prin completarea formularului până duminică, 24 august 2025, ora 20:00. Dezbaterea va avea loc la sediul ministerului – Sala Consiliu (parter), iar participarea fizică se va face în ordinea înscrierilor și în limita locurilor disponibile. Cei care optează pentru videoconferință vor primi ulterior linkul de conectare, mai precizează MMAP.

Reforma Romsilva, motiv de tensiuni

În ultima vreme, au existat tensiuni majore între Regia Națională a Pădurilor și Ministerul Mediului, după inițierea reformei Romsilva, care prevede reducerea numărului de directori și eliminarea unor privilegii.

Ultima dispută a avut loc în urmă cu două zile, în timpul protestului organizat de Federația Silva în fața ministerului, unde sindicaliștii au cerut retragerea proiectului de Hotărâre de Guvern privind restructurarea Romsilva. Diana Buzoianu, venită în mijlocul protestatarilor, a fost oprită de către liderul sindical să le vorbească la microfon. În zgomotul vuvuzelelor, ea a declarat presei că Romsilva „nu este vaca de muls pentru nimeni” și că protestul a fost organizat „ca să fie protejate pensiile speciale ale unora, bonusurile de pensionare, toate beneficiile”.

Ulterior, într-un comunicat, ministrul a explicat motivele reformei, precizând că niciun post din teren nu este în pericol, fiind vizate „doar posturile de șefi”. „Reforma taie doar din vârf: din 99 de directori vor rămâne 12, iar economiile de aproximativ 19 milioane lei pe an merg înapoi în pădure – în operațiuni, monitorizare, prevenirea tăierilor ilegale și condiții mai bune pentru personalul silvic”, a declarat ministrul Mediului.

Reforma reduce direcțiile silvice de la 41 la 12 (configurație aflată în consultare) și diminuează cu 90% funcțiile de director, cu economii estimate la 19 milioane lei pe an, bani care vor fi direcționați către teren. În paralel, indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație au fost reduse de la 12.500 lei la 5.000 lei brut/lună, iar contractele includ obligații și indicatori clari.

Raportul de control al MMAP asupra Romsilva (2020–2024) arată „prăbușirea” profitului brut în 2024 (–83,22% față de 2023), pierderi cronice la mai multe direcții, solduri negative la fondurile speciale (conservare și regenerare) și premii nejustificate care au generat un prejudiciu de 46,3 milioane lei (2021–2023).

Pe de altă parte, vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG), Ionuț Sorin Banciu, a declarat joi că Romsilva are nevoie de o reformă reală, nu de „jocuri de imagine”. El a apreciat că, în prezent, se desfășoară „un circ mediatic, întreținut pe de o parte de conducerea politică și pe de altă parte de sindicalism, care transformă reforma într-o simplă luptă de orgolii și beneficii”. Banciu a adăugat că reforma nu înseamnă doar câți directori rămân sau pleacă, ce beneficii pierd și unde se mută sediile.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62563349
Cod galben de inundaţii în 12 bazine hidrografice, până sâmbătă dimineaţa. Avertismentul hidrologilor

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până sâmbătă dimineaţa în 12 bazine hidrografice.

62531469
Care este starea copilului de nouă ani scos inconştient dintr-o piscină din Olt. Prognosticul medicilor este rezervat

Prognosticul medicilor este rezervat în cazul copilului de nouă ani scos inconştient dintr-o piscină din oraşul Potcoava (judeţul Olt). El era în stop cardio-respirator, dar a răspuns manevrelor de resuscitare.

62565057
CNAIR: Sunt şanse reale ca anul acesta să deschidem circulaţia cel puţin până la Adjud, pe A7

Românii vor putea circula pe autostradă de la București la Pașcani din 2026, a anunțat directorul CNAIR, Cristian Pistol.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.